Cioloș: „Clanurile interlope și-au numit șef la Justiție, iar dvs., domnule Iohannis, priviți fără să tresăriți“

2
2989
Laura Vicol este fina fostului ofițer SRI Daniel Dragomir (al treilea din stânga), fugit din țară când a fost condamnat pentru corupție

Dacian Cioloș, președintele USR, a făcut marți dimineața acuzații foarte grave la adresa coaliției PSD-PNL și a președintelui Klaus Iohannis, despre care spune că au permis ca lumea interlopă din România să-și pună omul – pe Laura Vicol – șef la Comisia Juridică în Parlament. Laura Vicol-Ciorbă, fina fugarului Daniel Dragomir (fost ofițer SRI condamnat pentru corupție) și avocata liderilor lumii interlope, este parlamentar PSD și, începând de joia trecută, conduce Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Numirea a declanșat un scandal enorm.

Stenograme publicate în ultimele zile arată relația de subordonare a Laurei Vicol față de interlopi periculoși, lideri ai unor clanuri violente. În calitate de șefă a Comisiei Juridice, Vicol va avea acces la numeroase documente confidențiale și, mai mult decât atât, va influența legislația în România – inclusiv cea penală.

Laura Vicol, fostă iubită a lui Leo de la Strehaia (el însuși aflat acum după gratii pentru evaziune fiscală), i-a apărat în instanță, printre alții, pe frații Cămătaru și pe alți lideri ai acestui clan, dar și pe cei din gruparea „Bodyguarzilor“. Infractorii o foloseau pe Vicol pentru a suna de pe telefonul ei, ca să evite interceptarea convorbirilor de către procurori.
În perioada 2017-2019, Vicol a fost un vârf de lance al regimului Dragnea în lupta pentru mutilarea legilor Justiției și schimbarea legislației în așa fel încât toți infractorii să scape. A cerut vehement desființarea DNA și de un an se luptă să păstreze Secția Specială.
Cu Laura Vicol ar trebui să repare acum președintele Klaus Iohannis legile justiției, așa cum a tot promis șeful statului.

Dacian Cioloș semnalează această stridentă contradicție între declarațiile de intenții ale lui Iohannis și ale coaliției PSD-PNL și ce se petrece în realitate. Liderul USR reamintește că, în 2006, când UE a luat decizia definitivă de a primi România ca membru, a făcut-o deși țara noastră nu îndeplinea criteriile pe Justiție. Atunci, statul român și-a luat angajamentul că va rezolva problema rapid. Au trecut însă 15 ani și în mandatul lui Klaus Iohannis s-au făcut gravi pași înapoi. „Campaniile antieuropene din ultimii 30 de ani au avut mereu în spatele lor oameni care se temeau de pușcărie, oameni pe care Laura Vicol i-a apărat în instanțe și la televizor. Aceiași oameni îi întorc astăzi favorul după ce au sprijinit-o să devină deputat“, scrie Cioloș.

Acesta concluzionează: „După atâția ani de rușine instituțională, ni se oferă umilința finală. Clanurile interlope și-au numit șef la justiție cu mâna conștientă sau inconștientă a domnilor Ciolacu și Cîțu. Iar dumneavoastră, domnule Iohannis, îi priviți fără să tresăriți“.

Rechizitoriul lui Cioloș după numirea Laurei Vicol ca șefă la Comisia Juridică

„Se fac 15 ani de când, în decembrie 2006, Comisia Europeană a instituit mecanismul de cooperare și verificare, deoarece România urma să intre în Uniunea Europeană, dar avea încă probleme cu reforma justiției și cu lupta anticorupție. 15 ani în care nu am reușit să ne respectăm un cuvânt dat și să facem o reformă de care are nevoie statul român, cel pe care președintele Iohannis l-a descris ca fiind un stat eșuat acum mai puțin de două luni.
Președintele a dat, însă, guvernul, în urmă cu câteva zile, pe mâna unei coaliții de partide vinovate pentru 15 ani de lipsă a reformei din justiție. Și ce face pentru început coaliția PSD-PNL? O pune la conducerea Comisiei juridice din Camera Deputaților pe Laura Vicol, o avocată devenită celebră pentru campaniile sale duse împotriva DNA. Plus o înfocată militantă pentru păstrarea Secției Speciale într-o măsură egalată doar de eforturile UDMR de a nu permite desființarea ei în perioada în care am fost colegi de guvernare.

Am intrat în Uniunea Europeană fiind exceptați de la îndeplinirea reformelor în justiție la momentul aderării. Am promis că vom face toate reformele și nu ne-am ținut de cuvânt. Este rușinos să vedem incapacitatea instituțională a Parlamentului, a Guvernului și a Președinției de a rezolva o reformă la care ne-am angajat ca stat și care avea ca scop final un sistem funcțional pentru justiția din țara noastră. Campaniile antieuropene din ultimii 30 de ani au avut mereu în spatele lor oameni care se temeau de pușcărie, oameni pe care Laura Vicol i-a apărat în instanțe și la televizor. Aceiași oameni îi întorc astăzi favorul după ce au sprijinit-o să devină deputat.

Domnule președinte Iohannis, domnilor Cîțu și Bogdan, când a luat sfârșit lupta pentru o justiție curată și reformată? Domnilor președinți ai PSD și PNL, nu ați găsit niciun jurist profesionist în partidele dumneavoastră? Unul care să nu fi apărut în nenumărate stenograme cu interlopi și care să poată conduce comisia dedicată justiției fără suspiciunea că susține amendamente și opinii ale clanurilor interlope?

Celor care cred că există libertatea de a apăra interlopi și, apoi, să faci legile justiției trebuie să le spun că nu orice nu este interzis este și permis. Serviciul public este o onoare și o datorie. Dorești să faci bani apărând interlopi, ești liber să o faci. Dar clasa politică, partidele și liderii lor trebuie să aibă cumpătarea și decența de a nu le amesteca niciodată.
După atâția ani de rușine instituțională, ni se oferă umilința finală. Clanurile interlope și-au numit șef la justiție cu mâna conștientă sau inconștientă a domnilor Ciolacu și Cîțu. Iar dumneavoastră, domnule Iohannis, îi priviți fără să tresăriți. Înțeleg că Stelian Ion era prea independent la Ministerul Justiției, că USR nu răspundea la comenzi. Dar Laura Vicol la Comisia juridică a Camerei Deputaților este un act de supunere sau unul de sfidare?“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990. O mineriadă politică”. Printre semnatarii manifestului: Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Tudor Chirilă, Radu Paraschivescu

* Un important ziar elvețian îi smulge masca lui Iohannis: „Aproape că nu mai e nicio urmă de agendă reformistă“. E descris modul în care șeful statului și-a înșelat alegătorii

* A reapărut Rareș Bogdan! Anunță că se va „unge“ ministru în 2023, ca să fie „un garant că domnul Ciolacu va face ceea promite“

* Cum s-a rupt în două PNL-ul după coaliția cu PSD! Numele grele care nici nu concep să lucreze cu social-democrații

* Coadă la depunerea demisiilor din PNL. „«Noul PNL» și-a mințit cu nerușinare electoratul. Am văzut o decădere morală absolută”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (6). Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

* Cei 4.800 care au împărțit 2,4 miliarde de dolari, prăduiți de Securitate după uciderea lui Ceaușescu. Legătura cu Dan Voiculescu, Vîntu și frații Negoiță

* Încercarea ratată de racolare a lui CTP la masonerie. „Trebuie neapărat să intrați. Puteți să faceți foarte mult bine acestei țări”

* Radu Moraru, zdrobit de propriile minciuni anti-vacciniste și jigniri scabroase. Nașul TV, amendat de CNA cu încă 100.000 de lei

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here