joi, martie 28, 2024
AcasăNewsCei 17 parlamentari din "gruparea Orban" demisionează marți din PNL. "Klaus Iohannis,...

Cei 17 parlamentari din „gruparea Orban” demisionează marți din PNL. „Klaus Iohannis, un politician mediocru și meschin, care ne-a păcălit pe toți”

-

Marți, 23 noiembrie, cei 17 parlamentari PNL din „gruparea Orban” vor demisiona din partid, la câteva săptămâni după ce au demisionat din grupurile PNL de la Senat și Camera Deputaților. Aceștia vor fonda un nou partid liberal, sub conducerea lui Ludovic Orban.

Anunțul „demisiei în grup” a celor 4 deputați și 3 senatori a fost făcut de Alexandru Kocsis-Cristea (39 de ani), deputat de Iași, pe pagina sa de Facebook.

„Am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas și vor spune NU acestei cârdășii cu PSD”, a scris Kocsis.

„Mâine, alături de ceilalți 16 colegi care și-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL”, a anunțat deputatul.

- Advertisement -

Acesta a argumentat cu asprime: „Marele Partid Național Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independență, două Războaie Mondiale și peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în fața lui Klaus Iohannis, un politician mediocru și meschin, care ne-a păcălit pe toți”.

Cei 17 parlamentari care au părăsit Grupul PNL până în prezent:

  • senatori (3): Adrian Oros (Cluj), Ovidiu Florean (Bistrița-Năsăud), Ion Iordache (Gorj);
  • deputați (14): Ludovic Orban (București), Violeta Alexandru (București), Antonel Tănase (București), Ionel Dancă (Vrancea), Ion Ștefan (Vrancea), Alexandru Kocsis (Iași), Luminița Barcari (Ialomița), Constantin Șovăială (Sibiu), George Ionescu (Prahova), Bogdan Bola (Constanța), Claudiu Chira (Timiș), Nicolae Giugea (Dolj), Gabriel Plăiașu (Dâmbovița), Adrian Miuțescu (Argeș).

Anunțul deputatului Alexandru Kocsis

„Să știți că am sperat până în ultima clipă. Nu doar eu, ci toți cei 17 colegi liberali care ne-am dezafiliat, în semn de protest, din grupul parlamentar al PNL.

Chiar am sperat că se vor trezi în al doisprezecelea ceas și vor spune NU acestei cârdășii cu PSD.

- Advertisement -

La începutul lunii octombrie am fost 40 de parlamentari din PNL care am semnat scrisoarea deschisă prin care ceream renunțarea la orice discuție cu PSD și refacerea de urgență a coaliției de dreapta. După ce apelul nostru a fost ignorat, 17 dintre cei 40 am mers mai departe și ne-am dat demisia din grupul parlamentar. 23 au format un grup distinct care susținea că soluția este opoziția din interiorul PNL.

Astăzi a avut loc votul decisiv pentru programul politic comun cu PSD. Au fost 29 de voturi pentru, 10 împotrivă, 9 abțineri și 17 absenți.

Dintre absenți, unii au trimis epistole către BPN atacându-l pe Florin Cîțu, simple piruete de imagine fără finalitate. Singurul act prin care se puteau opune cu adevărat ar fi fost VOTUL ÎMPOTRIVĂ. Nu au făcut-o. Aceasta este dovada clară că, în acest moment, nu se poate face nicio opoziție din interitoriul PNL.

Mâine, alături de ceilalți 16 colegi care și-au păstrat coloana dreaptă până la capăt, indiferent de câte presiuni s-au făcut asupra lor, îmi voi da demisia din PNL.

Marele Partid Național Liberal, cel care a trecut peste Războiul de Independență, două Războaie Mondiale și peste urgia comunistă, a capitulat în mod inexplicabil în fața lui Klaus Iohannis, un politician mediocru și meschin care ne-a păcălit pe toți.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cei 20+3 miniștri din Guvernul Ciucă. Pe ușa deschisă de PNL au năvălit Grindeanu, Dâncu și Firea

* A început răscoala în PNL! Raluca Turcan: „Cîțu și negociatorii să-și depună demisia. V-ați milogit la Ciolacu să prindeți un colț de pâine!“. Cîțu, acuzat că are probleme psihice!

* Revolta se extinde, PNL în pragul imploziei. Ciucu, Sighiartău și Gorghiu îl fac praf pe Cîțu, Motreanu îi cere demisia

* Primarul Ciucu (PNL) citează, resemnat, din Leonard Cohen: „Toată lumea știe, căpitanul a mințit / Băieții buni au pierdut / Barca se scufundă”

* Și Ana Blandiana se revoltă! „După perioada Dragnea, îmi e din nou rușine. PNL va ieși distrus din această poveste. Klaus Iohannis e principalul vinovat. Totul s-a învârtit în jurul unui personaj inventat de el”

* „Volguța” își bate joc de liberali, după ce au negociat cu Ciolacu: „Marcele, jos pălăria! Le-ai luat și banii de pe piept!”

* Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

* Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

* VIDEO. „90% afectare pulmonară. Vor să mă intubeze. Eu refuz. Aveți grijă de copiii mei!” Ultimele cuvinte, la ATI, ale antivaccinistului Făgădaru

- Advertisement -

3 COMENTARII

    • Aleluia,idiotule!! I-ati si tu o pauza,acum ca ti s-a indeplinit visul de a ajunge iar hotii tai la putere..sau poate te ceri consilier la Klaus cel Mut,ce zici?Hai,ca meriti,dupa atatea comentarii „destepte”!

  1. Comentati civilizat. Numai e site-ul pitarului – ziare.com se injura ca la mahala iar plagiatrii si copistii sunt pusi sa insulte comentatrii. NU mai spun de desingul furat de la mediaspot.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -