Venit la ștaif, într-o vizită de formă la Spitalul de Urgență Floreasca, președintele Klaus Iohannis a plecat în momentul în care o femeie disperată, ținută la distanță de SPP-iști, a început să-i strige șefului statului să meargă în saloane, să vadă cum stau pacienții și personalul medical la 40 de grade Celsius. Incidentul este relatat de jurnalista Loredana Diacu, de la Epoch Times România, care a fost martor ocular la scenă. Femeia are internată în spital mama bolnavă de cancer și i-a cerut lui Iohannis, ales de două ori de milioane de români, să meargă să vadă cum arată România reală. În loc de aceasta, președintele s-a întors pe călcăie, s-a urcat în limuzină și dus a fost.
Începând din vara lui 2021, de când a adus la putere PSD încălcându-și promisiunile făcute începând cu 2014, Iohannis a evitat sistematic întâlnirile cu populația. Până atunci bucuros să facă regulat băi de mulțime, după septembrie 2021 șeful statului s-a izolat ermetic, în spatele SPP-ului. Pentru a evita să dea ochii cu alegătorii, Iohannis a ajuns să meargă la 7 dimineața în Piața Universității, de exemplu, pentru a depune coroane de flori la aniversarea Revoluției.
A fost cazul și marți, când președintele a venit la Spitalul de Urgență Floreasca, a dat niște declarații și pe urmă a plecat când un român a încercat să-l abordeze, pentru a-i spune cum arată România reală.
Mai jos, relatarea Loredanei Diacu.
„Încerca cu disperare să se apropie de președinte, să îl ia să-l ducă în spitalul Floreasca, să vadă cum mama ei, bolnavă de cancer, zace în salon pe o temperatură de peste 40 de grade. Care președinte, când au început să se audă strigăte, a plecat”
„Se auzea de departe, din celalalt capat al curtii, vocea femeii care striga din toate puterile sa o auda Ioannis (venit la trei zile dupa tragedie sa-i viziteze pe pompierii raniti la Crevedia). Incerca cu disperare sa se apropie de el sa il ia sa-l duca in spitalul Floreasca, sa vada cum mama ei, bolnava de cancer, zace in salon pe o temperatura de peste 40 de grade. La fel ca alti bolnavi…
Cum doctorii si asistentele ingrijesc pacienti cu sudoarea siroind pe ei, in conditii greu de dus.
N-au lasat-o cei de la paza, i-au blocat calea si nu s-a putut apropia de presedinte.
Care presedinte, cand au inceput sa se auda strigate, a plecat. Da, oricum urma sa plece, se pregatea sa o faca deja, dar n-ar fi stricat sa bage o pirueta si sa se indrepte spre femeia care striga. Asa cum o auzeam noi, cei de la presa, probabil ca o auzea si el.
Era vocea unei Romanii obidite, chinuite care-si striga durerea doar-doar cei de sus vor auzi si vor face ceva. Altceva decat discursuri despre cum va fi bine, cum luptam noi cu coruptia si cum vom reforma statul asta bolnav.
In strigatele ei de disperare (caci da, e sfasietor sa te uiti la suferinta unei fiinte pe care o iubesti si sa nu poti ajuta, iar mama femeii suferea in spital) se auzea durerea nestrigata a nenumarati romani chinuiti. Care n-au insa curajul sa strige. Caci le e frica sa nu fie, dupa aceea, si mai loviti.
Dar daca nu strigi, durerea nu se aude. Iar celor de sus nu le va pasa. Nu prea le pasa nici cand se tipa, insa cand tipatul devine asurzitor sau cand e strigat de multa, multa lume, uneori, din motive electorale sau de frica, sunt totusi obligati sa faca ceva. Macar pe moment.
Dar noi tacem si linistea noastra e linistea care se asterne, de obicei, peste mormant.
P.S. Femeia n-a strigat doar catre Iohannis. Ci si catre poporul roman certandu-l ca prefera sa taca atunci cand e zdrobit. Si mai grav, atunci cand cei dragi le sunt zdrobiti.
«Ruşine poporului român, ruşine toleranţei, ruşine vouă că staţi în tăcere şi acceptaţi voi această umilinţă. Nu faceţi nimic pentru noi şi generaţiile viitoare. Doar sunteţi martori tăcuţi. Ruşine poporului român!», a strigat ea.
Si da, daca toleranta in sine e o mare virtute, toleranta la rau pe care o manifesta parte din natia asta e o condamnare la moarte. O sinucidere, de fapt. Cand lasi raul sa-ti cotropeasca mediul, vei sfarsi prin a fi otravit de el. E inevitabil.”
