Licitația pentru Biblioteca Școlară Virtuală, proiect în valoare de 47 de milioane de euro al Ministerului Educației, a fost câștigată de firma omului care a condus campania electorală online a președintelui la alegerile din 2014, scrie Edupedu.ro. De asemenea, în momentul licitației, la aceeași firmă lucra soțul actualei titulare a postului de ministru al Educației, Ligia Deca.
Totul pare să se învârtă, când vine vorba de bugetele publice, în cerc închis. Manager al firmei care a câștigat licitația pentru Biblioteca Școlară Virtuală este Radu Negulescu, fost coordonator al campaniei electorale online a lui Klaus Iohannis. La firma respectivă era angajat anul trecut, când a avut loc licitația, și soțul Ligiei Deca, actual ministru al Educației, doamna fiind la acea vreme consultantă pe probleme de educație a lui Iohannis.
Mihai Hâj, soțul Lidiei Deca, este expert la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), iar anul trecut a lucrat pentru Trencadis, una din companiile declarate câștigătoare la licitația Ministerului Educației pentru Biblioteca Școlară Virtuală.
La fel ca și în cazul BMW-urilor achiziționate la suprapreț de Poliția Română de la firma unui alt prieten de-ai lui Iohannis, și aici e vorba de un „tort” foarte generos, de zeci de milioane de euro, iar banii provin din fonduri UE.
Trencadis Corp SRL, firma la care lucra soțul fostei consiliere a lui Iohannis (ajunsă acum ministru al Educației), are și alte contracte cu statul pe lângă cel câștigat anul trecut, pentru Biblioteca Școlară Virtuală.
Potrivit datelor oficiale prezentate în declarația de avere, Cezar Mihai Hâj a încasat de la Trencadis, în 6 luni din 2021, suma de 30.871 lei pentru „un proiect european, cu contract de telemuncă”, potrivit unei poziții a Ministerului Educației. El a fost „formator-tutore”. Conform aceluiași răspuns al ministerului dat pentru Edupedu.ro, Mihai Cezar Hâj este angajat al UEFISCDI din 17 august 2017.
Firma Trencadis Corp SRL, care a câștigat potul cel mare pe bani europeni pentru Biblioteca Școlară Virtuală, îl are acționar majoritar, conform datelor de la Registrul Comerțului citate de Edupedu.ro, pe Radu Negulescu (33 de ani), din Sibiu.
Coincidențele nu se opresc aici. Radu Negulescu a condus în 2014, pe când avea doar 25 de ani, campania electorală online a lui Klaus Iohannis la alegerile pentru primul său mandat prezidențial. Însă, în 2019, pe același Radu Negulescu îl găsim de data aceasta pe post de strateg al campaniei electorale pentru prezidențiale al Vioricăi Dăncilă, candidata PSD!
Bine ca mai darti si stiri, nu doar cancanuri si muieri despuiate cum fac copistii de la ziare.voma