vineri, martie 29, 2024
AcasăMainIohannis anunță două teme pentru referendum: 1. interzicerea amnistiei și grațierii...

Iohannis anunță două teme pentru referendum: 1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru corupți; 2. interzicerea OUG-urilor pentru infracțiuni

-

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi cele două teme care vor fi supuse referendumului din 26 mai:

1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție;

2. interzicerea adoptării de guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza CCR cu privire la ordonanțe.

- Advertisement -

Klaus Iohannis a avertizat că ”PSD-iștii au atât de multe probleme penale, încât sunt dispuși să riște stabilitatea și viitorul României doar pentru a-și albi dosarele”.

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis

  • Am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național supuse consultării la referendumul din 26 mai.
  • PRIMA: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție.
  • A DOUA: Interzicerea adoptării de Guvern a OUG-urilor în domeniul infracțiunilor, pedepselor, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza CCR cu privire la ordonanțe.
  • Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate să li se șteargă efectele condamnărilor și dacă vor ca Guvernul să mai adopte OUG-uri în domenii sensibile precum organizarea sistemului judiciar și legislația penală.
  • Aceste fapte sunt inacceptabile când faptele sunt săvârșite chiar de cetățeni.
  • Da, toleranță zero față de fenomenul corupției prin interzicerea amnisitiei și grațierii reprezintă calea cea mai bună și corectă pentru continuare luptei anticorupție.
  • Ce se întâmplă în actuala guvernare PSD e fără precedent: de mai bine de doi ani asistăm la un permanent război contra justiției purtat cu ordonanțe de urgență.
  • Acest asalt a presupus mereu căutarea momentului prielnic, pervertind și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea, trebuie să-l regândim.
  • Societatea a obosit și trăiește cu teamă fiecare zi cu ședință de guvern, ședință a cărei agendă reală nu se cunoaște.
  • Este momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva e necesar ca și alte autorități să aibă dreptul de a sesiza CCR pentru a stopa efectele OUG-urilor neconstituționale.
  • Sunt convins că dacă CSM sau Înalta Curte ar fi avut posibilitatea să conteste OUG-urile la CCR, nu am fi ajuns în situația de acum.
  • Modificările PSD la legile justiției au fost aspru criticate de UE, iar adoptarea de OUG-uri care sunt amnistii mascate ar avea consecințe foarte grave asupra statutului României în UE.
  • Momentul critic în care ne aflăm e rezultatul proastei guvernări PSD. PSD încalcă chiar regulile statului de drept.
  • Sunt discuții despre iminența altor ordonanțe de urgență.
  • PSD-iștii au atât de multe probleme penale, încât sunt dispuși să riște stabilitatea și viitorul României doar pentru a-și albi dosarele. N-ar fi exclus să dea prin ordonanță de urgență că politicianul cutare e cinstit. Ar fi culmea!
  • Solicit Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției! Referendumul a intrat în linie dreaptă. Orice ordonanță de urgență ar fi ilegitimă, o sfidare la adresa românilor.
  • Azi se impune să ne reamintim un text din Constituție, pe care cei aflați al putere ar vrea să-l facă uitat. Este alineatul 2 al articolului 2 din Constituție: ”Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Voința suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum.
  • Dragi români, vă aștept la referendum pe 26 mai!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. În rezumat:

    – Stimați cetățeni, sunt incapabil să formulez vreo întrebare și de aceea o lălăi cum mă pricep (eu și consilierii mei) de 2 ani încoace; poate, poate … primim vreo sugestie/ îndrumare de la cineva mai capabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -