Ion Cristoiu nu vorbește cu singura lui nepoată, nu-i știe numele, nici vârsta! În schimb, îl jignește pe Iohannis că nu are copii

0
12895
Ion Cristoiu

Jurnalistul Ion Cristoiu face afirmații grosolane la adresa lui Klaus Iohannis, ventilând faptul că președintele nu are copii, dar exemplul personal nu-l ajută. Raportarea la nepoata sa din Belgia este halucinantă.

Recent, Ion Cristoiu îl jignea impardonabil pe Klaus Iohannis, punând faptul că președintele nu are copii pe seama unui „defect pe care i l-a lăsat Dumnezeu”.

Mai mult, Cristoiu a descoperit marea vinovăție a președintelui: în privința examenelor din această vară ale elevilor (Bacalaureat, Admitere și Capacitate), Iohannis „gândește ca unul care n-are copii”.

Ion Cristoiu vorbește superior, ca unul care nu doar că are copii, dar se și pricepe la ce trebuie făcut cu ei.

Ghinion! În realitate, Ion Cristoiu are un singur copil – o fată stabilită în Belgia la începutul anilor ’90. Fiica lui Ion Cristoiu e măritată cu un belgian și are, la rândul ei, un copil – tot o fată.

De aici începe nebunia. Într-un interviu acordat lui Marius Tucă în aprilie 2019, interviu transcris de Newsweek.ro, Ion Cristoiu recunoștea că nu vorbește cu nepoata sa, nici nu-i știe numele, iar vârsta i-o bănuiește vag – „5-6 ani”.

Răspunsurile lui Cristoiu sunt relevante pentru ipocrizia unui personaj care-i reproșează șefului statului că „gândește ca unul care n-are copii” (pentru că „i-a lăsat Dumnezeu defectul” de a nu putea avea copii), dar el însuși tratează ideea de familie (propria familie!), de copii și nepoți, într-un registru ridicol.

Ion Cristoiu – 29 mai 2020, pe blogul său

„I s-a reproșat lui Klaus Iohannis că n-are copii. E un reproș incorect. Într-un interviu din septembrie 2014, candidatul de atunci Klaus Iohannis a recunoscut că vina pentru asta îi aparține. Nu poți reproșa cuiva un defect pe care i l-a lăsat Dumnezeu. I se poate reproșa însă lui Klaus Iohannis că gândește ca unul care n-are copii. Eu de exemplu n-am copil care trebuie să dea Bacalaureatul anul acesta. Da, dar pot gîndi ca un părinte de copil”.

Dialogul Marius Tucă – Ion Cristoiu din aprilie 2019

Marius Tucă: Pentru că a venit vorba de soție, ce face fata dumneavoastră, e în continuare în Belgia, nu?

Ion Cristoiu: E în Belgia, da.

Tucă: Știți că în interviul asta am rămas surprins că nu v-a sunat de ziua dumneavoastră să va spună „La mulți ani!”.

Cristoiu: O să va surprindă, eu chiar am o nepoțică și nu vorbesc despre ea.

Tucă: Ah, aveți și o nepoțică.

Cristoiu: Da. Nu vorbesc despre ea.

Tucă: Cum o cheamă?

Cristoiu: Nu știu. Știu… nu știu. Pe fata mea o cheamă Ioana. Păi… nu știu, cred că are un nume franțuzesc…

Tucă: Dar e căsătorită cu un francez, ea?

Cristoiu: Cu un belgian. Deci…

Tucă: Cu un belgian. A înstrăinat sângele de Găgești! Nu pot să cred.

Cristoiu: Ioana lucrează, e foarte interesant, că de acolo am învățat, ea lucrează la Ministerul Flamand al Transporturilor, juristă, și e conștientă că…

Tucă: Păi, există ministere flamande și valone?

Cristoiu: Da, întotdeauna ministerul este flamand și întotdeauna mi-a spus că miniștrii sunt niște imbecili și că ei sunt cei mai tari din lume, ăștia care fac… Așa, atenție, va fac o dezvăluire: când mă duc cu Doina în străinătate, vine și ea cu fata (Doina e actuala soție a lui Ion Cristoiu, „ea” e prima soție, cea recăsătorită cu belgianul – n. red.).

Tucă: Am înțeles, vă mai vedeți cu ea.

Cristoiu: Vine și cu nepoata. Eu nu am treabă cu nepoata, pentru că eu nu înțeleg copiii. Copiii, pisoii, nu știu…

Tucă: Păi, stați puțin, că aveți pisoi! Cum nu înțelegeți pisoii?

Cristoiu: Nici pe ei… păi, la fel, adică uneori vine la întâlnire și e supărată. Și zic: „Mă, da’ ce are?”. Cică nu știu de ce…

Tucă: Aia mică?

Cristoiu: Aia mică.

Tucă: Nu știți cum o cheamă. Dar câți ani are – nici asta?

Cristoiu: Nu știu, cinci-șase ani… Nu-mi puneți întrebări incomode, știu că o să par…

Tucă: Întrebare incomodă câți ani are nepoțica…

Cristoiu: Păi, nu știu. Când o avea 15 ani și o vorbi românește și o vrea să scrie proză, mă interesez. Până atunci e…

Tucă: Și e fericită față dvs. acolo, Ioana?

Cristoiu: E foarte interesant, soțul ei lucrează la o multinațională… că e foarte interesant.

Tucă: Săracul…

Cristoiu: Ne, ne, ne. Multinațională, atenție! El e inginer petrolist și aranjează în țările coloniale din Africa, apropo de unde am învățat eu să fiu comunist. Deci, el lucrează la o multinațională, din aia care exploatează, da? Și el, săracul, e prin Senegal, pe acolo, mereu și mereu îmi spune cât de corupți sunt aia, că de fapt au cumpărat – multinaționala aia – totul: și pe președinte, și pe premier… apropo de multinaționale. Încolo, sunt băieți simpatici. Dar să precizăm: Ioana seamănă cu mine, eu niciodată nu i-am complimentat cu mama…

Tucă: Ce complimentat, mi se pare înfiorător că nu i-ați zis copilului dumneavoastră niciodată „Te iubesc, Ioana”.

Cristoiu: Doamne ferește!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.