marți, octombrie 8, 2024
AcasăNews"Revoluționarul" Ciolacu, al treilea om în stat, promovează teorii conspiraționiste securistoide: Ceaușescu...

„Revoluționarul” Ciolacu, al treilea om în stat, promovează teorii conspiraționiste securistoide: Ceaușescu “a fost împușcat că a plătit datoriile!”

-

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a creditat oficial, de la cel mai înalt nivel, o teorie a conspirației de proveniență securistă: tema „morții eroice” a criminalului Ceaușescu, care – crede politicianul – ar fi fost împușcat în 1989 de “Oculta mondială” pentru că ar fi plătit datoria externă a României.

Încercând să-l atace pe actualul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, liderul PSD a deraiat complet, în timpul unui interviu acordat TVR, lăsând să-i scape credința într-o teorie a conspirației intens promovată și susținută, în ultimele decenii, de foștii ofițeri de Securitate.

Potrivit acestei versiuni contrafăcute a realității, dictatorul criminal Ceaușescu n-a fost ucis la comanda Moscovei, într-un proces regizat de agenții sovietici Iliescu, Brucan, Militaru, ci la ordinul „Ocultei Mondiale”, nemulțumită că România își plătise datoria externă.

Conform acestei teorii false, dar puternic ventilată, inclusiv prin filmulețe bine făcute, pe YoTube, Facebook și site-urile conspiraționiste, Ceaușescu a fost un patriot în timpul căruia în România curgeau laptele și mierea, motiv pentru care elitele mondiale invidioase l-au suprimat.

În realitate, Ceaușescu a fost un criminal care a ucis cu mâna lui țăranii la colectivizare, care a ținut România în foame, frig și întuneric 25 de ani și din cauza căruia țara era în 1990 de departe cea mai săracă din Europa. Activiștii de partid și ofițerii de Securitate, reciclați după 1989 în oameni de afaceri și politicieni, au preluat puterea, perpetuând o oligarhie coruptă și vorace care sufocă România și în ziua de azi.

- Advertisement -

Partidul Social Democrat este urmașul direct al Partidului Comunist Român, pe filiera FSN (înființat de Iliescu în decembrie 1989) – PDSR, și reprezentantul legitim al oligarhiei cleptocratice care a fost descrisă mai sus.

În interviul acordat TVR, Marcel Ciolacu a scăpat, poate fără să vrea, adevăratele sale gânduri despre democrație și nostalgia față de regimul dictatorial care a sufocat România până în 1989: “Să ştiţi că pe Ceaușescu l-am împușcat pentru că a plătit datoriile, ce facem cu cei care au îndatorat ţara acum? El (Florin Cîţu – n. red.), în loc să vină să explice românilor cum a reuşit performanţa să împrumute această ţară la o dobândă de 4,74% – cea mai mare dobândă pe care o plăteşte un stat al Uniunii Europene -, să ne explice cum, timp de 10-15 ani, vom plăti aceste împrumuturi de aproape 100 miliarde: până în acest moment, niciun guvern nu s-a împrumutat în 7 luni cu asemenea sumă. Cel mai tragic e că nu ştim unde s-au dus aceşti bani“.

Nu e prima oară, în ultimele luni, când Ciolacu își asumă responsabilitatea de a propaga teorii conspiraționiste cu consecințe grave, mai ales când vin de la al treilea om în stat ca funcție (președintele PSD este și președintele Camerei Deputaților). În timpul pandemiei, Ciolacu a bagatelizat mai întâi virusul, afirmând că nu e decât o răceală, apoi a dat exemplu personal dându-și masca jos de la tribuna Parlamentului.

- Advertisement -

În ultimele săptămâni, Ciolacu a băgat pe locuri eligibile în Parlament, la următoarele alegeri, conspiraționiști cunoscuți, adepți ai unor teorii abracadabrante, cu comploturi mondiale împotriva României, sau ai unor planuri diabolice de vaccinare a oamenilor cu cipuri, pentru a fi teleghidați cu antenele 5G.

Marcel Ciolacu are și certificat de revoluționar „cu rol determinant” în revoluție din Decembrie 1989, cu toate privilegiile aferente. Liderul PSD are însă și dosar penal la DNA pentru modul fraudulos în care a obținut certificatul. În orice caz, e stupid să pretinzi că ai avut un „rol determinant” în „Revoluția de la Buzău” (unde se afla Ciolacu în 1989), deci împotriva dictatorului Ceaușescu, dar să declari la TVR că același dictator a fost împușcat pentru că a achitat datoria României!!!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. Acești sfinți psd-iști nu mai știu ce să facă, numai să mai câștige niște voturi, delirează complet, părinții lui poate făceau parte din elita comunistă și e drept pentru ei era numai miere anii 80, dacă nu sunt românii atenți ăștia cu minciuni și cu ajutorul bisericii ortodoxe ar putea câștiga alegerile și adio România adio români că va fi jale pentru noi și nici măcar în vest nu vom mai putea emigra din cauza condițiilor economice și medicale actuale!!!! ATENȚIE MARE !!!!!!!!!!!!!!

  2. Deci, iliescu, încă președinte de onoare al psd, l-a împușcat pe ceaușescu pentru vina de a fi plătit datoria externă a Romaniei! Acum, același psd vrea să-l împuște pe Cîțu pentru că ar fi facut datorii în numele Romaniei! In concluzie, psd îi împușcă atât pe cei care plătesc datoriile, cât și pe cei care le fac! Ciolacu, suntem curiosi ce fel de democrație originală ne pregatiți în ipoteza (absurdă!) ca ați câștiga alegerile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -