Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a folosit cuvinte murdare, incalificabile, la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a numit „tâmpit” și „dobitoc”. Limbaj potrivit doar cu televiziunea la care a proferat injuriile: România TV.
Reacția fostului ministru are legătură cu declarațiile recente ale lui Klaus Iohannis despre situația învățământului din România pe fondul pandemiei de Covid-19.
„Este clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii. Școala trebuie totuși să înceapă, pentru că este inadmisibil să avem o generație pierdută”, a declarat pre;edintele României săptămâna trecută.
A fost suficient pentru ca Mircea Miclea să reacționeze reprobabil, cu un limbaj de mahala. Într-un interviu pentru România TV, el a spus: „E un tâmpit. E un dobitoc! Vai de viaţa lui! Nu e nicio generaţie pierdută. E de defetism de doi bani. O modalitate prin care te deresponsabilizezi şi spui că gata, e pierdută. Nu mai are rost să faci nimic? Cum adică? Nu poţi recupera câteva luni? E aberant! Nu există nicio generaţie pierdută! Totul se poate remedia pentru că e vorba de câteva luni”.
Mircea Miclea (56 de ani) a fost ministru al Educației timp de 11 luni, în Guvernul Tăriceanu, pe vremea Alianței D.A. (PNL-PDL): decembrie 2004 – noimbrie 2005.
Mircea Miclea este un personaj remarcabil în lumea științifică și universitară, dar are unele excese verbale inexplicabile. Acest atac la adresa lui Klaus Iohannis este cel mai grav derapaj al său de până acum.
Rusine Mircea Miclea. Pacat de scoala dumitale daca dai apa la moara scursurilor societatii din partidele anti-occidentale decazute in ultimul hal ca educatie si respect pentru cultura si disciplina sociala. Cu ce va deranjat teama presedintelui ca generatia actuala de scolari e in primejdie de a fi compromisa? Macar de-ar fi exagerat ce a spus!!! Doar stiti ca un procent urias de copii au pierdut contactul cu invatatura. Puneti umarul si propuneti solutii, nu daramati si bruma de simboluri ale respectului public care ne-au mai ramas!!! Nu aveti sansa de a castiga dumneavoastra respect prin atitudinea marlaneasca dovedita!!! E un gest incalificabil, de om josnic!!!! RUSINE !!!!
Oamenii prosti arunca in obrajul altora tot ce gandesc de fapt despre ei , ca doar nu gandesc cu capul altora ci cu scafarlia lor goala . Dobitocii si handicapatii pentru a se simti oameni mari ataca pe cei mai mari oameni ai tarii ca sa arate prostilor ce tari sunt ei .
Dobitoc e el, cumatrul asta de 2 bani nu s-a impacat niciodata cu plecarea intempestiva de la ministerul invatamantului, unde n-a facut nimic de tinut minte, macar el a stat doar 9 luni, pe langa idioata psdista andronescu, a stat 7 ani, si-a distrus cat a putut.