Un document al gigantului petrochimic rusesc Sibur consultat de jurnaliști de la publicația Politico.eu a scos la iveală că însuși fostul premier al Franței, François Fillon, a fost numit de curând în Consiliul de Administrație al companiei controlate de Kremlin.
François Fillon a fost premier al Franței aproape 5 ani, în mandatul președintelui Nicolas Sarkozy, iar în 2017 a candidat chiar la președinție, dar nu a câștigat.
Politician care se pretinde conservator, Francois Fillon se dovedește acum încă un înalt oficial din țări importante ale UE pe care Rusia l-a „agățat” în galeria sa de „influenceri”.
Fillon a intrat la Sibur ca „director independent” începând cu 17 decembrie 2021. Compania petrochimică este condusă de oligarhii Leonid Mihelson și Ghendadi Timoșenko. Cel din urmă e conectat direct la cercul de interese al lui Vladimir Puțin.
La Sibur e acționar și fostul ginere al dictatorului rus, Kirill Șamalov, care deține 3,8% din companie. El a cumpărat aceste acțiuni cu doar 100 de dolari, deși atunci când a făcut „investiția” compania era evaluată la 380 de milioane de dolari!
François Fillon a fost condamnat de justiția franceză, în iunie 2020, la 5 ani de închisoare pentru angajări fictive – practică des întâlnită și în România, pentru care Dragnea s-a ales cu 3 ani de închisoare. În ce-l privește pe Fillon, acesta a atacat sentința, iar în primăvara lui 2022 ar urma să se pronunțe Curtea de Apel de la Paris.
Rușii „vânează” politicieni europeni din statele UE puternice și influente. În 2017, fostul cancelar german Gerhard Schröder a fost angajat la Gazprom, compania de stat rusă care se ocupă de industria petroliferă și de exportul de combustibil.
În 2018 s-a aflat că un fost ministru de Externe al Austriei, doamna Karin Kneissl, a fost propusă în Consiliul de Administrație al unui alt gigant petrolifer rus, Rosneft. Ea a fost confirmată în funcție în luna iunie. Karin Kneissl l-a invitat în 2018 pe Vladimir Puțin la nunta ei și a dansat chiar cu președintele rus.