Deficitul bugetar al României explodează: în 2023 va fi de 20 de miliarde de euro, anunță Drulă (USR). „Au capturat statul și-l jumulesc în timp ce-și cultivă bufonul extremist“

4
669
Ciolacu și Ciucă își împart România, orbi și surzi la prăbușirea țării

Deficitul bugetar al României se anunță, în acest an, de cel puțin 100 de miliarde de lei (peste 20 de miliarde de euro), anunță Cătălin Drulă, liderul USR, care avertizează că această sumă echivalează, practic, cu banii alocați de stat pensiilor (110 miliarde de lei). Dacă previziunea liderului opoziției se confirmă, atunci deficitul va fi de aproape 7% din PIB, cu mult peste limita maximă de 4,4% la care se angajase Guvernul PSD-PNL față de UE.

Tabloul zugrăvit de Cătălin Drulă este absolut îngrijorător, și mai grav fiind că lucrurile spuse de președintele USR pot fi observate cu ochiul liber de orice român. Cursul leu-euro a atins miercuri cotația maximă din instorie, în timp ce datoria României ca țară a trecut de 50% din PIB. Creșterea economică nu se mai susține decât în rapoartele oficiale ale INS, în timp ce inflația este de 20% chiar și în statisticile Guvernului, care oricum nu sunt demne de încredere.

Taxele, impozitele, chiriile cresc continuu, remarcă Drulă, în timp ce Guvernul PSD-PNL pierde banii de la Comisia Europeană pentru că apără pensionarii speciali și blochează orice reformă. Aceste realități sunt acoperite de circul făcut de „bufonul extremist“ (cu trimitere clară la George Simion) fabricat și cultivat cu acest scop precis, mai acuză Drulă.

Mai jos, descrierea situației din România făcută de președintele USR.

Drulă: „Ne luptăm cu specialii și ne încăpățânăm să credem că se poate și altfel. Că se poate și corect“

„Guvernul PNL-PSD îngroapă economia României:

1) Azi, 17 mai, avem cel mai mare curs euro din istorie: 4,9610 lei.

2) Datoria publică a depășit 700 de miliarde de lei, alt record.

3) Economia a frânat abrupt. INS a mai dat din pix o creștere de 0,1% pe primul trimestru. (Pe viitor e posibil s-o transforme retroactiv în scădere, tot face asta de un an de zile.)

4) Creșterea economică “record la hectar” din 2022, pe care n-o înțelegea nimeni, tot dispare: de la 4,8% a fost revizuită la 4,7% și acum la 4,3%.

5) Inflația bubuie în continuare: 20% la mâncare, cifra la zi, pe cât putem crede INS-ul.

6) Deficitul a explodat. Pe 2023, statul va cheltui cu 100 de miliarde de lei peste încasări. Ca termen de comparație: 110 miliarde este bugetul pensiilor.

7) Taxele și impozitele cresc în continuu. E rupere la chirii, în anumite cazuri s-au mărit de 4x sumele plătite. PFA-uri, microîntreprinderi. Au crescut plafoanele de contribuții. Contractele part-time sunt supraimpozitate.

Banii din PNRR sunt blocați. Reformele nu se fac.

9) Pensiile speciale sunt la locul lor. Gabriel Oprea și Adrian Năstase primesc sute de mii de lei anual peste celelalte pensii.

10) De 5 luni, Ciucă și Ciolacu discută rotativa. Care, ce prinde. Cine ia, ce.

Au capturat statul și-l jumulesc în timp ce-și cultivă bufonul extremist pentru calculele de culise pentru 2024.

USR este singurul partid care reprezintă oamenii care muncesc din greu în mediul privat și hrănesc bugetul de stat, clasa de mijloc, antreprenorii. Dar și pe angajații onești și muncitori din sectorul public care trebuie să muncească dublu și să țină în spate și pilăraia de partid.

Ne luptăm cu specialii și ne încăpățânăm să credem că se poate și altfel. Că se poate și corect.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Coaliția PSD-PNL face prăpăd: datoria externă a României a trecut de 700 de miliarde de lei, adică peste 50% din PIB-ul țării. Doar în acest an s-au împrumutat deja 40 de miliarde!

17 monitoare TV curbate ultraperformante, speciale pentru jocuri video, și 19 laptopuri de top – ultimele cumpărături ale ministerului lui Burduja. În total, 300.000 de lei + TVA

„Austeritatea” lui Ciolacu/Ciucă a început cu 60 de mașini cumpărate fără licitație de Budăi la Ministerul Muncii. Ghinea: „Trăim în Ferma Animalelor, unde porcii conduc”

Epilogul manipulării Bâstroe: adâncimea canalului e perfect regulamentară, de 6-7 metri, arată măsurătorile oficiale făcute de români. Demisia, Grindeanu!

Comportament tot mai bizar al lui Robert Negoiță. A fost prins conducând haotic pe contrasens, la câteva zile după ce plantase palmieri unde nu are voie. Nicușor Dan l-a lăsat fără palmieri, iar Poliția – fără permis

VIDEO. Șoșoacă s-a isterizat ca o posedată, în Parlament, la auzul imnului european: „Fir-ar mama voastră a dracu’ de sclavi nenorociți! Omorâți cu toții ar trebui să fiți, împușcați în piață publică de trădători nenorociți!”

Neamul bugetarilor PSD fericiți. Toată familia Daea lucrează la stat: nevasta, fiica, ginerele și nora sunt angajați la Ministerul Agriculturii, APIA și alte instituții subordonate

* INTERVIU. „Acesta este un război existențial pentru noi: dacă nu dispare Rusia, dispare Ucraina. Împreună nu putem supraviețui” / „Navalnîi ar ucide mai mulți ucraineni decât poate ucide Putin”

EDITORIAL PAPAHAGI. România europeană e singura pentru care merită să mori. Restul e mizerie, glod, trogloditism, primitivism, murdărie, barbarie. Cei care azi fac gargară suveranistă și naționalistă vorbesc pentru Rusia

Coincidență suspectă: al doilea oficial american găsit mort în cartierul de lux al lui Ion Țiriac. Un reprezentant NATO în 2021, un angajat al Ambasadei SUA în 2023

4 COMENTARII

  1. Ei, USR-istii, ar fi putut trage cu ghearele și cu dinții sa se mențină la guvernare, dar ordinul pe unitate a fost sa lase loc mafiei postdecembriste. E greu sa mai crezi ca vreodată un partid care nu e al mafiei acesteia mai poate face altceva DECAT SA FACA FIGURATIE CA PARTID DE OPOZITIE. PENTRU A PACALI POPULATIA SI VESTUL CA AICI AVEM DEMOCRATIE. După cum vedeți, lucrurile merg din rău în mai rău, căci instrucțiunile de la Moscova sunt ca România să fie scoasa din lumea civilizata. Numai asa îmi explic mizeria incertitudinii în care ne situam la ora actuală !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.