„Ucraina va elibera Crimeea cel târziu vara viitoare. Aceasta este ultima iarnă în care Rusia va mai perturba economia Europei” – fostul comandant al trupelor SUA în Europa

2
2363
Înfrângerea în Ucraina va atrage după sine căderea lui Putin de la putere, estimează majoritatea specialiștilor în sovietologie și rusologie

Generalul Ben Hodges (64 de ani), fostul comandant al forțelor SUA în Europa în perioada 2014-2018, a scris pe contul său de Twitter că actualul curs al evenimentelor din Ucraina este ireversibil, iar cel târziu în vara anului viitor Rusia va fi înfrântă total, iar războiul se va încheia.

Ben Hodges este unul dintre cei mai prestigioși ofițeri ai armatei SUA, numit la comanda forțelor americane din Europa după ce Rusia a invadat prima oară Ucraina, când a anexat Crimeea și și-a instalat regimurile-marionetă din Donbass. În 2020, generalul american a fost primul care a avertizat că Rusia pregătește o invazie, estimând că NATO trebuie să-și întărească urgent flancul, iar Putin ia în calcul un posibil atac asupra țărilor baltice sau asupra României. La momentul respectiv, nici Ben Hodges, nici altcineva nu-și imagina că Ucraina ar putea opune o rezistență serioasă și nici că trupele Moscovei sunt într-o asemenea stare de degradare.

După ce șeful spionajului britanic, Sir Jeremy Fleming, a afirmat că Rusia a intrat în criză de armament și că pierderile forțelor rusești în Ucraina sunt „uluitoare”, Ben Hodges a comentat pe contul său de Twitter: „Sistemul logistic rusesc este extenuat și niciun rus nu vrea să lupte în războiul dus de Putin în Ucraina. Conflictul a intrat într-o dinamică ireversibilă, iar Ucraina va elibera Crimeea până vara viitoare. Voința Occidentului de a sprijini Ucraina este neîntreruptă. Este ultima iarnă în care Rusia va mai perturba economia Europei“.

Un utilizator cu cont fals a încercat să-l „tamponeze” pe general cu o întrebare: „Cum va putea Ucraina să-și apere tot teritoriul pe care tocmai l-a capturat odată ce Rusia va lansa o ofensivă și mai mare?”. Ben Hodges i-a răspuns sec: „Cu ce?”.

De aceeași părere este și generalul australian Mick Ryan, care într-o analiză a situației de pe front a comentat: „Eșecurile suferite de ruși în întreaga Ucraină în ultimele două luni au convins Kremlinul, în mod evident, să încerce din nou trecerea tuturor trupelor sub un singur comandant. Realitatea este însă că niciun general rus în viață nu poate schimba situația din Ucraina“.

Cunoscutul expert român în securitate și probleme de apărare Hari Bucur-Marcu a răspuns marți, într-o emisiune la Digi 24, aproximativ în același fel atunci când moderatoarea alarmată îl întreba despre posibile noi ofensive ale Rusiei: „Nu mai au cu ce. Doamnă, credeți-mă, dacă ar fi putut, ar fi ocupat până acum Ucraina!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Detonarea Podului Crimeea ar fi fost pusă la cale de generalul rus Aleksei Jalo (FSB), al cărui fiu a murit suspect anul trecut în Ambasada de la Berlin, unde acționa ca agent FSB sub acoperire diplomatică

VIDEO. Portretul generalului rus Surovikin, noul „măcelar din Ucraina”: pușcăriaș recidivist, a călcat oameni cu tancul la Moscova în 1991, a făcut crime de război în Siria și a vândut inamicului armamentul propriilor trupe

* Șeful spionajului britanic: „Rusia rămâne fără arme în războiul din Ucraina. Pierderile lor sunt uluitoare. Putin e izolat și face greșeli, iar poporul rus a început să înțeleagă asta”

O diademă hunică de aur cu pietre prețioase, veche de 1.500 de ani, a dispărut fără urmă după ce rușii au luat-o din Muzeul Melitopol. Bijuteria era printre cele mai valoroase artefacte din lume

* Andrei Marga îi face „activiști rudimentari” pe cei care-i critică retorica putinistă. Turnătorul „Horia” insistă că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei. Minte că și „New York Times” îi susține aberația!

Numărul angajaților „la negru” a explodat după ce Guvernul PSD-PNL a impus suprataxarea contractelor part-time

Comisia Europeană avertizează regimul Iohannis-PSD că pierdem banii din PNRR dacă nu renunță la maltratarea Legii Avertizorului de Integritate! Trebuie eliminate prevederile care-i favorizează pe corupți

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here