vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainVIDEO. Amenințări de tip AUR ale șefului deputaților PSD: "Poate te întind...

VIDEO. Amenințări de tip AUR ale șefului deputaților PSD: „Poate te întind pe-aici, pe jos!” / „George, ia-ți maimuța de aici!” / „N-are cum să mă bată pe mine Simion niciodată!”

-

În timp ce condamnă comportamentul extremiștilor de la AUR, parlamentarii PSD coboară și mai mult nivelul, practicând același tip de huliganism chiar în Legislativ. Liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis, a amenințat cu bătaia și a jignit suburban un parlamentar AUR miercuri, tocmai în ședința în care trebuia să se discute agresiunea lui George Simion (AUR) asupra ministrului Virgil Popescu (PNL)!

Alfred Simonis (PSD) s-a enervat când în ședința Comisiei de Disciplină și Regulamente a încercat să intre un operator video de la AUR și s-a dus să-l dea afară. A intervenit deputatul Ciprian Titi Stoica (AUR) – supranumit și “Titi-Patru-Mâini” pentru obiceiul de a vota multiplu și pentru colegii absenți –, pe care Simonis l-a catalogat drept „maimuță” și l-a amenințat cu bătaia!

Degradarea atmosferei din comisia parlamentară pentru regulamente, inițiată de George Simion și Alfred Simonis – care s-a dovedit la fel de golan ca și cei de la AUR –, a dus la amenințări de cartier, PSD-istul și liderul AUR amenințându-se reciproc cu bătaia!

Stenograma amenințărilor din comisia parlamentară de regulamente

Alfred Simonis (PSD): Alo, alo, hai, gata! M-ai supărat. Ieși afară! (către cameramanul AUR – n. red.)

- Advertisement -

Gheorghe Șimon (PSD), președintele comisiei: Haideți, vă rog!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Dar cine ești tu să mă dai afară?

George Simion (AUR): Filmează, mă! Filmează!

- Advertisement -

Alfred Simonis (PSD): Ieși afară! Dar ce facem aici, balamuc?!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Dar ieși și tu afară!

Gheorghe Șimon (PSD): Domnul Stoica, vă rog să…

Ciprian Titi Stoica (AUR): Cine ești tu să mă dai afară?

Alfred Simonis (PSD): Poate te întind pe aici pe jos!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Cum adică mă întinzi pe jos? De când mă întinzi tu pe jos? Ia spune! De când mă întinzi? Vezi că asta este a doua oară când mă ameninți.

Gheorghe Șimon (PSD): Domul Stoica! Domnul Stoica!

Alfred Simonis (PSD): Zi-i maimuței să plece! Zi-i maimuței să plece!

Ciprian Titi Stoica (AUR): În ce calitate îl dai tu afară? Domnul președinte de comisie!

Alfred Simonis (PSD): George, zi-i la maimuță să plece!

Ciprian Titi Stoica (AUR): De ce m-ai făcut maimuță?

Alfred Simonis (PSD): Nu te-am făcut eu.

Gheorghe Șimon (PSD): Mergem mai departe.

George Simion (AUR): Domnule Simonis, vă atrag atenția că conform acestui…

Alfred Simonis (PSD): George, ia-ți maimuța de aici! Nu la tine mă refer.

Gheorghe Șimon (PSD): Domnul Stoica, v-am dat cuvântul, vă dau și după!

Ciprian Titi Stoica (AUR): Cum adică? Dacă eu fac o greșeală, are de suferit tot grupul parlamentar? Dumneavoastră gândiți? Păi, numai voi, naziștii, ați făcut asta!

Gheorghe Șimon (PSD): Vă rog foarte mult!

George Simion (AUR): Dacă te bate Simion pe tine, cum și meriți!

Alfred Simonis (PSD): N-are cum să mă bată pe mine Simion, niciodată!

George Simion (AUR): Cum și meriți, de altfel. Dacă te bate Simion pe tine, cum și meriți, de altfel! De ce să sufere colegii lui Simion?

Alfred Simonis (PSD): Tu n-ai bătut pe nimeni niciodată, numai bătaie nu știi.

Ciprian Titi Stoica (AUR): Nu puteți… și e principiu de drept… și doar naziștii și comuniștii au pedepsit un grup pentru faptele unei persoane.

Bogdan Rodeanu (USR): Ce faci, mă?!

George Simion (AUR): Ce ai?

Bogdan Rodeanu (USR): De ce mă calci?

George Simion (AUR): Ce ați pățit, domnul USR-ist?

Bogdan Rodeanu (USR): De ce mă calci?

George Simion (AUR): Bă! A văzut toată lumea cum m-a împins?

Bogdan Rodeanu (USR): De ce mă calci? De ce mă calci? Băi, pleacă de aici! Pleacă cu figurile astea de cartier, mă! Băi, ai o facultate, mă! Fii civilizat!

VIDEO: Conflictul între George Simion, Ciprian Titi Stoica și Alfred Simonis, de la minutul 16.00

https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/706879307139315/

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Procurorii dau iama în căpeteniile AUR: dosare penale pentru George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă! Georgică-muștiuc e încadrat la ultraj, Prostul Solemn la cultul fasciștilor, iar Senatoarea Urlătoare are mai multe capete de acuzare

* Tatăl lui George Simion, condamnat penal pentru că a bătut 5 polițiști! Ulterior, a lovit și un reporter. „E scandalagiu, îi place băutura. Dacă mergi la el, ai grijă! E foarte violent!”

* Minciunile lui George Simion i-au șocat până și pe suveraniștii europeni, care l-au dat afară din hotel. Liderul AUR pretindea că a semnat un document la care n-a avut acces!

* Scandal la TV între George Simion şi Gelu Vişan: “Dacă eram eu, îi dădeam un cap în gură”

* Șefii PSD au pus organizația de tineret a partidului să-l atace pe Cîțu cu mesaje plătite pe Facebook și care au ajuns la 1.000.000 de oameni. Președintele PNL fierbe

* VIDEO. Drulă începe în forță la șefia USR: „Coaliția Contra Firii are zilele numărate“ / „Iohannis a trădat agenda reformistă“ / „Vom lupta cu un sistem corupt și inept“

* Încă o bombă lăsată de Firea lui Nicușor Dan: datorii de 33 de milioane de euro către turcii de la Otokar! Aceștia puteau să blocheze conturile Primăriei în orice moment

* Viorel Lis a rămas fără super-pensia de revoluționar, chiar dacă s-a milogit în instanță să i-o lase. S-a plâns că și-a tot pierdut cunoștința timp de trei luni

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (82) / Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

* Un general rus dezvăluie adevăratul motiv pentru care Putin vrea să invadeze Ucraina: să-și păstreze bogăția furată de la popor! „Îi cerem să renunțe la politica criminală de provocare a unui război. Demisia!”

5 COMENTARII

    • PSD si AUR se prefac ca nu se inteleg, Pentru „dezinformarea adversarului”. In realitate sunt aceiasi zombie politici care marseaza pe nationalism si extremism.

  1. CUM ISI MAI BATE JOC olga PEREMISTA DE JUVETI ?

    LA SFARSITUL ANULUI TRECUT, IN DECEMBRIE 2021, PRIMARIA CRAIOVA A EDITAT EXTRASE DE CONT CU TAXA DE SALUBRITATE. CEREAU CETATENILOR SA CONFIRME EXTRASUL DE CONT. DACA NU RASPUNDEAU IN 5 ZILE EXTRASUL DE CONT SE CONSIDERA CONFIRMAT.
    AU CONTRACTAT EXPEDIEREA RECOMANDATA A SCRISORILOR CU FIRMA AK POST COURIER SERVICES SRL.

    IN FEBRUARIE 2022 JUVETII S-AU TREZIT CU AVIZE IN CUTIILE POSTALE, CUM CA N-AU FOST GASITI PENTRU A LI SE DA RECOMANDATELE SI SA VINA LA SEDIUL FIRMEI SA LE RIDICE.

    LA SEDIUL FIRMEI DULAPURI INTREGI CU SCRISORILE. FIRMA NU A LIVRAT IN REALITATE RECOMANDATELE.

    PE PLICUL RIDICAT NU ESTE NICI-O DATA, NICI-O STAMPILA.

    ADMINISTRATIE CARE SE COMPORTA CU REA CREDINTA.

  2. Ati observat ca oricat de jigniti ar fi hauristii de cei din PSD, ei ii ataca numai pe penelisti? Nici macar o singura vorbulita spusa despre ceea ce le face PSD-ul in Parlament, n-am auzit de la Simion sau de la ciracii domniei sale, in schimb se tin tari in clont cu useristii iar pe cei din PNL chiar ii agreseaza fizic, trecand deja la „next level”. Si de fiecare data cand Simion vorbeste despre proasta guvernare nu se refera decat la parte penelista a guvernarii proaste. Ce alte dovezi mai vreti sa va furnizeze auristii pentru a fi convinsi ca sunt doar aripa cea mai proasta la PSD? Prin cei de la AUR, PSD-istii nu fac decat sa-si exprime cele mai nationaliste si extremiste ganduri, pe care nu le pot exprima in calitate de partid socialist primit in organizatiile socialiste europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -