vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsAgenția Europeană a Medicamentului: "Există clar o legătură între tromboze și vaccinul...

Agenția Europeană a Medicamentului: „Există clar o legătură între tromboze și vaccinul AstraZeneca”. Col. Gheorghiță: „Nu ne așteptăm la retragerea vaccinului”

-

Un înalt oficial al Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a recunoscut, marți, într-un interviu preluat de France Presse, lucrul pe care specialiști din numeroase țări europene îl spun deja de multă vreme: există o legătură cauzală între vaccinul AstraZeneca și trombozele depistate la unii pacienți.

Într-o primă reacție la aceste declarații, colonelul Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare din România, a spus că nu se așteaptă ca vaccinul să fie retras.

Interviul acordat de Marco Cavaleri, coordonator al strategiei pentru vaccinuri al EMA, a acceptat evidențele: “Putem de acum să o spunem, este clar că există o legătură cu vaccinul. Totuşi, nu ştim deocamdată ce cauzează reacţia. (…) Pentru a rezuma, în următoarele ore vom spune că există o legătură, dar va trebui să înţelegem şi cum aceasta se produce“.

Oficial EMA: „În rândul persoanelor vaccinate există un număr de cazuri de tromboze cerebrale mai mare decât ne-am aștepta“

Începând de azi și până vineri, oficialii EMA se întrunesc pentru a vedea ce e de făcut în continuare. „Încercăm să obținem o imagine precisă a ceea ce se întâmplă, să definim precis acest sindrom datorat vaccinului (…) în rândul persoanelor vaccinate există un număr de cazuri de tromboze cerebrale mai mare decât ne-am aștepta în rândul persoanelor tinere“, a adăugat Cavaleri.

13 state europene au suspendat luna trecută vaccinarea cu AstraZeneca. După ce EMA a dat asigurări că vaccinul e “eficient și sigur”, unele au reluat imunizarea cu acest ser, dar altele mențin decizia de a-l suspenda momentan, până la clarificarea lucrurilor.

- Advertisement -

Germania a mers mai departe și a hotărât zilele trecute să nu-l mai folosească la persoanele sub 60 de ani. Cei vaccinați cu prima doză AstraZeneca vor primi la rapel un vaccin Pfizer sau Moderna.

Germania a raportat 31 de cazuri de tromboză, din care 9 fatale, la 2,7 milioane de persoane vaccinate cu AstraZeneca.

Marea Britanie a descoperit 30 de cazuri, din care 7 decese, la 18,1 milioane de oameni vaccinați.

- Advertisement -

Frecvența acestor cazuri nu e mare, dar totuși depășește un prag îngrijorător.

Cu toate acestea, sunt numeroși specialiști care apără produsul. Farhid Hemmatzadeh, profesor asociat în specialitatea virologie la Universitatea din Adelaide, Australia, afirmă că „vaccinul AstraZeneca este cel mai sigur din lista de vaccinuri existentă acum”.

Un alt doctor în medicină din Germania spune că, dacă ar avea de ales între a aștepta 4 săptămâni sau a se vaccina acum, pe loc, cu AstraZeneca, ar alege cu siguranță prima variantă fără nicio ezitare.

Col. Valeriu Gheorghiță: „Nu ne aşteptăm la o retragere a autorizării de punere e piaţă a acestui vaccin, foarte probabil că vor fi recomandări suplimentare, practic, modificări ale prospectului“

În România, autoritățile n-au suspendat nicio clipă vaccinarea cu AstraZeneca și au continuat să dea asigurări că totul e în regulă, chiar dacă încrederea în vaccin s-a prăbușit.

Nici marți nu s-au schimbat lucrurile în această politică de comunicare din partea colonelului Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Confruntat cu realitatea declarației făcute de oficialul EMA, ofițerul român a răspuns: “Aș vrea să menţionez că încă nu este finalizată şedinţa Comitetului de Farmacovigilenţă, şedinţă care are loc chiar la acest moment. În urma acestei şedinţe vor fi transmise recomandările clare ale Agenţiei Europene a Medicamentului. Ne aşteptăm să se facă recomandări particulare, poate pentru un anumit profil de persoană care, eventual, să fie la risc să dezvolte aceste tipuri de evenimente trombotice, particulare. Acest mecanism de evaluare a reacţiilor adverse este valabil pentru toate medicamentele şi vaccinurile, este un proces obişnuit şi este foarte bine că se întâmplă aşa şi că avem aceste semnale, tocmai pentru a nu trece lucrurile neanalizate şi neinvestigate. Nu ne aşteptăm la o retragere a autorizării de punere e piaţă a acestui vaccin, foarte probabil că vor fi recomandări suplimentare transmise şi modificate recomandările din caracteristicile produsului, practic, modificări ale prospectului. Noi sperăm, aşa cum toată lumea aşteaptă, să se facă aceste recomandări în aşa fel încât să avem o sursă clară pe baza căreia să putem lua decizii. Mesajul este unul cât se poate de clar: aşteptăm recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului“.

În România s-au raportat până acum 7 cazuri de tromboză după vaccinare: 4 la Pfizer, 3 la AstraZeneca. Autoritățile susțin însă că nu există o legătură între vaccin și afecțiune. Alte două cazuri sunt investigate acum. Valeriu Gheorghiță afirmă: “În România nu au fost confirmate cazuri de tromboză asociate cu vaccinul, sunt cazuri extrem de rare. Beneficiile în momentul de față depășesc riscurile pentru orice tip de vaccin“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Premierul Cîțu: “De la 1 iunie începem să revenim la normalitate. La sfârșitul lunii mai vom avea 5-6,3 milioane de persoane vaccinate“

* Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

* Mitingiștii CapVid s-au făcut din nou de râs. Câteva sute de participanți la „protestul de 100.000 de români”

* Apelul șoșocar-mincinos al Oliviei Steer. A chemat lumea la protestul CapVid, dar n-a ascultat-o nimeni

* Un interlop, vedetă a protestelor CapVid, a fost ridicat din sala de forță. „Diseară nu plecăm până nu mutilăm un jandarm”, amenințase el

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -