vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticăDecizia care va distruge PSD: trecerea la alegeri locale în două tururi...

Decizia care va distruge PSD: trecerea la alegeri locale în două tururi este iminentă! Klaus Iohannis: „Guvernul va promova, în foarte scurt timp, o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi”

-

Trecerea la alegeri locale în două tururi este iminentă, a transmis clar președintele Klaus Iohannis miercuri, după ce a discutat la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu câțiva miniștri.

Klaus Iohannis a anunțat că Guvernul Orban „va promova în foarte scurt timp o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi”. Șeful statului a refuzat să ofere detalii despre modalitatea în care va fi adoptat actul normativ – prin ordonanță de urgență sau prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.

„E soluţia cea mai bună”, a precizat Iohannis la Palatul Cotroceni, referindu-se la alegeri locale în două tururi.

Cu patru zile în urmă, premierul Ludovic Orban a explicat că, dacă Parlamentul nu va decide, prin lege, trecerea la alegeri locale în două tururi, atunci Guvernul are la dispoziție două variante: angajarea răspunderii pe proiectul de lege (în fața Parlamentului) sau ordonanța de urgență (care poate fi însă invalidată în scurt timp de Parlament).

- Advertisement -

„Avem ca variante angajarea răspunderii sau ordonanță de urgență”, a spus Orban, întrebat despre alegerea primarilor în două tururi.

El a amintit că o inițiativă legislativă în acest sens, depusă de PNL, se află în Camera Deputaților, forul decizional, și că ea poate fi adoptată dacă partidele care au susținut învestirea Guvernului o vor vota.

Dar acest lucru nu e posibil, pentru că UDMR – care a votat învestirea Guvernului Orban – este un mare inamic al alegerilor în două tururi.

- Advertisement -

Alocațiile vor fi dublate, dar din iulie

Klaus Iohannis s-a referit și la situația alocațiilor pentru copii. Șeful statului a spus că legea majorării alocațiilor „este bine scrisă” și de aceea a promulgat-o. Însă a adăugat că, „probabil”, nu poate fi aplicată imediat, ci peste câteva luni, pentru că bugetul, așa cum a fost construit, nu prevede această cheltuială.

Și Guvernul își dorește majorarea alocațiilor și va căuta soluții pentru ca legea să poată fi aplicată, a precizat Klaus Iohannis.

Acest lucru se va întâmpla, aproape sigur, de la 1 iulie, când va putea fi făcută prima rectificare bugetară. Până atunci, Guvernul va da ordonanță de urgență pentru prorogarea legii (amânarea intrării ei în vigoare).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Conform Constituției și Legii Electorale, legea sau ordonanța de urgență a guvernului privind alegerea primarilor în două tururi nu poate fi publicată în Monitorul Oficial cu mai puțin de 6 luni înainte de data alegerile locale.

    Curtea Constituțională si DNA

    • Simion
      Nu există așa ceva, Simioane !
      Atunci cand se emite o lege/ ordonanță nouă care EXTINDE drepturile cetățenilor (și aici despre asta e vorba, dreptul cetățenilor de a-și alege un primar reprezentativ) nu există restricții.

  2. Disparitia „METASTAZEI ROSII” care a cuprins Romania de 30 de ani este posibila numai daca PNL/USR/PLUS si PMP vor intelege ca trebe sa se unesca la locale in primul rind .La parlamentare sa faca aliante si sa nu-i lase pe Cimatii Rosii la butoane un urmatori ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -