Surpriză pe piața TV: Adelin Petrișor a demisionat și pleacă de la Euronews România cu doar câteva zile înainte ca noua televiziune să fie lansată! Venit de la TVR, unde stătuse aproape 12 ani, jurnalistul a petrecut la Euronews doar 3 luni.
Televiziunea de știri urmează să intre în emisie pe 25 mai, după luni în care a atras jurnaliști de pe piață. Adelin Petrișor era printre cele mai sonore nume. Ultima sa zi la Euronews este chiar vineri, 20 mai, scrie Paginademedia.ro.
Pe blogul său, Adelin Petrișor a ținut să dezmintă încă din start că ar fi existat presiuni ale conducerii sau ingerințe editoriale, spunând că „motivele nu-s dramatice, dar mă privesc doar pe mine și pe cei din conducerea stației”.
Înainte să vină la TVR, în septembrie 2010, jurnalistul stătuse alți 10 ani la Antena 3 și doi ani la Realitatea TV.
Anunțul lui Adelin Petrișor
„Astăzi este ultima zi în care sunt jurnalist al Euronews România. Mi-am dat demisia. Motivele nu-s dramatice, dar ne privesc doar pe mine şi pe cei din conducerea staţiei. Cum sunt tot felul de «prieteni» care abia aşteaptă să inventeze, spun totuşi că nu a fost vorba de presiuni, ingerinţe etc.
Oricum, cu siguranţă în acest moment cred că e mai bine aşa. Nu regret cele 3 luni petrecute în redacţia Euronews. Am învăţat multe lucruri noi, am stat pentru prima dată în scaunul prezentatorului de ştiri şi am cunoscut oameni interesanţi.
Mai mult, am avut şansa să fac mai multe materiale care au fost difuzate de canalul-mamă Euronews Internaţional. Cum lansarea postului este peste doar câteva zile, le doresc mult succes foştilor colegi de la Euronews România. Eu sper să găsesc rapid soluţia să merg mai departe. Cum ziceau vecinii bulgari? Keep walking!”
Euronews România, alternativă la posturile TV de știri controlate de oligarhii locali
Euronews România este un proiect de televiziune de știri aflat în pregătire de câțiva ani. În 2022 s-a intrat în linie dreaptă, „asamblându-se” redacția. Acest post urmează să furnizeze știri locale, naționale și internaționale în limba română și se dorește o alternativă onestă și obiectivă la stații controlate de oligarhi, precum Antena 3, România TV și Realitatea TV.