sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLumea"Colectiv pe roți" în Bulgaria: 46 de oameni, printre care 12 copii,...

„Colectiv pe roți” în Bulgaria: 46 de oameni, printre care 12 copii, au murit arși într-un autocar macedonean. Doar 7 pasageri s-au salvat sărind pe geam

-

Tragedie șocantă în Bulgaria, cu victime din cel puțin trei țări, majoritatea din Macedonia de Nord. Un autocar cu turiști, care circula de la Istanbul spre Skopje, a luat foc pe o autostradă din Bulgaria. Dintre cele 53 de persoane aflate la bord, 46 au murit carbonizate. Doat 7 turiști au reușit să se salveze, sărind pe geamurile autocarului cuprins de flăcări.

Tragedia a avut loc în noaptea de luni spre marți (22/23 noiembrie), în jurul orei 2.00, în apropiere de localitatea Bosnek, la 40 de km de capitala Sofia, potrivit Ministerului de Interne al Bulgariei.

Autocarul care a luat foc făcea parte dintr-un convoi de patru autocare macedonene care rulau pe traseul Istanbul – Skopje.

Dintre cei 46 de pasageri care au murit în „autocarul groazei”, 12 erau copii, inclusiv o pereche de gemeni.

- Advertisement -

Cei 7 supraviețuitori au fost transportați la un spital din Sofia. Ei au arsuri, dar se află în stare stabilă.

Autocarul transporta turiști care veneau din Turcia și se întorceau acasă, în Macedonia de Nord. Majoritatea pasagerilor erau din Macedonia de Nord, însă printre ei se aflau cel puțin doi cetățeni străini: un sârb și un belgian. Informația a fost confirmată de premierul macedonean Zoran Zaev, citat de Reuters.

Ministrul bulgar de Interne, Boiko Rașkov, sosit urgent la fața locului, a precizat că bilanțul de 46 de morți face ca acesta să fie cel mai tragic accident înregistrat vreodată pe șoselele din Bulgaria.

- Advertisement -
Autocarul groazei, în timpul incendiului și după

„Trupurile victimelor sunt complet carbonizate”

Oficialii bulgari spun că autocarul a intrat într-o barieră de pe marginea autostrăzii, însă încă nu este clar dacă a lovit parapetele înainte sau după ce a luat foc. O anchetă a fost demarată imediat, informează presa locală

Premierul interimar al Bulgariei, Stefan Ianev, a declarat că accidentul este ”o uriașă tragedie”.

Ministrul de Interne, Boiko Rașkov, a spus că este cel mai tragic accident produs vreodată pe șoselele din Bulgaria. „Priveliștea este cutremurătoare. Nu am văzut în viața mea așa ceva. Trupurile victimelor sunt complet carbonizate”, a declarat oficialul bulgar.

Premierul Ianev l-a completat: „Să sperăm că vom învăța lecția în urma acestui tragic incident și că vom putea preveni pe viitor producerea unor accidente similare”.

Ministrul de Externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, a precizat că autocarul se întorcea în capitala Skopje după o execursie la Istanbul.

Cel mai recent accident rutier grav din Bulgaria, ţară cu 6,9 milioane de locuitori, datează din august 2018. Atunci, 17 pasageri au murit într-un vehicul cu care se întorceau dintr-o excursie la o mănăstire în zona montană de la nord de Sofia. Pe o ploaie torenţială, mașina a căzut într-o prăpastie. Toate victimele erau cetățeni bulgari.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Revolta se extinde, PNL în pragul imploziei. Ciucu, Sighiartău și Gorghiu îl fac praf pe Cîțu, Motreanu îi cere demisia

* Raluca Turcan îl acuză pe Florin Cîțu de „comportament de tip interlop”. Acum două luni îl susținea frenetic să ia șefia PNL

Primarul Ciucu (PNL) citează, resemnat, din Leonard Cohen: „Toată lumea știe, căpitanul a mințit / Băieții buni au pierdut / Barca se scufundă”

Și Ana Blandiana se revoltă! „După perioada Dragnea, îmi e din nou rușine. PNL va ieși distrus din această poveste. Klaus Iohannis e principalul vinovat. Totul s-a învârtit în jurul unui personaj inventat de el”

* Cei 17 parlamentari din „gruparea Orban” demisionează marți din PNL. „Klaus Iohannis, un politician mediocru și meschin, care ne-a păcălit pe toți”

* Restaurație PSD-istă: Marian Neacșu, condamnat definitiv pentru corupție, va fi secretarul general al Guvernului Ciucă

Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

VIDEO. „90% afectare pulmonară. Vor să mă intubeze. Eu refuz. Aveți grijă de copiii mei!” Ultimele cuvinte, la ATI, ale antivaccinistului Făgădaru

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -