Un incident absolut bizar a avut loc luni, în jurul orei 18.00, în centrul Bucureștiului, la Piața Romană, unde un tânăr a fost găsit de poliție plimbându-se cu mașina în care avea o sacoșă de rafie cu 300.000 de euro și 45.000 de dolari.
Întreaga poveste a avut o tușă suprarealistă: echipajul de poliție a sesizat că un șofer a aruncat, din mașina în care se afla într-o alta care era în trafic, în paralel cu el, un plic alb. S-a dovedit că plicul conținea 40.000 de euro, iar în mașină se mai afla și o sacoșă de rafie cu încă 300.000 de euro și 45.000 de dolari.
Polițiștii care au tras pe dreapta mașina l-au legitimat pe șofer și apoi l-au dus la Secția 1, pentru audieri. Conducătorul auto a povestit că el e doar un simplu șofer la o firmă, iar șeful său, un patron din Dolj, l-a trimis să ia niște bani. În schimb, surse judiciare au dezvăluit, pentru G4Media.ro, că bărbatul celălalt, care a aruncat banii, ar fi proprietarul unor case de amanet din Județul Ilfov.
Este neclar de unde provin sumele din sacoșa de rafie și din plic, precum și destinația lor, așa că Poliția confiscat banii până la finalizarea anchetei. Șoferul de 32 de ani a fost, în schimb, lăsat liber.
Si fac pariu ca nu e singurul, daca s-ar putea vedea banetul pe care-l cara unii cu ei…
Cherchez la femme ! Din Dolj.