Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a dezvăluit luni seară, la emisiunea lui Marius Tucă, difuzată pe Aleph News, că actuala criză politică din România a fost plănuită într-o întâlnire care a avut loc în septembrie, între președintele Klaus Iohannis, Lucian Bode, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și șeful SRI, Eduard Hellvig. Cei cinci s-ar fi întâlnit atunci și ar fi convenit excluderea USR din Guvern, totul pornind de la cele două obiective majore urmărite de șeful statului.
Potrivit lui Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a urmărit și urmărește cu obstinație două obiective majore: controlul total asupra PNL și asupra Parchetelor. Pentru a-și atinge aceste scopuri, șeful statului a fost dispus să sacrifice coaliția de guvernare, stabilitatea politică a României, planul de reforme și să pericliteze soarta alegerilor din 2024.
Conform lui Liviu Dragnea, care a răspuns întrebărilor lui Ion Cristoiu – invitat și el în emisiunea lui Marius Tucă –, Iohannis a declanșat actuala criză din România pentru că, pe de o parte, cu Ludovic Orban președinte al PNL, nu avea asigurat controlul 100% asupra partidului, iar pe de altă parte, ministrul Stelian Ion, numit de USR la Justiție, nu răspundea la comenzile sale în privința oamenilor numiți în fruntea Parchetelor.
Așa că, pe de o parte, s-a pornit un război necruțător în interiorul PNL, care a dus la victoria lui Cîțu simultan cu destabilizarea partidului, și în același timp s-a declanșat criza guvernamentală, USR-ul fiind scos din coaliția de guvernământ.
Precizare: e bine, totuși, să luăm cu anumite rezerve afirmațiile lui Dragnea, care e cunoscut pentru capacitatea sa de a minți, a intoxica și a face diversiuni.
VIDEO: Dialogul din emisiunea lui Tucă
Dialogul Ion Cristoiu – Liviu Dragnea
Ion Cristoiu: Există posibilitatea ca înțelegerile să nu fie față-n față. Și dumneavoastră ați făcut jocuri (…).
Liviu Dragnea: Domnule Cristoiu, a fost o întâlnire Iohannis – Bode –Cîțu – Ciolacu și Hellvig în septembrie. În care au pus la punct direcțiile de acțiune.
Cristoiu: A, așa, da! Acestea sunt informațiile! Deci este vorba despre o înțelegere directă. Deci a fost o înțelegere realizată într-o întâlnire cu prezență fizică, nici măcar online!
Dragnea: Nu, nu… S-au întâlnit fizic! Nu știu data…
Cristoiu: Și ziceți că au fost…
Dragnea: Iohannis, Cîțu, Bode, Ciolacu și Hellvig. Ce s-a întâmplat până acum: cu mâna PSD-ului au făcut ca USR-ul să nu mai stea în Guvern… Și sunt toate șansele să nu mai rămână în Guvern! Eu nu dau lecții nimănui, dar cu asta Iohannis își bate un cui în talpă foarte serios. Din punctul de vedere al viitorului lui. Și nu numai politic. PSD a spus-o cu nonșalanță, sinceritate și cinism, pe mai multe voci, că ei stau la cotitură. Îi lasă pe ăștia să se bată, așteaptă să le crească procentul în sondaje și, eventual, prin primăvară-vară, să fie anticipate. Pentru că, vezi-Doamne, lor le crește procentul nefăcând nimic, mizând doar pe ura și repulsia față de ceilalți. Acum, nu se prea pupă discursul lor, că nu ne interesează și stăm aici să ne facem jocul politic, cu ceea ce ne doare pe noi, românii, cu criza sanitară, cu creșterea facturilor. (…)
Cristoiu: Ce rol are PSD-ul și întâlnirea aia în cadrul acestui plan? Ca să înțeleg și eu ceva.
Dragnea: Eu, din ce știu, Iohannis a vrut două lucruri foarte importante. Ca PNL-ul să fie controlat de el 100% – nu putea face lucrul ăsta cu Orban! Categoric! Nu-i ridic statuie lui Orban, dar cu Ludovic Orban, PNL-ul ar mai fi rămas, totuși, ultimul partid istoric din România. Acum nu mai e cu Cîțu… Și al doilea obiectiv: omul care face propunerile pentru șefii Parchetelor să fie omul lui, care să facă propunerile pe care i le spune el. Iohannis este foarte interesat de conducerea Parchetelor. Ceea ce s-a încercat și s-a rostogolit puternic și s-a promovat puternic în presă a fost că Stelică de la Justiție (Stelian Ion – n. red.) pentru că, vezi-Doamne, n-ar fi semnat nu știu ce program de finanțare. Asta e o glumă! Nu, nu ăsta a fost motivul! Motivul a fost procurorii! Nu că ăla (Stelian Ion – n. red.) ar fi propus pe unii în regulă…
Cristoiu: Și planul care-ar fi? Guvern fără USR?
Dragnea: Discuția făcută atunci, în septembrie, a fost un Guvern minoritar susținut de PSD. Minoritar PNL – UDMR susținut de PSD. Ce se va întâmpla în continuare, nu știu. Pentru că, între timp, conducerea PSD-ului, după ce înainte le spusese parlamentarilor că „deocamdată nu susținem moțiunea, nu facem niciun pas“, le-a spus „s-au aliniat astrele și acum trebuie să mergem la moțiune să dăm Guvernul jos!“. Sunt foarte multe declarații publice făcute ca să mai poată merge acum pe susținerea unui Guvern minoritar. Că a fost un plan inițial care ulterior s-a modificat sau că ăsta a fost de la început, n-am de unde să știu.“
Acuzatii extrem de grave. Daca este cum spune Draknea participantii ar trebui deferiti justitiei. Cata vreme Iohannis este inca presedinte are multe dosare sa le rezolve pentru pretenari. Asta trebuie demis urgent este un cancer pentru Romania.
Această întâmplare povestită de un pușcăriaș, dacă se dovedește a fi adevărată, o putem asimila cu un genocid sanitar împotriva propriului popor?
Sau nu?
Indiferent de caracterul acestui ticălos, adevărul spuselor sale se pot verifica prin evenimentele care se derulează în prezent, Grigore Cartianu!