duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaFurie oarbă a rușilor: au bombardat un convoi cu refugiați care ieșea...

Furie oarbă a rușilor: au bombardat un convoi cu refugiați care ieșea din Zaporojie. S-au înregistrat 23 de morți și 35 de răniți. „Gunoaie însetate de sânge!”

-

Rușii continuă să se comporte criminal, răzbunându-se pentru înfrângerile de pe front prin bombardamente de teroare asupra civililor ucraineni. Un convoi de civili care părăseau orașul Zaporojie a fost lovit de ruși cu rachete, fiind ucise 23 de persoane și rănite 35. Atacul, complet nejustificat, a stârnit furia președintelui ucrainean Zelenski, care i-a descris pe ruși ca fiind “gunoaie însetate de sânge”.

Convoiul de 34 de mașini urma să plece din Zaporojie și să se îndrepte, traversând linia frontului, către zona ocupată de ruși din Lugansk. Totul fusese plănuit și aranjat din timp, de transport știau atât trupele ucrainene, cât și cele rusești. Numai că, după ce a ieșit din Zaporojie și s-a apropiat de zona controlată de ruși, coloana a fost atacată de aceștia cu salve de rachete.

Primul care a scris despre măcel a fost Oleksandr Striuk, primarul orașului Severodonețk, ocupat în iulie de ruși. Acesta a semnalat atacul pe contul său de Telegram: „Există morți și răniți. Salvatorii, medicii și toate celelalte servicii lucrează în prezent la fața locului”.
Serhii Haidai, guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk (ocupată acum integral de ruși), a confirmat atacul: „În apropiere de Zaporojie, rușii au tras cu rachete asupra unui convoi care se îndrepta spre teritoriul ocupat. Trebuie remarcat faptul că plecarea a 34 de vehicule cu locuitori din regiunea Lugansk era planificată. Informații mai detaliate despre victime sunt în curs de clarificare”.

- Advertisement -

La prima evaluare s-a constatat că au fost uciși 23 de civili și alți 35 au fost răniți, scrie CNN.

Atacurile asupra unor obiective fără importanță militară, menite doar să creeze teroare și greutăți pentru locuitorii din Ucraina, au continuat și în alte părți. O rachetă de croazieră a lovit un garaj al unei companii de transport în Dnepr. O persoană a fost ucisă, pagubele materiale însumând zeci de autobuze distruse. Valentin Reznicenko, șeful administrației militare a regiunii Dnepropetrovsk, a afirmat că pe lângă persoana decedată s-au înregistrat și 5 răniți, iar racheta folosită de ruși a fost un Iskander. „52 de autobuze au ars, alte 98 sunt avariate. Mai multe clădiri înalte, un liceu, un magazin și clădiri administrative din zonă au fost avariate”, a făcut bilanțul Reznicenko.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Marele jaf: cele 600 de BMW-uri cumpărate de Poliția Română de la prietenul lui Iohannis sunt cu 9.000 de euro/bucata mai scumpe decât exact același tip de mașini luate de Polonia

* Soldat rus întors de pe front, despre sutele de mii de recruți: „Sincer, vor muri cu toții. Dar nu simt nicio simpatie pentru ei. Noi suntem fasciștii. Pe bune, noi suntem fasciștii!”

* Se profilează o nouă catastrofă militară pentru ruși în estul Ucrainei: trupele din localitatea strategică Liman și împrejurimi sunt izolate și pe cale de a fi încercuite

* Răspunsul SUA la valurile umane aruncate de Putin pe front: trimite Ucrainei încă 18 sisteme HIMARS, pe lângă cele 16 deja existente! General american: „Moment ireversibil”

* Rușii s-au bucurat degeaba: Giorgia Meloni asigură Ucraina de „sprijinul loial” al Guvernului său în lupta „pentru cauza libertăţii poporului ucrainean“

* General ucrainean: „Planul lichidării fizice a lui Putin este deja pregătit. Pot fi folosite mai multe scenarii, fiindcă este un pericol pentru întreaga lume”

2 COMENTARII

  1. Si ONU ce face in astfel de situatii? De ce marea ONU nu a luat masuri de protejare a populatiei civila de agresiunea p-orcilor? Pentru ca sunt infectati cu putlerism? De ce mai exista Carta Natiunilor Unite? De ce Rusia mai este parte a ONU? Nu este jenant ca acest mare smecher al planetei sa fie in capul mesei si sa dicteze cine traieste si cine moare? Ce a facut Putler acum nu se va mai repara in 50 de ani, o sa ramana ca o pata urat mirositoare pe chilotul istoriei Rusiei, nu ca ar fi una deosebita. Astia asa au fost de secole cu japca.

  2. Rusii zic ca ucrainenii au facut asta. Chiar voi ziceti: „Convoiul de 34 de mașini urma să plece din Zaporojie și să se îndrepte, traversând linia frontului, către zona ocupată de ruși din Lugansk”. Deci astia voiau sa intre in zona controlata de rusi din zona controlata de ucraineni din regiunea Zaporojie. Adica fugeau spre rusi. De ce i-ar bombarda rusii pe cei care fugeau spre ei sa scape de ucraineni?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -