sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsBăsescu despre Ponta: "Am acuzat în CSAT un premier de trădare, pentru...

Băsescu despre Ponta: „Am acuzat în CSAT un premier de trădare, pentru tăierea bugetului Armatei”. Azi, sub Iohannis, Ponta e consilierul premierului Ciolacu

-

Victor Ponta a fost acuzat de trădare de țară, pe când era premierul României, de către Traian Băsescu – la vremea respectivă președinte – chiar într-o ședință a Consiliului Superior de Apărare a Țării. Informația a fost divulgată chiar de Băsescu într-un interviu acordat Digi 24 marți seara. Fostul șef al statului a explicat pe larg că Ponta s-a făcut vinovat de trădare atunci când a tăiat masiv bugetul Armatei. Azi, același Ponta e în preajma premierului Ciolacu, pe post de consilier.

Marcel Ciolacu e un ignorant care nu înțelege ce se întâmplă în jurul său și repetă papagalicește fraze auzite la alții, a lăsat de înțeles Traian Băsescu. Acesta a explicat că asigurările date de Ciolacu privind securitatea României sunt afirmații făcute în necunoștință de cauză, deoarece țara noastră trebuie să fie capabilă să se apere singură cam două luni, până când aliații din NATO mobilizează resursele pentru a veni în sprijinul nostru.

Băsescu a făcut, probabil, aluzie la atacurile lansate de premierul PSD la adresa generalului Gheorghiță Vlad, șeful Armatei române, după ce acesta din urmă a atras atenția că nu avem legislația adaptată pericolelor din acest moment, că starea forțelor militare e precară, că e nevoie de creșterea efectivelor și o formă de pregătire a populației. Gheorghiță Vlad a spus clar că, dacă Rusia învinge Ucraina, următoarea țintă va fi Moldova, iar România e în pericol.
Ciolacu a reacționat imediat, afirmând că nu există niciun pericol din partea Rusiei, deoarece noi suntem protejați de NATO.

Fostul președinte Băsescu a spus că e nevoie de creșterea masivă a cheltuielilor de înarmare și pregătire a armatei. El a explicat că, pe când era șeful statului și PSD ajunsese la putere, Curtea Constituțională a dat o gravă lovitură securității României stabilind că rolul CSAT e doar consultativ în ce privește bugetul Apărării. Acest lucru s-a petrecut simultan cu asaltul dat de PSD la bugetul Armatei, care a fost redus masiv. Băsescu n-a pronunțat numele lui Ponta, dar se referea în mod evident la acesta.

- Advertisement -

Indirect, aceste afirmații au fost anticipate astă-vară într-un interviu de generalul Ștefan Dănilă, fostul șef al Armatei române în perioada 2011-2015. Acesta a spus că a sesizat toți factorii de răspundere ai României, începând cu președintele și premierul, că Armata e subfinanțată în mod extrem de grav. „N-aveam bani nici de lavetele cu care să ștergem de praf tehnica de luptă. De investiții ori întreținerea armamentului nici nu mai putea fi vorba“, a povestit atunci generalul Dănilă. Președinte era Băsescu, iar premier era Ponta.

Mai jos, explicațiile date de Traian Băsescu la Digi 24.

„Trebuie să ai o armată care să-ți permită să reziști 45-60 de zile, până când NATO își mobilizează resursele de război, să te poată ajuta“

- Advertisement -

„Uitați-vă și la Ciolacu, care sunt convins că nu înțelege mare lucru! El, când îl cauți, spune: «Avem asigurată securitatea de cea mai puternică alianță militară din istorie, de NATO!». Da, numai că domnul Ciolacu nu știe că ai obligația să te poți apăra câteva luni până când vin forțele NATO să te ajute!

În cazul unei invazii, ce înseamnă 2.000 de pușcași marini la Kogălniceanu și 1.000 de militari străini sub comandă franceză la Cincu? Înseamnă o nimica toată! Trebuie să ai o armată care să-ți permită să reziști 45-60 de zile, până când NATO își mobilizează resursele de război, să te poată ajuta.

Sigur, la summit-ul din Țara Galilor, din 2014, s-a stabilit formarea acestor forțe de reacție rapidă. Dar nicio forță rapidă nu-ți vine mai devreme de 10 zile pe teritoriul României! Și vine la dimensiuni reduse și nu la dimensiunile la care să poți face față unui atac masiv, spre exemplu, din partea Federației Ruse.

Aș spune că acei care au tot tăiat din bugetul Apărării… Și eu pot să vă spun că a existat un CSAT în care am spus unui premier că e vorba de trădare! Dar asta, peste 50 de ani, când se vor deschide arhivele CSAT. Trădare a însemnat tăierea cheltuielilor militare.

Și a mai venit și Curtea Constituțională, care a mai făcut un lucru. Președintele avea o pârghie, bugetul (României – n. red.) trebuia să primească avizul CSAT-ului în zonele instituțiilor de forță. Adică Armată, Ministerul de Interne, serviciile de informații. În timpul domnului Ponta, CCR a stabilit că avizul CSAT e facultativ și că Guvernul nu e obligatoriu să țină cont.

În acel moment, autoritatea președintelui, de comandant al forțelor armate, s-a spulberat.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Șoșoacă a fost repudiată și de propriul tată! „Nu mai vorbește cu mine de când m-am dus nevaccinată și fără «botniță»”

Piedone, prins cu escrocheria: și-a înfipt ginerele în Primăria Sectorului 5, la „vânzarea spațiilor comerciale”! ANI l-a găsit pe primar în conflict de interese

* Simona Halep, victorie și frustrare: suspendare redusă de la 4 ani la 9 luni, dar a stat deja 17 luni! „Încălcările regulilor antidoping n-au fost intenționate”

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Mă tem tare pentru țărișoara asta și pentru românașii ei. Mă tem că vom pica și de data aceasta în partea dreaptă a Zidului. Adică la ruși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -