A murit Benedict al XVI-lea, papă emerit. Joseph Ratzinger avea 95 de ani

0
817
Papa Benedict al XVI-lea

Benedict al XVI-lea, fost Papă în perioada 2005-2013, a murit sâmbătă dimineața, la vârsta de 95 de ani, a anunțat Biroul de presă de la Vatican. E neclar protocolul pe baza căruia îi vor fi organizate funeraliile.

Biroul de presă de la Vatican a anunțat că fostul Papă a murit sâmbătă dimineața, la ora locală 9.34 (10.34 – ora României), la reședința sa de la Mănăstirea Mater Ecclesiae, unde a locuit după ce a demisionat din fruntea Bisericii Catolice, în 2013.

„Cu tristețe vă informăm că Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a stins din viață astăzi, la ora 9.34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil”, a comunicat Biroul de presă al Sfântului Scaun.

În următoarele ore vor fi comunicate informații despre protocolul de înmormântare, a precizat sursa citată.

De câteva zile, opinia publică a fost informată constant despre starea de sănătate precară a fostului Papă. Însuși Papa Francisc, actualul suveran pontif, a vorbit despre starea de sănătate a predecesorului său și a cerut oamenilor să se roage pentru acesta. Papa Francisc l-a vizitat pe Papa emerit Benedict al XVI-lea miercuri, cu trei zile înainte de decesul celui din urmă.

În ultimele luni, Benedict al XVI-lea arăta tot mai slăbit, se deplasa în scaun cu rotile, dar a continuat să primească vizitatori.

Biserica Catolică are protocoale stricte pentru moartea unui Papă, dar, pe măsură ce starea de sănătate a fostului Papă Benedict s-a înrăutățit, a devenit tot mai neclar dacă aceleași protocoale se vor aplica și în cazul unui Papă care a demisionat din funcție, transmite BBC.

„Situație neobișnuită: un Papă în viață va ajuta la îngroparea unui Papă care a murit”

Cardinalul german Joseph Ratzinger a fost ales papă în aprilie 2005 și a hotărât să se numească Benedict. El a devenit unul dintre cei mai în vârstă papi aleși vreodată. Benedict al XVI-lea a condus Biserica Catolică timp de aproape 8 ani, până în 2013.

Când a demisionat invocând bătrânețea, Benedict al XVI-lea a devenit primul Papă în 600 de ani care a renunțat la această funcție.

S-a ajuns la situația ca în apropiere de Vatican să trăiască doi papi, deoarece Benedict a locuit în Grădinile Vaticanului, la mănăstirea Mater Ecclesiae, și a apărut ocazional alături de succesorul său.

„Nu am mai avut până acum o astfel de situație, în care un Papă în viață va ajuta la îngroparea unui Papă care a murit”, a spus istoricul catolic John McGreevy, conform BBC.

În cea mai mare parte a pontificatului lui Benedict al XVI-lea, Biserica Catolică s-a confruntat cu acuzații, reclamații legale și rapoarte oficiale privind zeci de ani de abuzuri asupra copiilor de către preoți.

La începutul acestui an, fostul Papă a recunoscut că s-au făcut erori în gestionarea cazurilor de abuz în perioada în care a fost arhiepiscop de München, între 1977 și 1982.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A început atacul regimului Iohannis-PSD la pensiile private ale românilor, pentru a alimenta pensiile speciale de la stat! Pilonul II, în pericol de moarte. „Obsesia lui Dragnea-Vâlcov-Diaconu trebuie dusă până la capăt”

* CCR a decis: nicio pensie specială nu poate fi micșorată! Sistemul mafiot își conservă privilegiile indiferent de presiunile UE pentru o reformă echitabilă a pensiilor

* Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

* Se naște cuplul politic care va uni pușcăria cu balamucul: Dragnea a pus ochii pe Șoșoacă! „E singura sinceră, aș colabora cu ea”

* Marele fâs al șantajului rusesc: prețul gazelor naturale în Europa a scăzut sub cel de acum un an! Cotația petrolului e la aproape același nivel ca în decembrie 2021

* „Politica SUA: să fie epuizat tot potențialul militar al Rusiei; Putin să rămână fără trupe. Va fi o distrugere completă”

* VIDEO. Dana Budeanu în prime-time, la Antena 3 „CNN”: „Putin e omul anului 2022! Din politică, din orice. Pe pozitiv”. Conspirații și delir, cu Gâdea „copil de mingi”

* O uriașă afacere penală în Redacția Sport a TVR: bișnița cu bilete. La Mondialul din Qatar, 64 de bilete au fost vândute „unor prieteni” ai lui Cristian Oprean, în mandatul lui Dorin Chioțea. Toate – la semifinale și finală, unde prețurile pe „piața neagră” explodează

* VIDEO. Viața, gloria și moartea unui fotbalist de legendă: Pelé. L-a urmat în Ceruri, după doi ani, pe rivalul său Maradona. Singurul triplu campion mondial a fost răpus de cancer, la 82 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.