Creatorul de modă francez Pierre Cardin a murit la vârsta de 98 de ani, a anunțat marți familia acestuia, potrivit „Le Figaro”.
Pierre Cardin s-a alăturat în 1946 casei Christian Dior, contribuind la naşterea New Look care a revoluţionat moda de după război.
El şi-a creat propria casă de modă în 1950 şi şi-a făcut rapid un nume. Om de afaceri strălucit, Pierre Cardin a creat un imperiu, pe care l-a extins apoi în numeroase ţări asiatice, în special China, bazându-se pe creaţiile sale, dar şi pe o serie impresionantă de produse sub licenţă.
Pierre Cardin a rămas activ şi a supervizat munca echipelor din casa de modă până de curând.
Cunoscut pentru fascinaţia sa faţă de spaţiu şi viitor, puternic înrădăcinată în anii 1960 şi 1970, exprimată prin celebra rochie Cosmos sau prin salopetele sale raiate purtate sub fustele cu bretele, Cardin spunea în cartea „Pierre Cardin”, scrisă de colaboratorul său apropiat Jean-Pascal Hesse şi publicată în 2017: “Haina pe care o prefer este cea pe care o inventez pentru o viaţă care nu există încă, lumea de mâine”.
Îndrăzneala tăieturilor sale, adesea radicale şi uneori geometrice, moderniste, a marcat generaţii de stilişti.
(Sursa: News.ro)