George Simion era controlat de generalul Coldea, iar AUR e – măcar parțial – creația serviciilor secrete, spune Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Moldova

8
1140
Generalul Coldea l-a inventat și controlat pe politicianul Simion, crede Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării din Republica Moldova

Fostul șef al SRI, generalul Florian Coldea, „a avut o influență hotărâtoare asupra AUR, asupra lui George Simion“, afirmă Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, într-un interviu acordat Aktual24.ro. Șalaru, care l-a dat afară pe generalul Gorgan – dovedit de curând spion GRU – pe când conducea Ministerul Apărării de la Chișinău, mai spune că toată conducerea statului român are pe masă dosarul complet despre legăturile lui Simion cu rușii, dar nu ia nicio măsură.

Anatol Șalaru a menționat că rețeaua de spionaj rusească în plasa căreia se afla și George Simion a fost destructurată de ucraineni, dar și că, în acest moment, ofițerii SRI care l-au inventat pe omul politic Simion nu mai au influență asupra acestuia. Fostul ministru a evitat să răspundă direct de ce conducerea statului român refuză să ia măsurile legale împotriva liderului AUR, deși are toate dovezile privind legăturile sale cu rușii. Totuși, Șalaru a sugerat un răspuns, arătând că Marcel Ciolacu are dosarul pe masă, dar toate părțile din România spun că e secret. Originea ascensiunii acestui politician, din structurile de putere ale statului român, pare un răspuns.

Anatol Șalaru a mai spus ceva foarte interesant, și anume că unica soluție a Republicii Moldova pentru a căpăta garanțiile de securitate care-i lipsesc azi este unirea cu România, însă la București nu există lideri politici capabili de așa ceva. Actuala conducere a statului român e alcătuită din oameni mici, cu ambiții mărunte, care vor să-și vadă liniștiți de funcțiile, partidele și privilegiile lor, fără să aibă vreo viziune istorică. Unirea cu Moldova se amână până la apariția unor lideri adevărați, a spus politicianul moldovean.

Mai jos, un fragment din interviu.

Ținând cont de persoanele cu care m-am întâlnit, eu cred că anumite persoane din serviciile secrete – unul chiar este sub control judiciar acum – au avut o influență hotărâtoare asupra AUR, asupra lui George Simion“

Reporter: Ați spus de mai multe ori, în trecut, că există informații atât la SIS, cât și în serviciile de informații ale Ucrainei despre faptul că George Simion s-ar întâlni cu ofițeri de informații ruși. Vedem că nu s-a luat nicio măsură în România împotriva lui George Simion. Premierul României a spus că a cerut informații, dar nu se știe ce s-a întâmplat mai departe. Pe de altă parte, într-un interviu făcut anul trecut cu istoricul Armand Goșu, care cunoaște foarte bine situația din Moldova, acesta mi-a spus că la București, dar și în Moldova se știu foarte bine filierele prin care rușii cumpără jurnaliști și politicieni din România și că aceste filiere trec prin Republica Moldova, care e un fel de placă turnantă a rețelei. De ce nu se iau măsuri nici în Republica Moldova, nici în România împotriva acestor rețele? Dacă știu ucrainenii și moldovenii, e clar că știu și românii.

Anatol Șalaru: Premierul Ciolacu a răspuns! A zis că a primit informații din Republica Moldova, dar nu le poate face publice, fiindcă sunt informații secrete! La fel și serviciile din Ucraina, au răspuns anumitor instituții de presă din România despre George Simion. Iar la capitolul colaborare cu agentura FSB-ului au zis că este o informație secretă și nu o putem divulga. Deci, cine înțelege poate să facă concluziile foarte ușor de aici. Că nu le putem face publice, dar eu vă asigur că deja în Ucraina aceste structuri au fost destructurate, nu mai există! Și în Republica Moldova, la fel. Există dosarul, există informarea pe care au primit-o de la serviciile din Ucraina. Eu cunosc cel puțin trei oameni care au citit acest dosar. Dar ea este secretizată, ea nu se face publică și niciun serviciu de inteligență din lumea asta nu-și publică dosarele, nu-și publică arhivele, nu publică sursele de informații. Dar cei din România au fost informați! Iar eu știu că, atunci când am făcut publică această informație, am fost vizitat de mulți oameni! Contactat. Și întrebarea principală era dacă voi mai publica sau nu despre el și dacă mai am ceva despre George Simion sau nu mai am. Și răspunsul meu a fost: „Da, eu am! Am! Și, dacă va fi nevoie, voi spune!“. A fost inclusiv declarația fostului premier Vlad Filat, la două televiziuni din România, când a fost întrebat dacă știe declarația mea și el a spus: „Da! Și pot să confirm că ce a spus domnul Șalaru este adevărat!“. Fiindcă el a văzut dosarul de la prima sursă, de la directorul SIS-ului. I l-a pus pe masă.

Reporter: Am înțeles! Dar de ce nu se ia nicio măsură de către nimeni? Toată lumea zice că știe, dar că dosarul e secret. Și atunci mă duce cu gândul la ce mi-au spus mai mulți interlocutori din România, care bănuiesc că AUR este, cel puțin parțial, creația serviciilor secrete române.

Anatol Șalaru: Și eu bănuiesc că așa a fost! Ținând cont de persoanele cu care m-am întâlnit, eu cred că anumite persoane din serviciile secrete – unul chiar este sub control judiciar acum – au avut o influență hotărâtoare asupra AUR, asupra lui George Simion, dar acum nu o mai au!

Reporter: Vorbiți de generalul Coldea!

(Anatol Șalaru zâmbește și dă din umeri)

Reporter: Am înțeles!

Anatol Șalaru: Este doar o bănuială…

Reporter: Am reținut, este doar o bănuială! OK. Dumneavoastră credeți că, ultimele evenimente, inclusiv acest control judiciar pus asupra unui fost adjunct al SRI, au legătură cu faptul că AUR a luat un scor prost la alegerile din 9 iunie și că a încetat să mai aibă vizibilitate așa mare pe televiziunile de știri din România? La un moment dat se vorbea de 35% în sondaje, acum vedem că au luat sub 15%.

Anatol Șalaru: Eu nu sunt adeptul teoriei conspiraționismului și eu vreau să cred că poporul român este suficient de inteligent ca să facă alegerea potrivită, fiindcă AUR nu a oferit soluții, AUR nu a oferit programe alternative, nu a oferit nimic decât scandal! AUR a oferit doar ură, xenofobie, scandal și a promovat niște persoane care nu au performat în viața lor cu nimic! Eu îl cunosc foarte bine pe George Simion.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Epidemia de voturi nule indică o fraudă masivă la europarlamentare! Creștere galopantă a numărului de voturi anulate: de la 2,93% în 2019 la 5,19% în 2024

* Premeditare în fraudarea alegerilor: Ciolacu a scos REPER – prin OUG – din secțiile de votare, iar acum oamenii descoperă că partidul lor are zero la secțiile unde l-au votat!

* Dovada lui Clotilde: SRI-istul Tuță dă indicații pentru „modificarea proceselor-verbale fără renumărarea voturilor”!

* EDITORIAL CARTIANU: Întăriți USR, nu-l demolați!

* Cazul Cioloș: fostul premier a dinamitat forțele de dreapta a treia oară în 8 ani. REPER a ratat Parlamentul European, iar șeful său constată uimit că s-ar fi putut lua 30% dacă n-ar fi spart polul pro-european

ANALIZĂ. 10 cauze ale dezastrului înregistrat de USR la alegerile europarlamentare și locale în 2024

* VIDEO. Delir xenofob al lui Rareș Bogdan. Jigniri primitive aduse Franței, în încercarea de a lovi în Clotilde Armand. Cuvinte rudimentare: „colonie”, „Bantustan”, „bande”, „România nu e Mali”. Ambasada Franței e acuzată că o ajută pe Clotilde să fure voturi, iar firmele franceze – că ne fură banii!

* Rușine, diaspora occidentală! AUR – cele mai multe voturi în SUA, Canada, Franţa și Spania, iar Șoșoacă – în Italia, Germania şi Marea Britanie!

8 COMENTARII

  1. Cum sa ia masuri si cine?Astia care au fost adusi de securitate la guvernare cu ajutorul marionetei iohannis? Asa au facut securicii si in 2000,cand marioneta lor,Vadim, a crescut vertiginos in sondaje cu ajutorul lor,pentru a-l ajuta pe kgbistul ilici sa ajunga presedinte!

  2. Găsiseră și bolșevicii un general (din cei peste 1000 ) pe care să-l lipească de USR și când colo… vine Șalaru și le dă cu mucii-n fasole 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. Toti oamenii lui Base… luptatorul cu coruptia si cel neimvins de Securitate.

    Si voi de aia il blamati pe Klaus? Ca a demantelat reteaua de dubiosi Basisti?

    Ca Basescu nu avea chef sa conduca a fost clar din prima clipa a chestiei cu Haisam. In loc sa aresteze toata haita pesedista din jurul derbedeului, inclusiv pe tutzarul Marcel, si janghinosul de Teleorman Dragnea, Baselu era preocupat de fundul amantei pesediste a lui Haisam.

    Platim de peste un deceniu prostiile d-lui Petrov.

  4. Sursa: ziardecluj.ro

    „Arestarea sefului IPJ Cluj, nepotul maharului Ioan Rus – semnal puternic de decoldificare a Grupului de la Cluj”

    Interlopul Coldea pierde teren. Altul ar fi fost deja în pușcărie, dar probabil ca americanii încă nu și-au dat acordul.

    • Mare pagubă ! Mai rămân 999 de generali securiști in PCR-USL 😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.