Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în discursul ținut la Constanța de Ziua Marinei, că România va aloca 2,5% din PIB, în 2023, pentru apărare – adică aproximativ 7,2 miliarde euro. În contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina și al amenințărilor lansate de această țară la adresa celorlalți vecini, Iohannis spune că este necesar “un nivel superior de ambiție, inclusiv în domeniul apărării”. Mesajul pare adresat direct premierului Nicolae Ciucă, general care, până de curând, a fost șeful Marelui Stat Major și apoi ministru al Apărării.
Șeful statului a menționat: „Din 2023 vom face un efort în plus pentru a crește alocarea pentru Apărare de la 2 la 2,5% din PIB”. Banii vor fi direcționați prioritar către modernizarea armamentului și creșterea nivelului de instruire a trupelor.
E de așteptat ca PIB-ul României să crească în 2022 cu circa 2,6% și să treacă astfel puțin peste 280 de miliarde de euro. În consecință, 2,5% din acest PIB ar însemna echivalentul a aproape 7,2 miliarde de euro.
Principalul pericol pentru cei 7 miliarde de euro destinați Armatei: corupția
Principalul pericol rămâne însă, în acest moment, corupția. În mod tradițional, banii destinați echipării Armatei române au fost „dijmuiți” de politicieni și generali prin diverse contracte oneroase – cazurile din preajma celor două războaie mondiale sunt pe cât de numeroase, pe atât de celebre.
După Revoluția din 1989, „tradiția” s-a reluat, iar mai mulți generali au ajuns după gratii pentru diverse afaceri dubioase care au implicat bugetul apărării.
Câteva dintre afacerile ilegale care au ieșit la suprafață înainte de a fi mușamalizate:
- afacerea „Motorola” (1990) – implicat Victor Atanasie Stănculescu;
- afacerea „Puma” (1995) – implicat Benone Ghinea, atașatul economic al României în Africa de Sud);
- dosarul „Tofan” (2000) – implicat însuși generalul Eugen Bădălan, șeful Statului Major General;
- cazul „Șpagă pentru plecarea în Afganistan/Irak” (2013);
- dosarul „Mită pentru generali” (noiembrie 2013).
Din nefericire, în regimul Iohannis-PSD, instaurat începând din noiembrie 2021, lupta împotriva corupției a fost blocată, iar Justiția a reintrat sub control politic, astfel că descoperirea și anchetarea unor eventuale delapidări ale banilor publici sunt puțin probabile. În presa străină au apărut deja acuzații că Guvernul trage să livreze contractul pentru corvetele de luptă către o firmă olandeză în a cărei conducere e plasat un general român, în detrimentul unei oferte venite de la o firmă franceză fără „pile”.
Iohannis: „Sub umbrela NATO, România beneficiază azi de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa“
Acum, Klaus Iohannis vorbește despre importanța Mării Negre, despre pregătirea Armatei române și despre consolidarea forței militare a țării noastre.
„Iată că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euro-atlantică, așa cum am afirmat răspicat împreună cu ceilalți aliați în Conceptul Strategic al NATO, pe care l-am aprobat la Summitul istoric recent desfășurat la Madrid. O demonstrează nu numai vizibilitatea fără precedent a întregii regiuni în care ne aflăm, ci și prezența celor peste 5.000 de militari aliați în România.
În câteva luni, țara noastră a devenit un simbol al unității, solidarității și coeziunii care caracterizează Alianța Nord-Atlantică. Prin activitățile comune desfășurate de militarii români și aliați aici, la Marea Neagră, sub comanda NATO, transpunem în practică angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc și de a apăra împreună valorile democratice care ne unesc.
Profit de această ocazie pentru a sublinia din nou aprecierea României pentru prezența în țara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania și Țările de Jos (Olanda – n. red.).
Nu ne vom opri aci, vom pune în practică deciziile de la Madrid și vom consolida postura de descurajare NATO pe flancul estic pe termen lung.
Sub umbrela NATO, România beneficiază azi de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. Rămânem ferm și deplin implicați în îndeplinirea angajamentelor asumate.”
Din nefericire marina romana este scufundata rau de tot! avem mai multi amirali si contraamirali decit nave. Avem doua fregate nemodernizate!!! avem „pe stoc” 4 corvete vechi care nu mai pot fi modernizate, avem un submarin care are nevoie de baterii(desi polonezii le fabrica), avem 6 elicoptere navale…avem in asteptare corvetele cele noi, submarine…Of
Bulgaria de exemplu are o flota dubla decit Romania!!
Daca nici acum, in conditiile de razboi din Marea Neagra guvernantii nu se misca…e grav!