Austria și Ungaria „au ajuns la un acord“ să nu trimită arme Ucrainei pe motiv că trebuie evitată escaladarea războiului și extinderea sa în Europa, scrie Euractiv.com. Decizia a fost anunțată într-o conferință de presă comună austro-ungară după întâlnirea miniștrilor Apărării din cele două țări, Klaudia Tanner și Kristof Szalay-Bobrovniczky. În acest timp, premierul ungar Viktor Orban a declarat că „Ucraina e țara nimănui“.
Taberele se conturează tot mai clar în interiorul Uniunii Europene și al blocului occidental, pe măsură ce aliații Rusiei se poziționează de partea regimului lui Putin în agresiunea împotriva Ucrainei. Klaudia Tanner, ministrul Apărării din Austria, și Kristof Szalay-Bobrovniczky, omologul său din Ungaria, s-au întâlnit luni, la Budapesta, pentru a strânge cooperarea militară dintre cele două țări care, până în 1918, au alcătuit inima Imperiului Austro-Ungar.
Într-o conferință de presă comună, la sfârșitul întrevederii, cei doi miniștri au subliniat că au aceeași poziție: nu vor furniza arme Ucrainei, așa cum aliații din NATO au stabilit în întâlnirile de la Ramstein.
Miniștrii maghiar și austriac au dat un recital de ipocrizie năucitor, recitând în fața camerelor de filmat toate narativele rusești din ultimul an. Cele două țări „vor fi de partea păcii“, iar Austria are statut militar neutru. Cooperarea strânsă este cea mai importantă pentru că „trăim timpuri periculoase“, a spus ungurul. Austriaca l-a completat: cel mai mare pericol este ca războiul să se răspândească în Europa, ceea ce nu ar fi doar o chestiune de război convențional, ci și o interacțiune cu războiul hibrid și o creștere a migrației în general. Klaudia Tanner a adăugat: „Efectele nu se resimt enorm doar în Austria, ci și în Ungaria. În cele din urmă, rutele trec prin țara noastră vecină până la noi“.
Principala grijă a austriecilor pare a fi, cel puțin la nivel declarativ, oprirea fluxului migrator către țara lor. Această țintă folosește ca justificare pentru toate acțiunile favorabile Rusiei.
În cursul zilei de marți, Ucraina a convocat ambasadorul maghiar la Kiev și a înaintat un protest oficial după ce premierul de la Budapesta, Viktor Orban, a făcut remarci disprețuitoare despre țara vecină, spunându-le jurnaliștilor că Ucraina e „țara nimănui“ și comparând-o cu Afganistanul. Ministerul de Externe ucrainean a somat Ungaria să înceteze cu aceste declarații „denigratoare“. „Părții maghiare i s-a cerut să înceteze această tendință negativă pentru a evita consecințe ireparabile pentru relațiile dintre cele două țări“, a menționat comunicatul emis de ucraineni.
În vara anului trecut s-a aflat că, înainte de începerea războiului, Vladimir Putin i-ar fi dezvăluit lui Viktor Orban data la care urma să aibă loc invazia, ungurului promițându-i-se că, după ocuparea Ucrainei, țara sa va avea o parte din pradă – zona Subcarpatia, adică porțiunea de teritoriu ucrainean aflată în vecinătatea graniței cu Ungaria.
Aceste doua tari sunt capusate de rusofili. Daca Rusia reuseste in Ucraina Austria – Ungaria – Croatia vor forma o cortina pentru Romania, Bulgaria si Moldova. Aceste tari vor intra in zona de influenta a Rusiei. Se va lucra cu agenti in toate zonele, influenceri, politicieni, oameni de afaceri caritabili, pentru ca sa manipuleze populatia sa le puna puterea in mana lor. E un proiect de durata, insa se intampla. Cata vreme nu pica Ucraina mai avem o sansa, iar incheierea razboiului cu eliberarea teritoriilor este o garantie de securitate pentru Romania. Polonia nu vor avea curajul sa o atace pentru ca si-au creat imaginea de razboinici, au armata puternica. Noi cu sulfele bolsevice idioate si hraparete nu avem nicio sansa in caz ca Rusia este la granita cu Prutul. Ii baga rusii in joc pe ucraineni sa ne calce si sa vezi atunci. Politica externa a Romaniei este jalnica.