miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLumeaGreșeala fatală a lui Bin Laden: nu le-a luat un uscător de...

Greșeala fatală a lui Bin Laden: nu le-a luat un uscător de rufe celor trei neveste ale sale! Indiciul prin care a fost localizat de CIA

-

Lichidarea lui Osama Bin Laden pe 11 mai 2011 a fost posibilă datorită unui mic amănunt domestic, scrie New York Post, citat de Hotnews. teroristul nr. 1 al planetei avea trei neveste, iar acestea își întindeau rufele pe frânghii, în fortăreața pe care Bin Laden și-o construise în Pakistan.

„Nu pot să înțeleg de ce unii oameni au doar o singură soție. Dacă ai patru neveste, trăiești ca un ginere”, obișnuia să glumească Osama Bin Laden. Era una dintre puținele glume ale unui personaj cu simțul umorului slab dezvoltat.

Bogatul tată al lui Osama, constructorul yemenit Mohammed Bin Laden, a interpretat cum a vrut el – adică abuziv – legea islamică a poligamiei, care-i permite unui bărbat să aibă până la patru soții.

Osama – unul dintre cei 54 de copii ai yemenitului Mohammed Bin Laden. Mama sa l-a născut la 15 ani

Osama a fost unul dintre cei 54 de copii ai lui Mohammed Bin Laden. El s-a născut în 1957, când mama sa, Allia Ghanem, avea 15 ani. Allia era una dintre cele peste 20 de femei cu care Mohammed s-a însurat și de care a divorțat. Osama a fost singurul copil al lui Mohammed Bin Laden cu Allia Ghanem, care era cu aproape 40 de ani mai tânără decât soțul ei. Soț și nu prea, dată fiind declarația de mai târziu a lui Osama Bin Laden: „Nu a fost o soție după Coran, ci o concubină”. Osama avea 3 ani când tatăl său a renunțat la  Allia.

- Advertisement -

„Ca să fii un musulman adevărat, trebuie să te însori doar cu cele patru soții aprobate de Islam… și să le tratezi pe toate patru corect”, credea Osama Bin Laden. Informația e furnizată de Peter Bergen, analist de securitate națională și fost producător la CNN,  în cartea sa „The Rise and Fall of Osama bin Laden”, publicată joia trecută.

Două neveste experimentate și una naivă

La vremea când a instigat atacurile de la 11 septembrie 2001, Bin Laden avea 44 de ani și trăia în Afganistan cu trei soții. Două erau mai vârstnice: Khairiah Sabar (52 de ani), psiholoagă pentru copii și credincioasă practicantă, care-și abandonase cariera pentru a se mărita cu el, și Siham al-Sharif (44 de ani), poetă cu doctorat în gramatica scrierilor Coranului. Ele îi editau discursurile, îi rafinau declarațiile religioase și îi încurajau planurile de jihad global.

Cea de-a treia soție, Amal el-Sadah (17 ani), o naivă din Yemenul rural, îi răsfăța vanitatea. „Îi dădea să bea Avena, un sirop din ovăz cu pretinse efecte de Viagra, și să mănânce măsline în cantități copioase, despre care se credea că produc efecte similare”, scrie Bergen. „Și-și dădea mereu cu vopsea «Just for Men» pe barbă”.

- Advertisement -

Fortăreața din Pakistan

Imediat după 9 septembrie 2001, când au murit 2.977 de oameni, familia extinsă a lui Osama Bin Laden s-a împrăștiat în cele patru vânturi. Fondatorul lui Al-Qaeda s-a ascuns în munții Afganistanului și în nordul Pakistanului, ca să scape de justiție. Dar prin 2004, când americanii s-au complicat în eforturile de consolidare națională din Afganistan și Irak, Bin Laden a simțit că se mai domolește urmărirea.

Atunci, cel mai vânat terorist din lume i-a ordonat bodyguardului său Ibrahim Saeed Ahmed abd al-Hamid să cumpere teren, să angajeze un arhitect și să construiască o fortăreață suficient de mare ca să-i găzduiască familia, cu care intenționa să se reunească la Abbottabad, în Pakistan.

Ibrahim s-a apucat de treabă, a cumpărat teren cu 50.000 de dolari pe numele lui și proiectând o casă după indicațiile șefului. Clădirea principală, cu trei niveluri, avea patru dormitoare la primul etaj și alte patru la al doilea, fiecare cu baia lui. Ultimul etaj avea un dormitor, baie, birou și terasă pentru Bin Laden.

Fortăreața lui Bin Laden

Nevasta cea tânără a născut de două ori cu acte false și prefăcându-se că e surdă

În 2005, membrii familiei au început să se mute în noua casă.

Ibrahim, proprietarul ostentativ, și fratele lui Abrar, cu soțiile și copiii, veneau și plecau cu regularitate. Dar ei nu locuiau în clădirea principală, ci într-o mică anexă.

Frații respectau măsuri stricte de securitate, ca să nu iasă în evidență. Foloseau telefoane publice din orașe mari pentru apeluri importante și scoteau bateriile din celulare ca să nu poată fi urmăriți până acasă.

Cei din familia Bin Laden ieșeau rar sau deloc din complex – cu excepția lui Amal, care s-a dus de două ori la spital pentru a naște, sub alt nume, cu acte false și prefăcându-se a fi surdă ca să evite întrebări incomode.

Un pont primit de CIA și mai multe detalii ciudate

Dar CIA a primit un pont în 2010: un informator pakistanez din orașul aglomerat Peshawar a văzut un om bănuit a fi Ibrahim, vechiul bodyguard al lui Bin Laden.

În august 2010, jeepul alb al lui Ibrahim a fost urmărit de CIA până la proprietatea cu ziduri înalte de 6 metri cu sârmă ghimpată pe coame. Înăuntru se aflau cele trei soții ale lui Osama Bin Laden, opt copii mai tineri și patru nepoți, inclusiv unii de 2 și 3 ani.

Proprietatea avea mai multe elemente neobișnuite, care au atras atenția analiștilor de la CIA. Nu avea linii telefonice și serviciu de internet – deși cel care a construit-o și le putea permite, cu siguranță. Marea casă principală avea puține ferestre, iar terasa de la ultimul etaj era înconjurată de ziduri înalte.

Agenția a instalat o casă de supraveghere în apropiere, ca să studieze „modul de viață” al celor care locuiau în misteriosul complex.

În vreme ce vecinii își scoteau afară gunoiul ca să fie ridicat periodic, locuitorii complexului îl ardeau.

Jumătatea de hectar dintre ziduri găzduia o mică fermă producătoare de mere, legume, struguri și miere, avea păsări și chiar și vaci – hrană care aparent era consumată de rezidenții nevăzuți.

Rufele întinse la uscat

Dar indicația finală a fost dată de frânghiile de rufe din complex, pe care fâlfâiau în fiecare zi haine pentru femei, șalvari purtați de bărbați pakistanezi, articole pentru copii și scutece – mult peste ce puteau purta vreodată familiile bodyguarzilor.

Locuitorii invizibili, după calculele agenților pe baza rufelor, trebuia să fie un bărbat adult, mai multe femei adulte și cel puțin 9 copii – o potrivire perfectă pentru teroristul poligam pe care-l căutau.

După mai mult de 9 ani de când se ascundea, Osama Bin Laden a fost trădat de rufele familiei.

Pe 14 decembrie 2010, directorul CIA din acea vreme, Leon Panetta, i-a prezentat  președintelui Barack Obama dovezile investigației.

Obama a fost convins. A ordonat ca US Navy să înceapă planificarea operațiunii care, în cele din urmă, pe 11 mai 2011, l-a lichidat pe teroristul-șef la vârsta de 54 de ani. O decizie care n-ar fi venit dacă Osama Bin Laden s-ar fi gândit să le dea nevestelor sale un uscător de rufe.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Tata era lider sindical al polițiștilor, fiica presta dansuri orientale și fura curent! Beizadeaua a fost parașutată în Poliție și la Transelectrica

* FOTO/VIDEO. Patronul restaurantului La Copac a fost complice la hărțuirea lui Dan Barna de către Oana Lovin! Horațiu Șerb a vegheat totul de la masa vecină. Fost consilier județean PRM, membru fondator al PRU, simpatizant AUR

* VIDEO. Oana Lovin, vuvuzeaua rusofilă, l-a hărțuit pe Dan Barna la restaurant. „Mănâncă ciorbă domnu’ Barna! Și alții n-au ce mânca acasă…”

* VIDEO. Mălin Bot, agresat la restaurantul anarhiștilor rusofili, la două zile după ce o pățise și Dan Barna. Ziaristului Bot i s-a interzis ceea ce videochatistei Oana Lovin i s-a permis: să filmeze

* VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

* Delirul putinist al lui Dan Puric: „Genocid! Guvern criminal! Ne-am lăsat corupți de toate infecțiile și proxeneții Europei!”

* AUR mai pierde un parlamentar. „Oastea lui Simion” a ajuns la „minus 3” în 8 luni. Surse: Anamaria Gavrilă va trece la PSD

* Ordin de restricție: Vanghelie „i-a dat pumni în zona capului concubinei Oana Mizil”. Versiunea lui: „A făcut o spaimă și i s-au încleștat degetele de la mână și a început să se sperie”

* Cele 4 pensii speciale ale lui Valer Dorneanu: 9.180 de euro pe lună, dintr-un venit total de 17.200 de euro

* Atleta răpită de KGB-iștii lui Lukașenko, pentru a fi repatriată forțat, s-a refugiat în Ambasada Poloniei de la Tokyo. Japonia îi acordă protecție

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -