Legendarul Gică Popescu (52 de ani), fostul căpitan al Barcelonei și al naționalei României, se luptă pe un pat de spital cu noul coronavirus, care i-a provocat o puternică pneumonie, dezvăluie gsp.ro.
Fostul mare fotbalist, acum președinte la Viitorul Constanța și coordonatorul comisiei interministeriale care gestionează preparativele pentru organizarea Euro 2020 (care se va disputa în 2021), a simțit pe propria-i piele cât de rapid se poate înrăutăți situația în boala Covid-19.
Acum o săptămână, Gică Popescu a fost descoperit pozitiv cu noul coronavirus. Părea că totul e OK și că fostul fotbalist, în vârstă de 53 de ani și într-o condiție fizică foarte bună, va trece peste moment fără probleme, ca asimptomatic. Însă situația s-a deteriorat rapid.
A făcut pneumonie, iar medicii au fost nevoiți să-i administreze Remdesivir
“Baciul” s-a internat conform procedurii, așteptând să plece acasă după cele două zile de supraveghere. În acest interval, însă, au apărut simptomele.
„Avusesem niște dureri de cap și doar într-o zi câteva frisoane. Am zis să merg să fac testul. Mă testasem de multe ori până atunci. De data asta am ieșit pozitiv, dar în acel moment eram OK, nu mai aveam simptome. M-am dus și la «Matei Balș» pentru investigații suplimentare. Ce a urmat? Virusul a dezvoltat foarte repede o pneumonie și nu mi-a fost bine. Cu tuse… După cum vezi, mai tușesc și acum, când vorbesc cu voi. Din păcate, tomografia computerizată, CT-ul adică, pe care am făcut-o în weekend la nivelul plămânilor, nu a arătat foarte bine, iar doctorii mi-au spus că e nevoie să mai rămân spitalizat„, a povestit Gică Popescu pentru gsp.ro.
Starea de sănătate a fostului mare fotbalist, câștigător al Cupei Cupelor cu FC Barcelona în 1997, al Cupei UEFA și Supercupei Europei cu Galatasaray în 2000, este moderată deocamdată. Gică Popescu a urmat un tratament antiviral, dar nu s-a simțit chiar atât de rău încât să fie nevoie de terapie intensivă. Medicii i-au administrat celebrul Remdesivir, antiviralul care a dat, până acum, cele mai bune rezultate în tratarea Covid-19.