Atacul la statul de drept dat miercuri, în Parlamentul României, de parlamentarii PSD, ALDE, UDMR, Minorităţi şi PMP (1 vot) a fost şi o sfidare incalificabilă faţă de UE, deoarece în Bucureşti se aflau reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, care veniseră special tocmai pentru a discuta cu politicienii modificările la Codurile penale.
Klaus Iohannis s-a întâlnit, în schimb, cu delegaţia Comisiei de la Veneția, lăsată cu ochii-n soare de marea alianţă a corupţiei instituţionalizate din România.
”Majoritatea PSD a ignorat din nou, cu bună știință, opoziția parlamentară, instituțiile, asociațiile de magistrați și chiar opinia Comisiei de la Veneția referitoare la aceste modificări”, le-a transmis preşedintele experţilor europeni, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Comunicatul Administrației Prezidențiale
- „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit miercuri, 24 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, delegația Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), care se află în această perioadă în România pentru a discuta evoluțiile legislative din domeniul justiției generate de adoptarea, de către Guvernul României, a celor cinci ordonanțe de urgență începând cu luna septembrie 2018 (OUG nr. 77/2018, OUG nr. 90/2018, OUG nr. 92/2018, OUG nr. 7/2019 și OUG nr. 12/2019).”
- „În cadrul discuțiilor, Președintele României și-a exprimat nemulțumirea față de modul defectuos în care PSD legiferează, cel mai recent exemplu fiind adoptarea modificărilor la Codurile Penale. Acest mod de legiferare are un caracter extrem de nociv și creează, deliberat, instabilitate în interiorul sistemului de justiție.”
- „Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că, deși Curtea Constituțională a României a identificat nenumărate nereguli în cele două proiecte de modificare a Codurilor Penale, Parlamentul nu și-a învățat lecția și le-a rediscutat în aceeași manieră foarte rapidă, superficială și netransparentă. Majoritatea PSD a ignorat din nou, cu bună știință, opoziția parlamentară, instituțiile, asociațiile de magistrați și chiar opinia Comisiei de la Veneția referitoare la aceste modificări.”
- „Referitor la tema ordonanțelor de urgență, a fost evidențiată folosirea în exces a acestui instrument legislativ în domenii foarte sensibile, unde este necesară o dezbatere serioasă, aprofundată și deplin transparentă. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România se află acum în situația în care Guvernul legiferează și Parlamentul doar ia act.”
- „Președintele României a arătat că ordonanțele de urgență au fost prevăzute de Constituție ca instrumente puse la dispoziția Guvernului pentru a-i da posibilitatea să intervină doar în situații extraordinare și cu adevărat urgente în legiferare. În timp, însă, guvernele care s-au succedat au folosit ordonanțele excesiv, fapt care a devenit o problemă serioasă.”
- „În ceea ce privește domeniul justiției, ordonanțele de urgență adoptate după modificarea legilor justiției au generat instabilitate în sistemul judiciar, iar măsurile din conținutul acestora nu numai că nu răspund recomandărilor Comisiei de la Veneția din octombrie 2018, dar au creat noi vulnerabilități la adresa independenței sistemului judiciar.”
- „Președintele Klaus Iohannis a menționat că adoptarea de măsuri cu un impact direct asupra sistemului judiciar, fără consultări publice și fără a ține cont de opinia sistemului judiciar, vulnerabilizează însăși funcționarea acestui domeniu vital pentru democrația românească.”
„Președintele României a subliniat că, având în vedere toate aceste argumente, a decis declanșarea referendumului din 26 mai. Independența justiției este o temă care preocupă intens cetățenii români, iar opinia acestora trebuie să se facă auzită prin vot.”
Vatican, cu toată opoziția conservatoare social-democrată am reconstruit Riftul Ostia Sardinia şi hotelul alb în Rift cu numele Hotel Ragusa Ostia.
Am construit şi teritoriul românilor dintre Spania şi SUA, o fâşie de 164 km pe lungime de 4500 km.
Vatican nesăbuit, ai pierdut strălucirea.
* 35 Jonathan Seal Delaware
Băi ,nepoate ești cu capul?..delirezi necontrolat?:.sau suferi de lipsă de atenție?Nici măcar corent nu ești în stare să fii !..Bați cîmpii -nici măcar cu grație .