CTP despre cum i-am furat pe americani cu arbitrii în finala Cupei Davis din 1972. Actualul gazetar era copil de mingi

Într-un articol publicat în septembrie 2020 pe Republica.ro, pe fondul descalificării lui Novak Djokovici la US Open, gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) și-a amintit un mănunchi de întâmplări din singura finală a Cupei Davis la tenis disputată în România: 2-3 cu SUA, în 1972.

Dincolo de dârzenia legendară a lui Ion Țiriac, copilul de mingi CTP a rămas cu incredibila lipsă de fair-play a acestuia, pe care i-a regăsit-o, în mod de-a dreptul hidos, peste ani, când „între un hoț și un prost îl preferă pe hoț”.

Câteva fragmente din textul lui Cristian Tudor Popescu sunt elocvente. Le vom adăuga alte câteva informații care întregesc tabloul unui comportament, totuși, bolnav pentru o competiție sportivă.

Amintirile lui CTP

„(…) Poate niciodată ca în meciul acela, n-a fost mai adevărată deviza lui Țiriac: «Victorie cu orice preț». Arbitrii de linie, patrioți nevoie mare, stăteau tăcuți și neclintiți ca sfincșii când mingea lui Țiriac ieșea o palmă afară și zbierau aut! ca înjunghiați când mingea americanului, capitalistului, «esplotatorului» Smith mușca cu poftă din tușele de var. Imaginați-vă că tușele nu erau de plastic îngropate, ca acum, se trăgeau cu un jgheab cu sită, plin cu praf de var, cărat de doi inși și bătut cu bățul, între care șef era un țigan, parcă Sami pe nume…

După un prim serviciu impecabil, pe tușă, strigat aut! de arbitru, i-adevărat, cu voce mai mică, Smith n-a mai cerut căpitanului echipei, Denis Ralston, să-l cheme pe supervizor, argentinianul senhor Enrique Morea, care făcuse potecă la teren corectând furtișagurile românești. Doar l-a privit lung pe Țiriac. A fi fair-play într-o astfel de situație înseamnă să te duci și să ștergi urma cu talpa, cum face Nadal, dând punctul adversarului. «Buldozerul din Brașov» se făcea că plouă, uitându-se în pământ și așteptând, pasămite, serviciul 2…

Măgăriile astea aveau și alt scop: până când se parlamenta pentru schimbarea deciziei, Ion Țiriac se odihnea pe postamentul scaunului de arbitru de linie (exista așa ceva pe atunci).

Meciul s-a jucat în setul 3, era 1-1 la seturi și 5-4 pentru Smith, servea Țiriac și conducea cu 40-0. Începuse să obosească, mi-a șuierat printre dinți când i-am aruncat mingea cât am putut mai bine, «Dă-o, bă, pe lângă mine, nu vezi că nu mai pot?». Mingea servită «greșit» de mine trebuia recuperată din teren de unul dintre băieții de la fileu, și mai treceau niște secunde… A greșit însă Țiriac, o minge ușoară, din jumătatea terenului a trimis-o în burta fileului. Un american din tribună i-a strigat atunci vesel: «Just in time, old man!», «Era și timpul, bătrâne!». Țiriac s-a întors spre locul de unde venise strigătul cu o privire tulbure, încărcată de ură. A făcut câțiva pași spre marginea terenului, apoi s-a oprit și mi-a întins racheta. În pata neagră care i se pusese, a avut, totuși, luciditatea să lase racheta, ca să nu arunce cumva cu ea. A mârâit ca o fiară înainte de salt, în românește, dar ăla n-avea cum să nu înțeleagă: «Te omor, mă, auzi? Te omor, dacă pierd ghemul ăsta te omor!».

A pierdut ghemul și setul. După pauza în care Ștefan Georgescu înjura de «Duminica mă-sii!» i-a smuls literalmente setul 4 lui Smith, cu eforturi supraomenești și trucuri sub. Setul 5 a fost o «lăptăreasă», 6-0 pentru Smith, și s-a dus Cupa Davis…”

România – SUA 2-3 (București, 13-15 octombrie 1972)

• Ilie Năstase – Stan Smith 9-11, 2-6, 3-6
• Ion Ţiriac – Tom Gorman 4-6, 2-6, 6-4, 6-3, 6-2
• Ilie Năstase / Ion Ţiriac – Stan Smith / Erik van Dillen 2-6, 0-6, 3-6
• Ion Ţiriac – Stan Smith 6-4, 2-6, 4-6, 6-2, 0-6
• Ilie Năstase – Tom Gorman 6-1, 6-2, 5-7, 10-8

Arbitrul argentinian n-a văzut în viața lui „atâta trișare”

Despre marile hoții de arbitraj de la finala din 1972 au vuit agențiile de presă și ziarele de specialitate. Pentru regimul comunist de la București, confruntarea cu colosul capitalist avea o mare încărcătură propagandistică, trebuia demonstrată cu orice preț „superioritatea sistemului nostru socialist”. Așa s-a ajuns la arbitraje grotești, de care se jenau și unii spectatori din tribună.

În meciul dintre Ion Ţiriac și Tom Gorman, românul a recurs la toate strategiile posibile. A întârziat cât a putut servicile oponentului său, ţintuindu-şi privirea în pământ, şi chiar a adus un scaun la fileu pentru a-l enerva şi a-l scoate din ritm pe Gorman. În plus, arbitrii români de linie i-au furat cât de mult au putut pe americani, al căror singur aliat a fost arbitrul de centru, argentinianul Enrique Morea. Peste ani, acesta avea să declare că în viaţa lui nu a văzut atâta „trişare” din partea arbitrilor de linie, care decideau după cum le dicta Ţiriac. „Mustăciosul” a revenit de la 0-2 la seturi, a câştigat meciul în aplauzele furibunde ale spectatorilor şi a egalat situaţia între SUA şi România, 1-1.

Americanii au vrut să plece acasă

Tertipurile lui Țiriac puteau chiar să ne aducă Salatiera de Argint, pentru că americanii, furioşi la culme, au vrut să abandoneze finala după meciul câştigat de Ţiriac. În vestiarul de la Progresul, jucătorul de dublu Erik van Dillen i-a îndemnat pe copechipierii săi să plece acasă de îndată. „Nu putem să facem asta. E ca şi cum i-am lăsa pe români să câştige de două ori”, ar fi intervenit Harold Solomon, jucătorul american de origini evreiești lăsat în afara lotului de teama atentatelor.

Punctul decisiv al victoriei americane a fost adus, în ultima zi, de Stan Smith (liderul mondial) în fața aceluiași Ion Țiriac. Într-un articol din „New York Times”, Smith își amintea: „Ţiriac a servit la un moment dat în afară, iar eu am returnat în teren. Arbitrii au decis că serviciul a fost bun şi au dat out la mingea mea. Am fost furat de două ori în acelaşi punct”.

CITIȚI ȘI: