Mai multe imagini cutremurătoare, cu coada de dricuri formată la morga Spitalului Județean din Craiova, au fost postate și distribuite în ultimele zile pe rețelele de socializare.
Imaginile, surprinse de un cetățean din Craiova, au fost postate inițial pe Reddit, iar autenticitatea lor a fost confirmată pentru Gazeta de Sud de managerul spitalului, Laurențiu Ivanovici. Acesta a mai precizat că fotografiile respective au fost făcute marți, când numărul de decese din spital a fost mare, cele mai multe fiind provocate de Covid-19.
„Nu programăm decesele… Marți și miercuri au fost multe decese. Fotografia a fost făcută marți. Astăzi nu mai sunt”, a spus Laurențiu Ivanovici.
Managerul spitalului a mai precizat că marți au fost 15 pacienți eliberați de la morga spitalului, dintre care 13 decese erau asociate Covid-19.
„Marți au fost eliberați 13 pacienți Covid decedați, dintre care 5 au decedat luni. Miercuri au decedat alți 6 pacienți Covid”, a mai declarat managerul Laurențiu Ivanovici.
olteni prosti.Olguta v-a pus