vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLumeaAmericaDonald Trump, înfrânt chiar de republicanii săi. Congresul i-a respins veto-ul pe...

Donald Trump, înfrânt chiar de republicanii săi. Congresul i-a respins veto-ul pe bugetul Apărării

-

Donald Trump a suferit o înfrângere importantă în Congesul SUA, pe final de mandat prezidențial. În ciuda opoziţiei înverșunate a lui Trump, Senatul (în care republicanii deţin majoritatea) a adoptat bugetul de 740 de miliarde de dolari destinat Apărării.

Deşi republicanii lui Donald Trump sunt majoritari în Senatul SUA, această Cameră a Congresului a aprobat bugetul Apărării cu peste două treimi din voturi – pragul necesar – şi fără să ţină cont de obiecţiile exprimate de preşedintele în exerciţiu.

La fel a procedat şi Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată.

Prin urmare, bugetul este definitiv adoptat, iar Donald Trump înregistrează o nouă înfrângere în ultimele zile ale mandatului său.

- Advertisement -

De ce se opunea Trump

Donald Trump refuzase să aprobe textul întrucât acesta nu include abolirea unei legi cunoscută sub numele de „articolul 230”, care protejează statutul juridic al reţelelor sociale, pe care președintele le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa.

De asemenea, Trump nu a fost de acord cu intenţia ca prin această lege de finanţare a Pentagonului să se redenumească bazele militare care-i onorează pe generalii forţelor confederate, care susţineau sclavia.

„Din păcate, acest text de lege nu include măsuri cruciale pentru securitatea naţională, contravine eforturilor Guvernului meu de a pune America pe primul loc în ceea ce priveşte securitatea naţională şi politica externă şi include prevederi care nu îi respectă pe veteranii noştri şi istoria noastră militară”, a motivat preşedintele Trump în mesajul său oficial către Congres.

- Advertisement -

El a estimat, sarcastic, că respectiva lege este un un „cadou pentru China şi Rusia”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -