Ana Birchall nu se dezminte. Deşi a avut un mandat scurt la Ministerul Justiţiei şi a venit pe funcţie după siniştrii vectori anti-DNA Tudorel Toader şi Florin Iordache, Birchall a jucat totul pe cartea euroatlantică. Ea a pornit un război pe viaţă şi pe moarte tocmai cu reţelele de tip mafiot create de partidul său, care ulterior a exclus-o.
Unul dintre cele mai notabile sale succese ale Anei Birchall a fost blocarea planului pus la cale de gruparea Savonea, şefa CSM, de a o instaura pe Adina Florea, procuror din „Republica Mazăre”, în funcţia de şefă a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SSIJ), aşa-numita „Secție Specială” sau „SS-Gestapo”.
Lia Savonea, şefa CSM, nu a renunţat nici azi la visul lui Dragnea şi Tăriceanu de a „blinda” acest monstru judiciar numit SSIJ, creat clar cu intenţia de a hătui magistraţii anticorupţie şi de a-i proteja pe cei dispuşi la compromisuri.
Ieri, CSM a votat pentru menţinerea SS-Gestapo, respingând un proiect de lege iniţiat de USR şi Ana Birchall. Practic, prin votul de ieri, CSM a jucat împotriva intereselor occidentale ale României, după cum a sesizat şi judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM şi militant activ în „criza Dragnea” pentru apărarea independenţei justiţiei:
„Comisia Europeană spune: «Desfiinţaţi!». GRECO spune: «Desfiinţaţi!». Comisia de la Veneţia spune: «Desfiinţaţi!». 80% din magistraţi spun: «Desfiinţaţi!». Şi vine CSM azi şi spune: «Noi nu vrem defiinţarea Secției Speciale!». Oare ale cui interese le reprezintă actualul CSM???”.
Ana Birchall l-a completat:
„Este inexplicabil felul în care plenul CSM a înțeles astăzi să sfideze solicitarea majorității românilor, opinia cvasi-unanimă a sistemului judiciar, recomandările tuturor organismelor internaționale, precum și reguli elementare de echitate și egalitate a cetățenilor în fața legii, votând împotriva desființării SIIJ. Toți cei care nu au votat pentru avizarea favorabilă practic au sustinut menținerea SIIJ. În forma actuală, SIIJ este o Cooperativă Nufărul de albire a magistraților certați cu legea sau corupți, inamicul curățirii magistraturii de personaje toxice, care nu fac cinste statutului de magistrat”.
Aceste poziţii au pus imediat în mişcare mecanismul de propagandă de tip sovietic, format din jurnalişti afiliaţi taberei anti-justiţie şi politicieni implicaţi în operaţiunea de scoatere a României de pe axa euro-atlantică. Birchall a fost „mitraliată” pentru implicarea ei în bătălia cu clanurile care au ocupat şi CSM.
Dar fosta şefă de la Justiţie pare mai decisă decât oricând să ducă acest război până la capăt. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ana Birchall i-a „deconspirat” pe cei care vor să pulverizeze justiţia din interior.
„Cine mă mai atacă zilele acestea, din cauza SIIJ alias Cooperativa Nufărul de albit persoanele certate cu legea??!!! În afară de rușii de la Sputnik, cu care deja m-am obișnuit, domnul Moli… Huh, pardon, Tăriceanu, de altfel un politician fără nicio problemă cu Justiția, alb și pur… de parcă ar fi ieșit de la Nufărul. 🙂
Şi tot in linia atacurilor tradiţionale la adresa mea, site-ul Luju.ro, ce aparține unui alt domn fără nicio pată și cu mare respect pentru Justiție, un binecunoscut dom’ profesor. Deci, ca să recapitulam: rușii, Tăriceanu și Voiculescu. O fi oare vreo legătura între ei? Nuuu creeeed… Pur şi simplu, nu pot să cred aşa ceva! „, a scris Birchall pe pagina ei de Facebook.
Ulterior, Ana Birchall a revenit cu o completare:
„Later edit: Mi s-a semnalat că dl. Călin Constantin Anton a fost singurul lider de Parlament din Europa care, în 2015, l-a invitat pe fostul șef al Dumei de Stat, Serghei Narîșkin, cu toate că acesta se afla pe lista persoanelor cărora Consiliul European (președinția colectivă a UE) le interzisese accesul în statele membre ale Uniunii Europene. Dar aș vrea să-i transmit acestui domn atât de dedicat intereselor răsăritene că istoria ne-a învațat un lucru important și demn de reținut: Moscova nu crede în lacrimi! :)”