Doi imigranți afgani au fost călcați cu tractorul în timp ce dormeau într-un lan de rapiță, în Timiș!

1
921

Un incident grav a avut loc în județul Timiș, unde doi imigranți afgani, care dormeau ascunși într-un lan de rapiță, au fost călcați cu tractorul, relatează Opinia Timișoarei.

Bieții oameni, osteniți după emoțiile și goana trăite în drumul lor spre Europa, au trecut ilegal granița și s-au oprit să se odihnească într-un lan de rapiță, între localitățile Semlacu Mare și Gataia.

Un ghinion incredibil a făcut ca exact atunci un muncitor să iasă cu tractorul pe câmp, ca să facă niște stropiri. Omul s-a apucat de treabă, utilajul ajungând, în cele din urmă, și lângă cei doi.

Afganii erau însă frânți de oboseală și dormeau atât de profund, încât n-au auzit tractorul venind. Mașina i-a călcat pe picioare fără ca tractoristul să-și dea seama că acolo există niște oameni.

Ambii oameni au fost răniți, unul dintre ei – grav. S-au târât până la șosea și au făcut semne disperate spre mașinile care treceau. Nimeni n-a oprit însă. Unul dintre șoferii care i-au văzut și au mers mai departe a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns rapid un echipaj al Poliției de Frontieră. Au fost chemate și două Ambulanțe care i-au dus pe cei doi imigranți, de urgență, la Spitalul Județean Timișoara. Afganii n-aveau acte asupra lor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Încă o lovitură aplicată de ministrul Drulă baronului Rădoi: cotizațiile nu mai pot fi reținute direct din salariile sindicaliștilor! Reacție violentă a „mafiei de la metrou”

* ÎPS Teodosie: „Femeia a început păcatul! Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri! Are condiţia slăbiciunilor sale“

* De la videochat la Voluntari TV. Oana Lovin a primit emisiune la televiziunea lui Pandele, finanțată din bani publici

* Soția lui Nelu Ploieșteanu să nu-i mai acuze pe medici, ci să se acuze pe ea însăși, pentru că nu l-a vaccinat! În schimb, l-a lăsat să cânte prin restaurante, condamnându-l la moarte

* Uciderea mișelească a celui mai mare urs din România. Beneficiar: un prinț austriac, după „o partidă de braconaj”. Aprobarea era pentru o ursoaică

* Pușcăriașul Adrian Severin îi scrie lui Putin, „turnându-i” pe conducătorii României, care „execută obedient ordine venite de la rivalii Rusiei”

* 10 minciuni șocante ale lui Gigi Becali în ziua a doua de Paște. A fost prins circulând cu 106 km/oră în localitate, pe un drum național, dar susține că rula regulamentar „pe autobandă”!

* Au vrut să vâneze iepuri și fazani, dar s-au împușcat între ei! Vânătoarea era ilegală. Unul dintre braconieri are capul zdrobit

* CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

* Divorțul deceniului: Bill Gates se desparte de Melinda, după 27 de ani! Își împart o avere de 146 de miliarde de dolari

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here