Liviu Dragnea nu l-a lăsat întâmplător în locul său, la șefia Camerei Deputaților, pe „vicele” Florin Iordache, în „săptămâna herniei de disc”. I-a dat și o misiune: să sesizeze Curtea Constituțională privind lipsa completelor specializate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Miza: anularea condamnării la 3 ani și 6 luni de închisoare.
În sesizarea depusă vineri la Curtea Constituțională, Iordache invocă un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pe tema completelor specializate.
„Faptul că ei nu au făcut complete specializate, cum cere legea. E vorba despre articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000, în care obliga instanțele să facă complete specializate pentru corupție”, a spus Florin Iordache, citat de Mediafax.
Articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000 prevede: „Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate”.
Avocații lui Dragnea și ai altor inculpați din dosarul angajărilor fictive din Teleorman solicită desființarea sentinței penale din 21 iunie 2018, pronunțată de un complet de 3 judecători de la Înalta Curte, prin care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Avocații „lotului Dragnea” cer rejudecarea cauzei de către un complet specializat pentru cauze de corupție, arătând că sentința a fost pronunțată de un complet obișnuit, deci nelegal constituit, întrucât nu a respectat condiția specializării, prevăzută în art. 29 din Legea nr. 78/2000.
Dacă Curtea Constituțională îi va da dreptate lui Iordache (și, prin el, lui Dragnea), justiția română va fi pulverizată. Sute de sentințe date de Înalta Curte vor fi anulate, urmând ca dosarele să fie rejudecate de la zero. Înalta Curte ar fi blocată, neavând capacitatea de a rejudeca dosarele din trecut simultan cu cele din prezent. În plus, multe dosare s-ar închide prin intervenirea prescripției.