Ștefan Victor Achimescu, ex-deputat PDSR (vechea denumire a PSD), se pensionează după doar un an și 4 luni de când a cerut să fie primit în magistratură, urmând să primească o pensie specială de 16.000 de lei pe lună (circa 3.300 de euro), dezvăluie Europa Liberă.
Politicianul a devenit judecător, la 61 de ani și jumătate, cu ajutorul lui Florin Iordache și al grupării Savonea care controlează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
A cerut să devină judecător invocând “vocația” și prevalându-se de modificările făcute de Iordache la legile justiției. După 16 luni se pensionează cu 16.000 de lei pe lună
Ștefan Victor Achimescu a cerut să fie revină în magistratură acum 16 luni, când era în vârstă de 61 de ani și jumătate, folosindu-se de modificările pe care Florin Iordache le-a făcut în legile justiției. Iordache a schimbat legislația astfel încât, din octombrie 2018, foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea pot reveni în magistratură doar pe baza unei audiențe în fața judecătorilor din CSM.
În vara anului trecut, Achimescu – un parlamentar insignifiant al PSD în perioada 1996-2000, cu doar 3 luări de cuvânt în 4 ani și fără nicio inițiativă în acest răstimp – a cerut să fie primit în magistratură.
Anul trecut, în fața secției de judecători a CSM, fostul deputat a negat că ar cere să devină judecător doar pentru a pune mâna pe pensia specială, invocând în schimb pasiunea pentru profesia de magistrat și dorința de a profesa până la limita de vârstă – 65 de ani.
Gruparea Savonea, apropiată de PSD și Dragnea, a fost decisivă în acceptarea cerinței fostului deputat, iar CSM i-a aprobat solicitarea cu 5 voturi pentru și 4 contra.
Cazul Achimescu nu e singular. Avocata Silinescu s-a pensionat cu 3.300 de euro la doar 7 luni după ce ceruse să fie reprimită în magistratură
Acum, la 63 de ani, după numai un an și 4 luni în care “și-a urmat vocația” și a fost judecător la Tribunalul Ilfov, Achimescu a cerut să iasă la pensie. Cele 16 luni îi sunt suficiente ca să ceară pensie specială de magistrat, care îi va fi cumulată cu pensia specială de fost parlamentar. El va ajunge astfel la un venit lunar de 16.000 de lei – este 3.300 de euro.
Europa Liberă semnalează că acesta nu este singurul caz de impostură, profitori ai sistemului beneficiind de masacrarea legislației de către “comisia Iordache” sub regimul PSD-Dragnea. Avocata Claudia Gherbovan Silinescu a cerut să redevină judecător după o pauză de 23 de ani. A fost reprimită, a stat în funcție exact 7 luni tot la Tribunalul Ilfov, apoi s-a pensionat cu 3.300 de euro pe lună.
Secția de judecători a CSM a cerut modificarea legislației astfel încât cei care vor să redevină magistrați să fie obligați să stea în funcție minimum 5 ani. Solicitarea CSM a fost trimisă la ministerul Justiției încă din aprilie acest an. Dar, în cele 6 luni care au trecut, ministerul condus de liberalul Predoiu n-a mișcat un deget.