Economia României a depășit toate așteptările, crescând cu 2,8% în primul trimestru – de aproape 3 ori mai mult decât estimau specialiștii

1
354

Economia României a crescut, în primul trimestru din 2021, cu 2,8%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), depășind chiar și cele mai optimiste previziuni ale economiștilor din țară și străinătate. Premierul Florin Cîțu a scris, pe contul său de Facebook, că e vorba despre ce mai rapidă revenire economică din istorie.

Pentru România, criza economică provocată de pandemia de Covid pare să fie deja trecut. Începutul anului 2021 a marcat o revenire pe plus a PIB-ului într-o manieră care a surclasat orice previziuni – ale Guvernului, ale BNR, ale Comisiei Europene sau ale agențiilor de rating.

Chiar și cei mai încrezători economiști estimau că se va înregistra o creștere de cel mult 1%, comparativ cu trimestrul anterior, și la o contracție a PIB-ului comparativ cu ianuarie 2020 (lună în care nu izbucnise încă pandemia în Europa). E vorba, așadar, de o creștere de aproape 3 ori mai mare a economiei românești, comparativ cu estimările. Comparativ cu primul trimestru din 2020 e o scădere de doar 0,2%, adică aproape nesemnificativă.

Într-un mesaj postat pe Facebook, premierul Cîțu spune că s-a depășit cea mai mare criză economică din ultimii 100 de ani și că în următorii ani se așteaptă ca România să continue să spulbere toate estimările, iar creșterea țării să fie resimțită de toți românii.

Premierul Florin Cîțu, după ce INS a anunțat că PIB-ul României a crescut cu 2,8% în primul trimestru din 2021

„Am promis, am făcut.

Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021.

Felicitări, români!

România are cea mai rapidă revenire economică din istorie, ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani.

Am luat cele mai bune măsuri și economia a răspuns pozitiv.

Acum pregătim toate măsurile ca economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă.

În următorii ani, eu mă aștept la o creștere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum și de care să beneficieze TOȚI romanii.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dragnea, trimis în judecată „la pachet” cu patru oameni de afaceri: Cristian Burci (tatăl), Carlo Burci (fiul), Dan Belcea (omul lui Burci) și consulul Dimitrescu. Dosarul se referă la finanțarea vizitei lui Dragnea la masa lui Trump, în 2017

* „Eroul lui Gâdea” a furat și voturi pentru Dragnea, dar și tractoare din Occident! „O vor primi acasă cu picioarele tăiate”

* Protestul aniversar CapVid a adunat mai puțin de 100 de „patrioți”! În urmă cu exact un an, printre protestatari se număra și Bogdan Stanoevici

* VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

* Tudorel Toader a coordonat doctorate plagiate! O nouă victorie a Emiliei Șercan: procurorul Codruț Olaru a rămas fără doctoratul supervizat de „Slugărel”

* Prins “zburând” prin București cu 106 km/oră, Radu Budeanu a spus că i se defectase Land Rover-ul! A rămas 3 luni fără permis

* PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

* Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* Diversiunea prin care militanții Hamas au fost băgați în tuneluri și măcelăriți ca șobolanii. Israelul a folosit presa mondială

* Dramatism și eroism în fotbalul european. Sud-americanii fac minuni: portarul brazilian al lui Liverpool, columbianul lui Juventus, uruguayanul, brazilianul și argentinianul lui Atletico Madrid

1 COMENTARIU

  1. Daaa…, se (CAM…) simte ooo… „DUDUIALĂ” (Sic!), dar, DIN-PĂCATEEE…, este… ACEEAȘI (!) de pe vremeaaa… NENOROCITEI de Guvernări-Tăriceanu (partea a doua, aiaaa… fără P.D.L., dar cuuu… sprijin-parlamentar de la P.S.D.!!!): CONSUM, CONSUM și-iar-CONSUM…, adicăăă… MULT COMERȚ, dar… (PREDOMINANT-)DIN-IMPORTURI (!!!!!!!!!), iar PRODUCȚIE-INTERNĂ (în afară de ceva-ceva din agricultură…)… aproape-„IOC”!!!!!

    În aceste condiții…, NU ȘTIM dacă este ÎNȚELEPT să ne bucurăm prea tareee…, daaaaaaaaaaaa?!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here