Iohannis, primele explicații după 6 luni de la aducerea la putere a PSD: „Trecem prin momente când trebuie să strângem rândurile, iar guvernarea să reprezinte majoritatea românilor“

5
1468
Klaus Iohannis în mijlocul liberalilor, mândru de isprăvile sale

Președintele Klaus Iohannis a oferit marți, la peste 6 luni după trădarea electoratului său și aducerea la putere a PSD, primele explicații pentru acest gest. Șeful statului, care și-a câștigat mandatele din 2014 și 2019 promițând că va lupta cu „ciuma roșie” până la capăt și că va reforma România, spune acum că „trecem prin momente când se impune” ca „guvernarea să reprezinte majoritatea românilor”.

Explicațiile, venite după mai bine de jumătate de an de muțenie, sunt sfidătoare: coaliția PNL-USR-UDMR, alcătuită în ianuarie 2021, reprezenta de asemenea o majoritate în Parlament. Iohannis n-a suportat însă faptul că n-avea control total asupra Justiției, pe care acum a readus-o la nivelul anilor 1990, epurată de elementele reformatoare și supusă rețelelor mafiote de influență.

Discursul lui Iohannis s-a petrecut la Ștefănești (județul Argeș), cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Președintele și-a arătat satisfacția că PNL are în sfârșit un președinte-premier și a făcut afirmații de-a dreptul caraghioase, precum aceea că „PNL nu și-a abandonat niciodată doctrina, crezul sau valorile”. Tocmai pactizarea cu urmașii comuniștilor, distrugerea reformelor și restaurarea sistemului corupt și clientelar dezvoltat de PSD au fost, în ultimele 6 luni, cea mai evidentă dovadă de trădare a doctrinei, crezului și valorilor liberale – totul, sub comanda și la ordinul lui Klaus Iohannis.

Retorică a la Ceaușescu, complet ruptă de realitate. În timp ce Iohannis laudă progresele, investițiile și reformele, în România are loc cea mai violentă restaurație a sistemului oligarhic corupt din vremea lui Iliescu, iar țara prinde viteză spre catastrofa economică

Acesta a reluat eternul discurs despre „șansa” pe care România o are de a face „schimbări cu impact pe termen lung” – temă recurentă încă din 2019 la șeful statului – într-un moment în care atât din exterioriul țării, cât și din interior vin toate semnalele de alarmă posibile că actuala guvernare îndreaptă lucrurile spre o catastrofă economică, socială, instituțională și educațională.

Un alt moment penibil a fost cel când Iohannis a vorbit despre „investiții masive în domenii strategice, precum infrastructura rutieră, spitale și școli, gestionarea eficientă a banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, adaptarea, care deja a început, a sistemului de învățământ la principiile actuale ale științelor educației“.

Absolut nimic din cele spuse de Iohannis n-are, de fapt, acoperire în realitate, ba dimpotrivă. După aducerea PSD la guvernare, totul s-a blocat, banii din PNRR sunt pe cale de a fi pierduți, construcția de autostrăzi s-a blocat, nu există nicio investiție în spitale și școli, motiv pentru care se vor pierde sute de milioane de euro de la Comisia Europeană.

Din această perspectivă, retorica și comportamentul șefului statului seamănă din ce în ce mai mult cu cele ale propagandei comuniste de dinainte de 1989, care lăuda necontenitele progrese, fericirea poporului și dezvoltarea multilaterală în timp ce oamenii o duceau tot mai greu, mâncarea se dădea pe cartelă, programul la TV dura două ore, iar electricitatea era livrată numai câteva ore pe zi.

Discursul ținut de Klaus Iohannis marți, la împlinirea a 147 de ani de la înființarea PNL

Bună ziua, dragi liberali!

Mă bucur să ne revedem în acest loc simbolic, în acest loc plin de istorie, în acest loc încărcat de semnificații nu numai pentru Partidul Național Liberal, ci și pentru România. Mă bucur că am prilejul de a vă transmite câteva gânduri despre trecut, prezent și viitor într-un moment aniversar, când Partidul Național Liberal împlinește 147 de ani de la înființare.
Destinul României moderne este strâns legat de destinul Partidului Național Liberal, de curajul și înțelepciunea unor lideri vizionari, care au contribuit decisiv la reformarea societății românești. Nu trebuie să uităm că România și-a proclamat independența, în 1877, în timpul marii guvernări liberale, iar fundamentul pe care s-a clădit statul român modern a fost liberalismul. Politica liberală a lui I.C. Brătianu a făcut posibilă o dezvoltare accelerată a țării.

Este bine ca din timp în timp să ne raportăm la istorie, pentru a înțelege de unde am plecat, ce am reușit să construim între timp, dar și ce mai avem de făcut pentru a ne îndeplini obiectivele.

Drumul meu s-a despărțit de Partidul Național Liberal în 2014, când am preluat primul mandat de Președinte al României, dar în toți acești ani am rămas mereu alături de Partidul Național Liberal și Partidul Național Liberal alături de mine, pentru că, nu-i așa, ne unește aceeași credință puternică în valorile și principiile liberale. Acestea ne-au ghidat calea și cred că împreună am reușit să facem multe pentru consolidarea democrației în România, pentru parcursul său euroatlantic și pentru dezvoltarea sa.

Din 2020 traversăm o perioadă extrem de dificilă, cu numeroase provocări și crize succesive sau chiar suprapuse.

În mod evident, este, ușor, relativ ușor de guvernat în perioade de prosperitate, când lucrurile decurg normal, dar infinit mai dificil când trebuie să ghidezi țara în vremuri tulburi, cum a fost pandemia de COVID-19 sau actuala criză de securitate generată de războiul purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Dar indiferent de cât de greu a fost, de cât de însemnate au fost costurile electorale, un singur partid, demn de istoria și tradiția sa, și-a asumat, fără ezitare, responsabilitatea guvernării – Partidul Național Liberal.

În definitiv, PNL a rămas același partid autentic, care nu și-a abandonat niciodată în cei aproape 150 de ani de existență doctrina, crezul sau valorile. „Prin noi înșine” este și astăzi deviza care arată hotărârea liberalilor de a se implica și angajamentul ferm de a fi mereu în prim-planul politicii românești pentru oameni și pentru țară.

Toate aceste provocări majore din ultimii ani ne-au determinat să luăm decizii care să aibă în vedere, în primul rând, nevoia de stabilitate. Trecem prin momente când se impune să strângem rândurile, cum se spune, și să aducem la aceeași masă viziuni politice diferite, astfel încât guvernarea să reprezinte majoritatea românilor.

Acest lucru nu înseamnă însă nici pe departe renunțarea la principiile liberalismului. Dimpotrivă, premisele pe care tocmai le-am menționat ne conduc într-o singură direcție: România are acum șansa demarării unor schimbări cu impact pe termen lung, iar voi, liberalii, aveți responsabilitatea de a fi nucleul acestor ample reforme care vor avea ca efect modernizarea și consolidarea statului.

Investiții masive în domenii strategice, precum infrastructura rutieră, spitale și școli, gestionarea eficientă a banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, adaptarea, care deja a început, a sistemului de învățământ la principiile actuale ale științelor educației, toate acestea sunt proiecte concrete pe care miniștrii și parlamentarii liberali au obligația să le ducă la bun sfârșit.

Timpul luptelor politice interne a trecut, cel puțin așa cred eu, și cred că dumneavoastră vă doriți același lucru. Partidul Național Liberal a făcut toate schimbările pe care le-a considerat necesare pentru a asigura o conducere capabilă să garanteze o guvernare competentă, care să ofere șansa unui succes electoral în viitor, mai exact în 2024. PNL are în acest moment un lider ales, domnul premier Nicolae Ciucă, cu o solidă majoritate a membrilor partidului, și astfel suntem în situația pe care foarte mulți și-au dorit-o, ca președintele PNL să fie premierul Guvernului României.

Acum, prioritatea absolută este aceea de a gestiona eficient aceste crize serioase cu care ne confruntăm și să luăm cele mai bune măsuri în sprijinul populației. Partidul Național Liberal a fost întotdeauna un partid pentru oameni, un partid care să asigure o guvernare stabilă, cu un Executiv racordat la provocările momentului.

Așa cum îndelungata sa istorie a dovedit-o, Partidul Național Liberal este vectorul dezvoltării României, și subliniez acest lucru. Eu știu asta, și românii știu asta, pentru că au votat Partidul Național Liberal. Astăzi, de ziua dumneavoastră, dragi liberali, vă doresc „La mulți ani!”, cu realizări notabile pentru patria noastră, pentru țara noastră, pentru români! Vă doresc să aveți parte de cea mai mare bucurie și de satisfacția cea mai de preț la care poate spera un om politic – aceea de a contribui la bunăstarea națiunii sale și de a vedea că proiectele pentru care a fost votat aduc rezultate pozitive în viețile oamenilor.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Răzbunarea partizanilor ucraineni pe primarul trădător din Energodar, care a trecut de partea Rusiei teroriste

* Fost șef al MI6: „Putin va pleca până în 2023, dar probabil în sanatoriu, de unde nu va ieși ca lider al Rusiei”

* A fost lichidat „ofițerul strălucit” care era nepotul ministrului adjunct al Apărării ruse! Comanda o companie de asalt aerian

* „Ce-ar fi dacă ți-am tăia o ureche?” Teroare în „taberele de filtrare” rusești în Ucraina. Oameni bătuți în cap, terorizați, căutați de tatuaje, dispăruți fără urmă

* FOTO: 7 imagini istorice. Apocalipsa și eroismul din buncărele de la Azovstal, ultima redută a regimentului Azov

* Fost șef al Armatei SUA în Europa: „Forțele rusești vor colapsa până la sfârșitul verii. Ucraina va trece la ofensivă, iar în septembrie va ajunge pe linia din 23 februarie sau dincolo de ea”

* După ce i-au furat centrala atomică de la Zaporoje, rușii somează Ucraina să plătească energia electrică, altfel o lasă în beznă!

* Cum arată un violator în serie din armata rusă. Bulat Fassakov (20 de ani) – acasă era „băiatul mamei”, în Ucraina a devenit o bestie care viola fete sub amenințarea armei

* Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

* STENOGRAME. Mafia de la metrou, condusă de Rădoi (PSD), plănuia lichidarea ministrului Drulă (USR) cu rakeți ucraineni! „Punem preț pe două capete, Drulă și directorul. Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace!”

* Modelul Putin: PSD încearcă să decapiteze o televiziune pe care n-o poate controla. Un amendament al ministrului Romașcanu ar forța RCS/RDS să vândă sau să închidă Digi 24

* Coaliția PSD-PNL-UDMR a masacrat Codul Rutier. „Au băgat înapoi toate șmecheriile de scăpat cu carnetul pentru cei care încalcă grav regulile de circulație”

* Cum a fost prins Sorin Oprescu în Atena. Își închiriase o vilă de lux într-un cartier de fițe, dar s-a dat de gol când și-a deschis cont și a mers la bancă să scoată banii

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Cum arată casa din SUA a ministrului Sebastian Burduja. Locuința este evaluată la un milion de dolari

* Cornel Nistorescu, condamnat să le plătească 9.000 de euro fostei sale angajate Brândușa Armanca și soțului acesteia, pe care i-a calomniat

5 COMENTARII

  1. „Investiții masive în domenii strategice, precum infrastructura rutieră, spitale și școli, gestionarea eficientă a banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, adaptarea, care deja a început, a sistemului de învățământ la principiile actuale ale științelor educației, toate acestea sunt proiecte concrete pe care miniștrii și parlamentarii liberali au obligația să le ducă la bun sfârșit”. Ok, dar nu le/au inceput, Tov profesor!!!

  2. Si toata elucubratia asta conceputa pentru cine???Mai crede cineva in acest impostor nerusinat,din cei mai mult de 60% care l-au votat a 2a oara,mai mult din disperare sa nu o vada pe dancila la Cotroceni? Plus nerusinarea de a face pe liberalul ,UNDE? TOCMAI IN LOCALITATEA DE BASTINA A BRATIENILOR,CEI CARE CHIAR AU FACUT CEVA PENTRU ROMANIA ,UNIFICAND-O SI ADUCAND-O IN RANDUL TARILOR CIVILIZATE!! Cine credea dintre votantii dreptei ,ca ,dupa un prim mandat in care a facut pe luptatorul anticoruptie ,va arunca la cos increderea tuturor celor care au sperat ca vor vedea hotii la puscarie,nu la guvernare?Si aici,printre cei tradati intra si cei care l-au sustinut din vechiul partid liberal…

  3. După ce „ilustrissimul cârmaci” care în 2021 decreta că statul român, pe care îl conduce „a EȘUAT”, nu-i crapă obrazul de rușine când vede că ne-a îngropat pe toți. Nu știe și nici nu-i șoptește nimeni că guvernarea actuală-bicefală duce România la faliment? Au luat-o hazardat pe urmele lui Ceaușescu. Situația e, puțin spus, tulbure.
    Treziți-vă tovarăși! Putin și V. Orban vă/ne așteaptă după colț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here