Mama Luizei a fost amendată cu 5.000 de lei pentru că ascultă orbește de avocatul diversionist Tonel Pop, omul PSD

3
1989
De la stânga la dreapta: Claudiu Melencu (tatăl Luizei), Tonel Pop (avocatul sforar), mama și bunicul Luizei

Monica Melencu, mama Luizei Melencu (fata de 18 ani din Dioști, județul Dolj, răpită și probabil omorâtă de Gheorghe Dincă în Caracal), a fost amendată cu 5000 de lei de procurorii DIICOT pentru că a refuzat să dea probe biologice pentru prelevarea ADN-ului.

Procurorii români au solicitat FBI să încerce prelevarea de probe ADN din rămășițele calcinate găsite la liziera pădurii din Caracal, despre care procurorii bănuiesc că ar aparține Luizei Melencu. Pentru acest motiv, procurorii aveau nevoie sa preleveze probe biologice de la mama Luizei Melencu.

Monica Melencu a refuzat însă să se prezinte joi la DIICOT, deși a fost citată de procurori.

Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că Monica Melencu a primit o amendă în valoare de 5.000 lei din partea DIICOT.

Este o amendă legală și justificată. Refuzul Monicăi Melencu de a accepta să-i fie prelevate probe biologice este de-a dreptul stupid, în condițiile în care femeia spune că vrea să afle adevărul despre soarta fiicei sale. Pentru găsirea adevărului într-o anchetă complicată, e nevoie de cooperarea rudelor biologice ale victimei. Din punct de vedere legal, cooperarea este obligatorie.

Comportamentul stupid din ultima vreme al mamei și bunicului Luizei are o singură explicație: influența nocivă pe care o exercită asupra lor avocatul Tonel Pop. Acesta i-a luat pur și simplu „prizonieri”, îi manevrează cum vrea el. Iar ei, oameni simpli, cu bun-simț, dar și cu o doză consistentă de naivitate, s-au predat acestui șmecheraș din zona de influență a PSD.

Misteriosul Tonel, avocatul „fitilist”

E un mister cum a ajuns Tonel Pop să fie „avocatul familiei Luizei”. Monica Melencu și tatăl ei (bunicul Luizei) nu aveau cum să ajungă la el, nici nu-l cunoșteau. E clar că a ajuns el la ei. Și-a oferit serviciile, probabil, fără nicio pretenție financiară. A mirosit oportunitatea de a-și face reclamă pe seama nenorocirii unor oameni. S-au l-a trimis cineva să țină sub control familia Luizei.

Probabil că avocatul diversionist nu le percepe onorariu clienților săi, pe care nu-i dau banii afară din casă. Dar nici Tonel Pop nu prestează gratis. Cineva plătește. După prestația cu evidentă tentă politică a acestuia, ne amintim cine l-a plătit cu ceva timp în urmă: Liviu Dragnea și PSD. Și mai observăm că Tonel Pop e promovat intens de televiziunile de casă ale PSD, Antena 3 și RTV. Același avocat lansează permanent diversiuni cu scopul de a ține „cazul Caracal” departe de PSD, deși PSD are întreaga responsabilitate în zonă (controlează primăria, poliția, clanurile interlope etc.).

Așadar, Tonel Pop e omul intereselor PSD. Mama și bunicul Luizei nu și-au dat seama de asta, de aceea îl ascultă orbește. Și avocatul îi împinge la atitudini necugetate.

El a sfătuit-o pe Monica Melencu să refuze prelevarea probelor biologice, asigurând-o că nu va plăti nicio amendă. Joi, Tonel Pop a declarat că ar putea fi organizat un teledon, astfel încât populația să doneze bani pentru achitarea amenzilor date de DIICOT.

„Dacă le dă amendă, nu ştiu, o să facem un teledon – populaţia, poporul să-i ajute să plătească amenda. Şi aşa sunt nişte oameni sărmani, săraci, amărâţi, se simt şi rău, n-au nici maşină cu ce să vină”, a declarat Tonel Pop la sediul DIICOT.

Aceasta este o nouă etapă a penibilului în care este atrasă familia Luizei de avocatul lipsit de scrupule. Mama și bunicul Luizei au senzația că, sfidând anchetatorii, devin un fel de eroi ai RTV și ai Antenei 3, iar această senzație le e întreținută de dubiosul avocat.

Tonel Pop

Tonel le-a cerut să-i sfidezi pe anchetatori

Procurorii au obținut un ordin judecătoresc care o obligă pe mama Luizei să se supună deciziei de prelevare a ptobelor biologice pentru determinarea ADN-ului. Dacă va refuza să se prezinte în continuare, Monica Melencu ar urma să fie adusă de trupele speciale.

Cu ajutorul probelor ADN, anchetatorii vor să stabilească dacă oasele arse găsite la pădure sunt ale Luizei.

Probele vor fi trimise experţilor americani de la FBI, iar asta o sperie pe mama victimei, susține avocatul Tonel Pop.

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, în baza ordonanţei de delegare emisă de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, s-au prezentat luni la domiciliul Monicăi Georgeta Melencu, în scopul prelevării de probe biologice, necesare aflării adevărului în cauză şi efectuării unei noi expertize judiciare genetice.

„S-a solicitat consimţământul părţii civile Monica Georgeta Melencu, care, după consultarea cu apărătorul ales, a refuzat prelevarea de probe”, precizau anchetatorii.

Gheorghe Dincă a spus, la audieri, că a ucis-o pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie.

Pe 18 septembrie, DIICOT anunţa că oasele descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu. B[nuiala e că sunt oasele Luizei Melencu, așa cum susține Dincă, dar acest lucru trebuie confirmat sau infirmat fără dubiu, prin metode criminalistice.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Butaforie macabră la RTV: Ciutacu în butoi. Le-a batjocorit pe fetele arse de Dincă. L-a depășit în grobianism pe Tolea Ciumac

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

Cumpănașu, escroc pe toate fronturile. Nu are facultate, dar predă la universități de stat, e masterand și își face doctoratul!

VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

Planul secret prin care Gino Iorgulescu și-a scos fiul din țară. A avut complici în conducerea Spitalului Elias. Procurorii au fost anunțați abia după ce beizadeaua ucigașă părăsise România

Ucigașul olandez era prădător cu experiență. A stat mulți ani în pușcărie pentru agresiuni sexuale. Eliberat condiționat, și-a mutat „operațiunile” în România

PSD sub șoc: Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului European cu un scor zdrobitor: 15-6!

Videoclip murdar al Antenei 3 împotriva Opoziției anti-PSD. Minciuni, diversiuni și intoxicări despre așa-zisul „guvern din umbră al lui Orban”

3 COMENTARII

  1. TAMPITULUI aluia de Tonel Pop… ce-i pasaaa…: el isi face o reclama DESANTATA (!!!), iar… familia Luizei este, pentru acest INCOMPETENT OBRAZNIC si GARGARAGIU, DOAR un… MIJLOC (!), pentru asta, NU un… SCOP (ne referim la INTERESELE acelor oameni), cum… l-ar obliga STATUTUL sau de avocat !!!

  2. Alexandru Cumpanasu este rezultatul vremurilor pe care le trăim, tupeist , plin de el, face pe intelectualul dar NU ARE NICIO DIPLOMA DE STUDII SUPERIOARE , PĂCĂLEȘTE STATUL ROMAN CU TOT FELUL DE PROGRAME ȘI MA ÎNTREB CINE-L TELEGHIDEAXA PE ACEST PERSONAJ MEFIC ????
    Cum își permit instituții ale statului sa plătească cu mii de euro un impostor pana la urma???? Undeva trebuie sa se rupă pisica și nu se mai poate continua cu aceasta panarama de personaj!!!! Interesant ca pana la un moment individul asta are Vlad papagal sau l-a învățat cineva cum sa gavareasca?????

    • D-le Anghel din pacate indivizi de genul acestui Cumpanasu au acaparat toate institutiile statului.
      Oameni care nu stiu nimic dar le stiu pe toate.
      Daca eu un om care nu sunt nici economist,nici jurist, am o pregatire tehnica 100%, imi dau seama de tampeniile la care s-a ajuns pe acolo, m-am lamurit.
      Poate ca sunt subiectiv putin, tinand cont ca toata familia mea munceste in privat.
      Ceea ce stiu sigur este ca noi ne-am obtinut diplomele la Universitati mari din tara asta,la zi,pe bune.
      Copii mei muncesc de dimineata pana in seara si cateodata si in in weekend si au un salariu nici pe sfert din care are acest impostor .
      Problema este ca copii mei platesc salariul acestuia.
      Asta ca sa va dati seama de ce am sa ies in strada mereu.Asa in baston,asa bolnav, si taras am sa ies in strada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here