vineri, mai 10, 2024
AcasăOpiniiMocănița cu pretenții de TGV a tandemului Ciolacu – Grindeanu

Mocănița cu pretenții de TGV a tandemului Ciolacu – Grindeanu

-

Partidul cu cei mai mulți corupți/escroci/impostori din România este, fără dubii, PSD. Adică, Partidul Social-Democrat din România, care, în loc să aducă „democrație”, a adus corupție generalizată, analfabetism, violență, degringoladă totală în societate.

Pușcăriași eliberați prin legea recursului compensatoriu, nu locuri de muncă bine plătite. Emigrație uriașă, nu stabilitate socială. Politicieni infractori, arestați și trimiși după gratii, nu profesioniști care să alinieze țara în rândul celor prospere din Uniunea Europeană.

Izvorât din FSN-ul anilor ’90 (așa-zisul Front al Salvării Naționale, care n-a salvat deloc România, dimpotrivă, a izolat-o, a jefuit-o și a distrus-o), PSD s-a aflat la guvernare în peste 75% dintre cei 33 de ani scurși de la Revoluția din Decembrie 1989. Partidul moșit de Ion Iliescu și învelit din start în scutece sovietice a falimentat programatic economia rigidă, dar masivă moștenită de la dictatura comunisto-ceaușistă.

De la „cel mai bun premier” al țării, cum este definit pușcăriașul Adrian Năstase de mulți politicieni plămădiți din același aluat corupt, până la exmatriculatul Marcel Ciolacu, vedeta social-democrată a zilelor noastre, marele partid-stat n-a reușit nici măcar achiziționarea a 50 de locomotive performante, care să le înlocuiască în cele din urmă pe cele fabricate la Electroputere Craiova în anii ’70-’80.

- Advertisement -

De aceea, trenurile de călători, rablagite și ele și reduse la 3-4 vagoane, re-re-re-modernizate pe același schelet la atelierele Grivița din Capitală, se opresc frecvent în câmp. Locomotivele scorojite de vopsea, ruginite, cu faruri crăpate și parbrize încețoșate, fie iau foc, fie se defectează pur și simplu. Iar altele, chiar dacă mai sunt în stare de funcționare, devin extrem de solicitate.

Garnitura X dintr-o stație CFR nu poate pleca spre destinație, la orarul stabilit în foaia de parcurs, fiindcă n-are, de exemplu, o locomotivă Diesel.

De ce n-o are? Pentru că e criză de locomotive.

- Advertisement -

De ce e criză? Pentru că de zeci de ani nu s-a mai fabricat niciuna.

De ce nu s-a mai fabricat niciuna? Pentru că banii alocați pentru infrastructură și achiziții de material rulant s-au evaporat din 1990 încoace în buzunarele aleșilor neamului și ale clientelei politice. S-au furat, pur și simplu.

De ce mai avem nevoie de locomotive Diesel în secolul XXI? Pentru că ruta Timișoara – Cluj-Napoca, de pildă, nu este electrificată nici în prezent, cu toate că România a aderat la UE în 2007 și are la dispoziție miliarde de euro pentru a realiza o infrastructură în conformitate cu normele europene. Nici ruta Constanța – Mangalia, care leagă stațiunile litoralului, n-a fost electrificată. Cel mai probabil, în tot spațiul comunitar nu mai există o asemenea situație catastrofală: căi ferate neelectrificate pe trasee atât de importante.

PSD a condus România, o conduce și acum, dar acționează doar la nivel oral cu „patriotismul economic” al lui Ciolacu atunci când vine vorba despre proiecte firești de infrastructură. Mai mult, împiedică executarea lor. Actuala guvernare este absolut dezastruoasă, continuând-o pe cea a generalului plagiator Nicolae Ciucă. N-a aprobat nici măcar bugetul de cheltuieli pentru CFR Călători pentru 2023, deși au mai rămas doar 5 luni până la sfârșitul anului.

Ca o consecință a haosului existent pe calea ferată, la data de 29 iulie 2023, trenul pe distanța Iași – Timișoara n-a plecat din gara centrală a Clujului la ora 15.30, cum era normal, ci cu aproape o oră întârziere, și asta numai după ce o altă locomotivă Diesel învechită de negura vremii, sosită de pe cine știe ce rută, a fost atașată la garnitura staționată. Asemenea întâmplări, întâlnite doar în țările subdezvoltate, au loc din păcate într-o grămadă de stații de cale ferată din România, inclusiv în privința locomotivelor electrice.

În tot acest timp, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, visează cai verzi pe pereți: un TGV între București și Budapesta, deși, în realitate, vagoanele noastre sunt trase cu viteza mocăniței din secolele trecute. În marea lor majoritate, trenurile mioritice nu depășesc sprintul de „croazieră” al unui tractor ieșit de pe terenul agricol. Deci, sunt absolvite și de eventualele restricții în caz de dilatare a șinelor (de la 120 km/h la 70 km/h sau chiar la 40 km/h).

Cum să întreacă un tractor, când cei doi „patrioți economici”, Ciolacu și Grindeanu, au fost în trecut salahorii politici ai infractorului Liviu Dragnea (ăla care, în perioada lui de glorie, a închis closetele din trenuri), cântându-i în strună la orice oră din zi și din noapte? Ciolacu i-a fost luntraș devotat, iar Grindeanu – tovarăș de pescuit și semnatar al monstruoasei Ordonanțe 13.

Celebra postare a lui Liviu Dragnea, care-l urcase în barcă, la Belina, pe premierul-undițaș Sorin Grindeanu și pe mai modestul luntraș Marcel Ciolacu…

De când Grindeanu a semnat contractul pentru reabilitarea căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, la finele lui noiembrie 2022, nu s-a întâmplat nimic în proporție de 99,9%. Pe acolo pe unde trece azi mocănița, ar trebui să „zboare” cândva TGV-ul moșit într-o întâlnire stupid-propagandistică de Ciolacu, Grindeanu și Orban al Ungariei. Teoretic, ruta era/este proiectată pentru trenuri clasice de călători, care să atingă într-un final viteza maximă de 160 km/h pe anumite porțiuni din traseu.

Brusc, Grindeanu și Ciolacu au avut viziunea TGV-ului la întâlnirea cu Viktor Orban și au schimbat macazul ca niște acari diletanți, ignorând proiectul parafat oficial anul trecut. Acesta nu prevede nicio construire a unei infrastructuri pentru un TGV de mare viteză, după model francez. Este vorba despre o banală modernizare a căii ferate, similară cu cea de pe ruta București – Constanța, nicidecum de crearea unei infrastructuri pentru TGV.

Fie vorba între noi, nici acea lucrare măreață, anunțată cu surle și trâmbițe de Grindeanu, n-a intrat în faza unui șantier adevărat, chiar dacă în 2026 ar trebui finalizată! Păi, cum să fie finalizată, când, din întreaga porțiune, s-a lansat o modestă „defrișare” pe un petic de maximum 2 kilometri la hotarul județelor Caraș Severin și Timiș, între halta Sacu și stația Jena?!

Mai precis, pe lângă linia principală de circulație feroviară a fost îndepărtată vegetația pentru a putea fi construită o a doua șină. Nimic altceva. Din termenul scadent s-au scurs deja 8 luni. A expirat și faza de proiectare. Ca de obicei, când se ajunge la cea de execuție, ea nu se mai produce din cauza unor scurtcircuite apărute în mințile ciumate ale conducătorilor PSD-iști.

Spitalele regionale rămân la stadiul de machetă, iar căile ferate ale patriei se tot „reînnoiesc” prin declarații tembele, formulate la televizor de reprezentanții actualei guvernări.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* EXCLUSIV. Averile judecătorilor care i-au făcut scăpați pe securiștii implicați în asasinarea disidentului anticomunist Gheorghe Ursu. O decizie odioasă, ticăloasă și insalubră a justiție române

* Curtea de Justiție a UE desființează regimul mafiot Iohannis – PSD – servicii: prescripția faptelor decisă de CCR, prin care au scăpat toți infractorii, este ilegală!

* „În loc să taie pensiile speciale și sinecurile, Ciolacu ne crește nouă taxele. Un parazit nu-și părăsește niciodată gazda de bunăvoie”

* Șeful Arestului IPJ Argeș, șpăgar renumit, a fost reținut de DIICOT pentru luare de mită. Flagrant: a primit 500 de euro și un cartuș de țigări

* Principalul vinovat instituțional pentru „azilele groazei”, secretarul de stat impus de Lia Olguța Vasilescu, a rămas în funcție. Jurnalistul Vanghele: „Ăsta e creatoru’ sistemului ăstuia nemernic, lumpenu’ ăsta patibular”

* VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

* Moarte-șoc, la 20 de zile de la demisia-șoc: Mihnea Vasiliu, fostul șef al Ringier România, a pierit în fața fiicei sale, în holul unui hotel! Avea 57 de ani

* VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

* Cine a descalificat-o pe campioana ucraineană care n-a dat mâna cu rusoaica: Federația condusă de „oligarhul favorit” al lui Putin, sancționat de UE, SUA și Marea Britanie!

* FCSB n-a mai avut un start atât de bun de pe vremea când era Becali în pușcărie! A mai luat 9 puncte din 9 în 2014-2015, când a și câștigat titlul pentru ultima oară

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. 35km/h la mine în Bistrița și scot gâtul la 60hm/h. în puținele locuri locomotivele…starea stațiilor și dalelor rămase din Epoca de Aur toate demne de a fi strânse, băgate in treasta lor și să și le-o ducă acasă….Grindeanu și compania!!!
    Cum vă voi trimite eu la NAIBA în 2024!!!!

  2. Chiar, oare cei doi terchea-berchea nu și-au dat seama că Orban își bătea joc de ei cu TGV-ul ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
    Ca-n bancul ăla, nu-i bai dacă-i ajungem pe americani, numai să nu-i depășim că ne văd pantalonii rupți în cwr 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. Caile ferate electrificate trebuie sa fie o prioritate cel putin la fel de mare precum autostrazile. E solutia viitorului pentru marfa. Transport electric mult mai bun decit sa dotezi camioanele Europei cu zeci de mii de tone de baterii de litiu. Scumpe si deloc la indemina atita litiu.
    Daca automobille nu pot merge pe sirma si nici vapoarele, ei bine trenurile pot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -