sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsCe coincidență! Cele mai sărace 5 județe din România, conduse feudal de...

Ce coincidență! Cele mai sărace 5 județe din România, conduse feudal de baroni PSD,  au obținut și cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională

-

Cele 5 județe care domină topul sărăciei în România, conduse feudal de baroni PSD, sunt și cele care au obținut cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională pentru elevii din clasa a VIII-a, relevă o analiză publicată de Ziare.com.

Se poate stabili destul de ușor o evidentă legătură între înapoierea în care sunt ținute aceste județe de stăpânii lor, corupția și sărăcia de aici, depopularea masivă și lipsa educației pentru copii.

Moșiile lui Bădălău, Dragnea și Buzatu – în top 5 cele mai proaste rezultate obținute de copii la Evaluarea Națională

Pe primul loc în topul clasamentului care arată dezinteresul “stăpânilor” față de “sclavii” de pe “domeniile” lor se află județul Giurgiu, moșia baronului Nicolae Bădălău (PSD), unde 39,75% dintre copii n-au reușit să ia nici măcar 5. Din 2068 prezenți la examene, 1246 au luat medie de trecere.

Pe locul 2 se află feuda baronului Liviu Dragnea (acum la pușcărie) – județul Teleorman, unde 36,37% dintre elevi n-au trecut de 5. Aici s-au prezentat la examene 2373 de copii, din care au luat medii de trecere 1510.

- Advertisement -

Pe locul 3 se află județul Botoșani, controlat cu mână de fier de Costică Măcăleți (PSD) – 32,3%. Din 4051 de copii veniți la examene, 2743 au luat cel puțin media 5.

Pe locul 4 găsim județul Călărași, unde stăpânește Vasile Iliuță, fost PNL-ist, acum PSD-ist. Aici, 32,2% dintre copii au fost notați cu mai puțin de 5. Din 2092 prezenți, doar 1419 au reușit să ia medie de trecere.

Pe locul 5 este județul Vaslui, de foarte mulți ani ținut în Evul Mediu timpuriu de primitivul baron Dumitru Buzatu. Aici, 31,2% dintre copiii de clasa a VIII-a n-au reușit să ia media 5. Din 3485 de elevi prezenți la examene, media 5 au obținut-o doar 2399.

- Advertisement -

Feudele Giurgiu, Teleorman, Călărași, Botoșani, Vaslui – conserve temporale, locuri unde te întorci cu 1.000 de ani în urmă, dar cu baroni foarte puternici, bogați și influenți

Acești poli ai sărăciei și înapoierii din România, veritabile “conserve” temporale – locuri unde pe alocuri ai impresia că te-ai întors în timp cu 1.000 de ani –, contrastează violent cu bunăstarea și averile clanurilor care le conduc. PSD are aici fiefuri foarte puternice, iar lipsa de educație și de șanse pentru oameni, infrastructura catastrofală merg mână în mână cu corupția.

Pentru copiii născuți și crescuți pe moșiile acestor feudali, singura șansă la un trai mai bun este părăsirea domeniului. Fără educație, fără să cunoască binecuvântările civilizației, obișnuiți de mici cu excluziunea socială, cu abuzurile, cu sărăcia, acești copii sunt viitoarea mână de lucru ieftină de pe plantațiile de căpșuni și sparanghel ale Europei.

Paradoxul face că tocmai PSD, care de zeci de ani le refuză oamenilor dreptul la progres și îi alungă în alte zări, acuză azi Europa că îi exploatează pe cetățenii români.

Ce viitor poate avea un copil care iese din clasa a VIII-a fără să știe să scrie, să citească și să socotească?

Realitatea este că lipsa de educație pe care Bădălău, Dragnea, Buzatu, Oprișan (1976 de medii de trecere din 2827 de copii prezenți la Evaluarea Națională, adică 30,1% sub 5) și alții ca ei au perpetuat-o și amplificat-o nu poate produce altceva.

Din acești copii, cărora autoritățile nu s-au îngrijit să le asigure un învățământ performant și care ies din școală fără să știe să scrie, să citească, să socotească și să aibă un minim nivel de cunoștințe generale, nu vor putea rezulta persoane de înaltă calificare.

Nu profesori, doctori, ingineri, cercetători, matematicieni, arheologi, istorici, scriitori, compozitori sau orice altceva cu care, adesea, ne place să ne mândrim la modul general.

Ci, în cel mai bun caz, muncitori necalificați. Iar în cel mai rău caz – infractori, asistați social, victime ale traficului de persoane.

Pentru acești copii, viitorul s-a sfârșit înainte de a începe.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -