Demență totală la Moscova. Medvedev: „Nu discutăm cu americanii. Să se târască înapoi și să ne ceară să negociem cu ei!”

1
164
Dmitri Medvedev - Vladimir Putin

Banda lui Putin atinge noi cote de primitivism politic. Sceleratul numărul 1 zl planetei îl scoate la înaintare pe Dmitri Medvedev, fost președinte și prim-ministru al Federației Ruse, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al celei mai întinse țări de pe glob.

Dmitri Medvedev (56 de ani) spune că Moscova nu ar trebui să mai negocieze cu Washingtonul în privința dezarmării nucleare și că ar trebui să aștepte până ce SUA „o să se târască înapoi la masa negocierilor”, relatează Reuters.

„Nu mai avem nicio relație cu Statele Unite, acum”, a scris Medvedev pe Telegram.

„Relațiile noastre sunt la zero grade pe scara Kelvin. Nu mai avem niciun motiv să negociem cu ei în acest moment. Ar fi rău pentru Rusia. Să vină să se târască înapoi singuri și să ne ceară să negociem cu ei”, a continuat fostul președinte și premier rus.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, Medvedev și-a crescut frecvența și intensitatea declarațiilor sforăitoare, amenințătoare, bombastice, belicoase.

Anterior, el a spus că „îi va face să dispară” pe „degenerații care vor moartea Rusiei”, i-a numit „fani ai lebărului, spaghetelor și broaștelor” pe liderii german, italian și francez care au vizitat Kievul și a amenințat frecvent cu utilizarea armelor nucleare.

Medvedev a spus, de asemenea, că Ucraina nu trebuie să mai existe ca țară, dând de înțeles că și poporul ucrainean trebuie să dispară.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. George Simion a încercat o nouă provocare de tip rusesc la adresa Maiei Sandu. A zburat la Chișinău deși are interdicție de intrare în Republica Moldova până în 2023. A fost trimis la București cu primul avion

* VIDEO. George Simion: „Politicienii sunt ăia care au distrus România”. Fata din Congo: „Adică tu ai distrus România, nu?”

* Un „locotenent” al lui Miron Cozma, anchetat pentru mineriada din 13-15 iunie 1990, e finanțat de Guvernul PSD-PNL, la Chicago! Anul trecut i-au fost alături ambasadorul Muraru și consulul Trifan

* Victor Rebengiuc, la 89 de ani: „Gata, s-a terminat! Nu mai am nicio speranță. Ce-am votat eu nu mai există. S-a dus, s-a împrăștiat, s-a înălțat la ceruri”

* Ticăloșia șoferiței bete care a omorât 4 oameni: susține că nu ea se afla la volan, deși SMURD-ul a găsit-o pe locul șoferului!

* Sfârșitul imposturii: Cornel Dinu rămâne fără certificatul de revoluționar, obținut pentru „meritul” de a fi avut grijă de Nina Iliescu și de a fi lucrat în echipa de dezinformare a lui Dan Marțian, în TVR

* Digi 24 l-a scos din grilă pe Cristian Tudor Popescu. „Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24” / „Diagnosticele puse au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala”

* VIDEO. Cristoiu și Turcescu întețesc propaganda pro-Putin: „Aceste sancțiuni sunt îngrijorătoare, automate, orice-ar face Rusia” / „Occidentului i-a trebuit acest război mai mult decât lui Putin” / Pentru încheierea războiului, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei

* Țări mici, dar curajoase: Lituania rupe legătura terestră a Rusiei cu enclava Kaliningrad, Moldova interzice propaganda TV rusească

* Ministrul Apărării din Ucraina: „Vom porni să ne eliberăm teritoriile ocupate. Toate! Inclusiv Crimeea”

* Medvedev recidivează: „Cine spune că în doi ani Ucraina va mai exista pe hartă?”. Tocmai spusese că nu va avea odihnă până nu va extermina poporul vecin

* Un ofițer rus a scris că Ucraina nu mai există ca stat. Acum nu mai există el ca om. A fost lichidat, la 23 de ani

* Kasparov dă alarma: Navalnîi a dispărut din închisoarea KGB unde era ținut de Putin! „E posibil să fi fost dus într-un lagăr chiar mai îngrozitor”

1 COMENTARIU

  1. O sa ai soarta lui Jiri porcule. Declaratiile tale demente poate prind la orcii vostri, insa la oamenii educati care nu fura capace de wc din casele oamenilor niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here