Autor: VLADIMIR MUNTEANU
„Dragă mamă,
Îmi pare rău că am pornit singură pe drumuri, printre străini, dar doream să ajung mai repede acasă. Am avut o tresărire, un fior mi-a cuprins pentru o clipă inima, atunci când cel care m-a ucis mi-a apărut în cale, dar nu am luat în seamă teama. Tu m-ai învățat să am curaj, mamă. Omul care mi-a luat viața m-a târât în ascunzătoarea lui. Era prea târziu pentru mine să mă împotrivesc, dar am încercat să scap, însă era prea puternic pentru mine. Am văzut curtea murdară a casei lui, câinii înfiorători care lătrau la mine, rânjindu-și colții. Nimeni, nimeni nu a auzit strigătul meu, iar mâna murdară și slinoasă a ucigașului meu mi-a astupat gura.
M-a aruncat într-o cameră întunecoasă, fără ferestre, după ce m-a lovit de câteva ori, dar a făcut o greșeală. Nu mi-a căutat telefonul.
Am sunat după ajutor, dragă mamă, și am vorbit cu cei de la Poliție. Nu știam unde sunt, îmi era frică, mamă, dar mi-am adunat puterile și le-am dat toate indiciile pe care le adunasem: cum arătau casa, câinii, ucigașul meu. Am vorbit cu ei până în momentul în care ucigașul meu a dat buzna în cameră și mi-a luat telefonul.
M-a lovit, mamă, dar l-am înfruntat. M-am luptat până în ultima clipă, mamă. Mi-a fost frică, dar m-am luptat cu el. Am așteptat să fiu salvată, mamă, dar nu a venit nimeni. Am fost singură, în beznă și înfruntând demonul cu chip de om.
Prima lovitură mortală nu am simțit-o, mamă, pentru că mă luptam cu el. A fost însă prea puternic. Durerea mi-a cuprins trupul, dar într-un sfârșit, nu am mai simțit nimic. I-am văzut chipul schimonosit de ură, de pofte, de nebunie și apoi durerea a dispărut. Am plecat din lumea asta, mamă, și m-am lăsat cuprinsă de lumina veșniciei. Umbra unei fete, poate și ea jertfită de nebunia oamenilor, mi-a însoțit primii pași spre veșnicie.
Mamă, iartă-mă, mi-e dor de tine…”
***
Nu pot să călătoresc mai mult de atât cu imaginația printre gândurile care au cuprins mintea Alexandrei în ultimele clipe de viață. Plâng și mă înfior gândindu-mă la amestecul de groază și curaj care a cuprins sufletul acestei fete. O fată captivă în văgăuna murdară a unui demon, o fată cuprinsă de frică, lovită, în stare de șoc și care, totuși, a avut curajul și puterea să sune după ajutor, să ofere detalii importante despre locul unde era prizonieră și despre ucigașul ei. O fată care, sunt convins, și-a înfruntat ucigașul și a luptat pentru viața ei.
Curajul Alexandrei este la distanțe cosmice de lașitatea polițiștilor care, de frică să nu-și piardă nemeritata slujbă, ca niște stupizi și inutili impostori, au păzit toată noaptea poarta casei în care, între timp, demonul cu chip de om o tortura și o ucidea pe Alexandra.
Curajul Alexandrei este la distanțe infinte de lașitatea oamenilor care trăiesc în vecinătatea casei demonului cu chip de om care a ucis-o, oameni nemernici care au auzit strigătele fetei și nu au sărit să o ajute.
Inteligența Alexandrei, care a știut să profite de neatenția ucigașului ei și să solicite ajutor prin telefon, este la distanțe infinite de prostia și impostura șefilor Poliției Române, ai STS-ului, ai Ministerului Afacerilor Interne.
Inteligența Alexandrei este la depărtări galactice de indolența și prostia procurorului de caz, individul stupid care abia după 19 ore de la apelul Alexandrei a dispus ca polițiștii să pătrundă în bârlogul unde demonul o omorâse pe fată.
Curățenia sufletească a Alexandrei este așezată ca jertfă la picioarele lui Dumnezeu și nu va fi niciodată dobândită de nemernicii de politicieni și de slugile lor care au batjocorit țara asta și din vina cărora ne sunt uciși copiii, atunci când nu sunt siliți să plece din țară, printre străini, pentru a-și afla rostul.
Doamne, coboară-Te pentru o clipă în lumea noastră mizerabilă și fă dreptate Alexandrei! Pedepsește-i pe cei vinovați de moartea ei! Aruncă asupra lor urgia Ta și salvează-ne de acești nemernici!
Iar Alexandrei, dăruiește-i, Doamne, odihnă în sânul Maicii Tale!
