joi, martie 28, 2024
AcasăNewsCele mai toxice sfaturi de sănătate în pandemie. "Premianții": Dana Budeanu, Capsali,...

Cele mai toxice sfaturi de sănătate în pandemie. „Premianții”: Dana Budeanu, Capsali, Cataramă

-

Coaliția România Sănătoasă (CRS) i-a „premiat” cu Lingura de Lemn pe românii care au promovat cele mai toxice și stupide sfaturi de sănătate în perioada pandemiei de coronavirus. „Oscarurile inepțiilor” au fost oferite de Ana Măiță și Ovidiu Covaciu, fondatorii CRS.

Ana Măiță este fondatoarea Asociației „Mame Pentru Mame”, iar Ovidiu Covaciu este fondatorul celui mai mare grup pro-vaccinare de pe internet – Vaccinuri și Vaccinare – clarificări și sprijin pentru părinți. Împreună, au fondat Coaliția România Sănătoasă.

„Online-ul românesc abundă și pe timp de liniște și pace de o multitudine de voci pline de năzbâtii, dar care au ecou puternic, în special pe zona de sănătate”, spune Ovidiu Covaciu.

- Advertisement -

O mare parte dintre aceste voci și-au îndreptat atenția către epidemia de coronavirus, în ultimele luni. Așa au luat naștere Premiile „Lingura de Lemn”.

Laureații Premiilor „Lingura de Lemn”

Premiile „Lingura de Lemn”

  • Premiul 1: Adina Alberts (soția lui Viorel Cataramă), urmărită de peste 150.000 de oameni pe Facebook – pentru că „a făcut din titlul de doctor ceea ce Donald Trump a făcut din titlul de președinte”.
  • Premiul 2: Iulian Capsali – care a susținut că „pandemia este de fapt o conspirație planetară făcută special pentru a-l opri pe el să iasă din casă și pe oameni să meargă la biserică”. Supărarea lui cea mai mare este că epidemiologia s-a opus împărtășaniei cu aceeași linguriță. Capsali a promovat și protestul anti-coronavirus din Piața Victoriei.
  • Premiul 3: Adrian Cacovean – „un medic decăzut, care promovează informații false despre aproape orice și am putea spune că promovează terapii criminale”. Cacovean a promovat, în această perioadă, și un produs homeopat-minune împotriva coronavirusului, inventat la el în laborator.

Mențiuni speciale

  • Mențiune specială „Cascadorii râsului”: Viorel Cataramă, care a încercat să se infecteze „voluntar” cu coronavirus.
  • Mențiune specială: Cezar Ionașcu, care susține că antenele 5G sunt „camuflate” în brazi de plastic.
  • Mențiune specială „Ghiveci cu de toate în sos de venin”: Dana Budeanu, care i-a acuzat pe reprezentanții statului că au „ordin să vaccineze”.

Toți premianții vor primi prin poștă câte o lingură de lemn.

UPDATE. Adina Alberts contestă informațiile care o vizează în argumentația Coaliției România Sănătoasă. Casa de avocatură care o reprezintă a precizat: „Doamna Adina Alberts respinge toate afirmațiile privitoare cel puțin la adresa acesteia, cuprinse în articolul în discuție, denigratoare și calomnioase. Nu este și nu s-a poziționat niciodată împotriva purtării măștilor de protecție, respectiv împotriva vaccinării. Opiniile acesteia, redate în cuprinsul postărilor de pe rețeaua de socializare, conțin sursa informației, și anume link-uri către studii internaționale de referință, către cercetări științifice, studii tratate cu un nivel ridicat de profesionalism”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru cei care nu poartă mască în spații publice închise. Zona metropolitană se întinde până la 30 km de oraș, plus întregul județ Ilfov

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Ce poti sa ceri de la panaramele astea, Adina, Dana ?
    Ele sant obisnuite cu termometrele alea cu husa de piele.
    Temperatura se ia numai oral.
    Vreau Volguta. Nu mai suport o zi fara Volguta.

  2. L-ati uitat pe doctorul PSD-ist Razvan Constantinescu care si el s-a laudat ca se infecteaza cu coronavirusul, dar a renuntat in cele din urma de frica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -