marți, aprilie 23, 2024
AcasăNewsTârziu (AUR) despre Gâdea: “Mă uitam uimit la inconștientul rujat, vopsit și...

Târziu (AUR) despre Gâdea: “Mă uitam uimit la inconștientul rujat, vopsit și pomădat ca o cocotă masculină”. Proaspătul senator a șters ulterior această frază

-

Claudiu Târziu, copreședinte al AUR invitat miercuri seara în emisiunea “Sinteza zilei” de la Antena 3, și-a povestit joi impresiile după ce s-a întâlnit prima oară față-n față cu Mihai Gâdea, moderatorul show-ului și directorul stației TV. Liderul noului partid parlamentar s-a arătat șocat de felul în care s-a prezentat Gâdea și l-a făcut praf ca moderator, la pachet cu reprezentantul USR-PLUS, Emanuel Ungureanu.

Ulterior, copreședintele AUR și-a șters aprecierile la adresa lui Mihai Gâdea, menținându-le în schimb pe cele făcute la adresa lui Emanuel Ungureanu.

Mesajul inițial al lui Claudiu Târziu

“Boxul e șah cu pumnii. Politica, până la măsuri concrete, este box cu vorbe. Eu am făcut și box, am jucat și șah. Însă, pentru a te putea manifesta, este nevoie de un arbitru – taman ce nu a fost Mihai Gîdea, în emisiunea lui de ieri, de la Antena 3, în care am fost invitat.

Mă uitam uimit la inconștientul rujat, vopsit și pomădat ca o cocotă masculină.

- Advertisement -

Iar Ungureanu de la USR e atît de subțirel la minte încît, în pauză, căuta pe net ce înseamna cuvîntul zelot. Și deși a văzut că am dreptate, continua să spună că nu am folosit bine cuvîntul. Ce nu am apucat să-i spun clar în emisiune este că religia pe care o slujește extrem e satanismul neomarxist. Am spus ceva, dar au sărit toți pe mine.

A fost prima și ultima oară cînd am mers la emisiunea lui Gîdea. Pierdere de vreme, vorbărie calpă, obrăznicie din partea moderatorului, ‘jurnalism’ de ambuscadă.

Nu există termen de comparație cu prestația lui Răzvan Dumitrescu, de la același post, care s-a purtat corect și civilizat. Prin urmare, nu judec Antenele paușal“.

- Advertisement -

Ulterior, Claudiu Târziu și-a editat postarea și a eliminat aprecierile la adresa lui Gâdea, menținându-le pe cele făcute vizavi de Emanuel Ungureanu. Jurnaliștii de la Aktual24.ro au reușit să facă însă o captură înainte ca textul inițial să fie schimbat.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -