marți, martie 19, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina"Să ne punem centurile! Începe etapa decisivă a războiului! Următoarele 10-11 luni...

„Să ne punem centurile! Începe etapa decisivă a războiului! Următoarele 10-11 luni vor fi cruciale pentru deznodământ”

-

Profesorul Valentin Naumescu, probabil cel mai bun specialist român în relații internaționale, scrie alarmat că trebuie să ne pregătim de etapa decisivă a războiului din Ucraina, până la sfârșitul toamnei lui 2023 urmând să se stabilească denodământul acestui sângeros conflict pornit de ruși pe 24 februarie anul trecut.

Valentin Naumescu spune că ambele tabere se pregătesc în acest moment de operațiuni ofensive după finalul cărora va fi aproape imposibil să se mai înregistreze mari schimbări teritoriale. Expertul anticipează că, spre sfârșitul anului, se va intra într-o fază a negocierilor, posibil chiar a armistițiului, dar chiar dacă vor mai exista ciocniri locale, linia frontului nu se va mai modifica decât foarte puțin.

În acest context, Valentin Naumescu spune că esențial va fi ca ajutorul militar promis de Occident să sosească în Ucraina cât mai repede. De asemenea, solidaritatea Europei și a Americii cu ucrainenii nu trebuie să se fisureze sau să se diminueze, pentru ca rușii să poată fi învinși.

Livrarea tancurilor și a rachetelor cu rază lungă de acțiune, precum și posibila livrare a avioanelor de luptă, sunt decisive.

- Advertisement -

Mai jos, textul-avertisment al profesorului Valenti Naumescu.

„Până în noiembrie-decembrie ne va fi tuturor clar cui vor aparține teritoriile ocupate în acest moment de Rusia“

„SĂ NE PUNEM CENTURILE! Începe etapa decisivă a războiului!

- Advertisement -

Nu este clar dacă războiul se va termina în acest an dar este aproape sigur că următoarele 10-11 luni, adică până la sfârșitul toamnei, vor fi critice și cruciale pentru configurarea deznodământului privind apartenența teritoriilor, de o parte sau de alta.

După acest interval, adică în anii care vin, mari schimbări teritoriale nu vor mai fi posibile, decât probabil discuții privind detaliile și aranjamentele finale din sistemul relațiilor internaționale.

Chiar dacă acest conflict între Rusia și Ucraina se va prelungi în anii următori, posibil și cu ciocniri sporadice, până în noiembrie-decembrie a.c. ne va fi tuturor clar cui vor aparține teritoriile ocupate în acest moment de Rusia.

Nu trebuie să confundăm sfârșitul războiului (armistițiul) cu pacea, adică soluționarea definitivă a conflictului printr-un tratat de pace. Nu va fi pace multă vreme de acum înainte între Rusia și Ucraina.

Ambele părți se pregătesc acum pentru operațiuni militare majore pe linia frontului.

Ucraina își așteaptă tancurile occidentale promise, rachetele cu rază lungă și (posibil) avioanele de luptă performante, iar Rusia își concentrează forțele pentru o nouă ofensivă majoră.

Este o cursă contra cronometru.

Rusia pare mai avansată cu pregătirea unei noi ofensive. Să sperăm că tancurile occidentale nu vor ajunge prea târziu.

Ce vom face noi, UE, NATO, fiecare țară în parte?

Ne vom menține unitatea și solidaritatea cu Ucraina?

Vom crește și vom grăbi ajutorul militar pentru Ucraina, respectiv sancțiunile economice împotriva Rusiei? Cât de eficiente sunt sancțiunile economice? Obosește opinia publică din statele vest-europene față de cauza Ucrainei?

Vom fi suficient de puternici, până la capăt?

*

Urmează vizita (turneul) președintelui Biden în Europa, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, la un an de la începutul invaziei.

S-ar putea să coincidă cu a doua mare ofensivă rusească în Ucraina. Dacă președintele Biden merge a doua oară de la învestire în Polonia, normal ar fi să vină și în România, în sudul Flancului Estic, în regiunea Mării Negre. SUA au deja în Congres o „Strategie la Marea Neagră” iar prezența șefului executivului american aici ar întări acest mesaj strategic ferm al SUA, într-un moment critic și crucial al războiului.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cum a acoperit „scandalul Pițurcă“ adevărata miză a unei afaceri periculoase: ancheta DNA l-a țintit pe Țuțu, omul PNL și al serviciilor pus director la Romarm, compania care ar trebui să lucreze cu aliații la aprovizionarea Ucrainei

Pițurcă a dormit din nou în arest, după 41 de ani. De la tovarășii de barbut din comunism la afacerile cu măști din pandemie, alături de un fost SRI-ist. Este a treia aventură penală a lui „Satana”, după ce a fost condamnat și pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali

VIDEO. Scuzele și explicațiile lui Emil Boc, care a repus pe soclu, prompt, statuia lui Iuliu Maniu. „M-a indignat și pe mine”

Șoșoacă sare în ajutorul unui agent KGB: și-a trimis tovarășa putinistă, avocată și ea, să-l susțină în procesul împotriva statului român. Iurie Roșca are interdicție 5 ani de a intra în România

VIDEO. Blestemele drăcești ale preotului Longhin Jar, trompeta Moscovei. „Ți-e sete, Bartolomeu, nesăturatule și spurcatule! Jgheab bătrân și împuțit ce ești!”

România și alte 7 țări europene încearcă să înșele Comisia Europeană pentru a primi banii din PNRR fără să facă reformele promise – analiză „Le Monde”

Trompetele penalilor. Răzvan Savaliuc și oamenii săi sunt anchetați de DNA pentru grup infracțional organizat și favorizarea infractorului

Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

Extraordinara lecție electorală a cehilor: și-au ales ca președinte un general parașutist, pro-NATO, pro-UE și anti-Putin, erou al războiului din fosta Iugoslavie. Candidatul care făcea cu ochiul Rusiei a fost zdrobit la vot

Scandal uriaș în Rusia: propagandista Olga Zenkova, trimisă la Melitopol, a fost violată în restaurant de nepotul lui Kadîrov și de oamenii săi. Cameramanul a fost bătut de ceceni

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -