vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsȘefii PSD au pus organizația de tineret a partidului să-l atace pe...

Șefii PSD au pus organizația de tineret a partidului să-l atace pe Cîțu cu mesaje plătite pe Facebook și care au ajuns la 1.000.000 de oameni. Președintele PNL fierbe

-

Conducerea PSD continuă atacurile subterane la adresa partenerilor de la PNL cu care guvernează. Șefii partidului au pus TSD (organizația de tineret a social-democraților) să-l atace pe Florin Cîțu cu mesaje sponsorizate pe Facebook și care, în doar 4 zile, au ajuns la 1.000.000 de români. Președintele PNL fierbe și a ridicat problema ripostei în ședința PNL de luni.

Tineretul Social Democrat a plătit, în perioada 2-6 februarie, suma de 1.000-1.500 de lei pentru a sponsoriza pe Facebook un mesaj batjocoritor la adresa lui Florin Cîțu, președintele partenerilor de guvernare de la PNL. S-a plecat de la știrea că, din cauza raportării unei creșteri a PIB în 2021, România va pierde 2 miliarde de euro din PNRR.

Creșterea PIB e mai degrabă din pix, în urma unui artificiu al autorităților, dar Florin Cîțu, premierul de anul trecut, s-a lăudat cu performanța. PIB-ul României a crescut nu datorită creșterii economiei, ci inflației foarte mari și mai ales creșterii facturilor la energie. Companiile de gaze și electricitate au avut încasări mai mari și, deci, au plătit mai mult la stat, astfel că s-a raportat creșterea PIB-ului, chiar dacă populația a resimțit, dimpotrivă, o deteriorare a nivelului de trai.

Consecința a fost că, în baza algoritmului de calculare a PNRR, Comisia Europeană a constatat că România a ieșit din criză și s-au redus fondurile primite de la Bruxelles cu 2 miliarde de euro, de la 29,2 la 27,2 miliarde.

- Advertisement -

PSD a lansat campanii similare împotriva lui Emil Boc și Rareș Bogdan

Tineretul Social Democrat a sponsorizat o reclamă pe Facebook care-l ia peste picior pe liderul PNL. Este dată poza acestuia, deasupra căreia scrie: „CÎȚU: Pierdem bani – un succes!”. Comentariul postării pe Facebook: „Când anunți toți prietenii că dai de băut, dar nu iese specială… #wow #fantastic #râdelumea“.

Vestea că PSD sponsorizează mesaje pe Facebook împotriva sa a ajuns și la Cîțu, care s-a înfuriat. Conform G4Media.ro, acesta a declarat luni, la finalul ședinței PNL, că aceste lucruri se vor clarifica în ședința coaliției de marți. Numai că marți ședința nu s-a mai ținut, pentru că ministrul Cseke Attila s-a îmbolnăvit de Covid! Președintele PNL a comentat: „Mi se pare bizar să ataci cu bani de la partid preşedintele celuilalt partid cu care este în coaliţie. Mi se pare că nu se face, dar vom discuta în coaliţie. Am văzut nişte postări plătite pe reţelele de socializare. Aşa erau cele care mi-au fost prezentate, erau ale TSD“.

În PNL, tensiunea este maximă pentru că liberalii s-au prins, în sfârșit, că PSD duce o campanie subterană împotriva lor. În interiorul partidului au fost prezentate dovezi clare că PSD a declanșat deja campanii similare cu cea împotriva lui Cîțu și contra lui Rareș Bogdan și Emil Boc. Luni, în ședința Biroxului Executiv al PNL, Cîțu a răbufnit: „Pare că suntem o anexă a PSD, toate au o limită și le discutăm mâine în coaliție. PSD lansează în spațiul public teme fără să le discute cu noi“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Golănie AUR-istă în Parlament: George Simion l-a agresat fizic pe ministrul Virgil Popescu chiar la tribună, iar Dan Tănasă i-a dat cu foile peste față. Ședința a fost suspendată

* Minciunile lui George Simion i-au șocat până și pe suveraniștii europeni, care l-au dat afară din hotel. Liderul AUR pretindea că a semnat un document la care n-a avut acces!

* Înfrânt cu 14-11 la vot, Cioloș demisionează din fruntea USR. El va încerca să obțină majoritatea în Biroul Național la Congresul extraordinar al partidului

* Încă o bombă lăsată de Firea lui Nicușor Dan: datorii de 33 de milioane de euro către turcii de la Otokar! Aceștia puteau să blocheze conturile Primăriei în orice moment

* Lui Gâdea i s-a înfundat cu noua conducere a TVR: nu mai poate folosi televiziunea de stat ca pe o anexă a Antenei 3! Furtul și intoxicarea duc la procese în justiție și plângeri la CNA

* Statul român ar putea suporta despăgubirile în dosarul Mario Iorgulescu. Ce spun rudele tânărului ucis în accidentul rutier

* Viorel Lis a rămas fără super-pensia de revoluționar, chiar dacă s-a milogit în instanță să i-o lase. S-a plâns că și-a tot pierdut cunoștința timp de trei luni

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (81) / Diversiunile de la Târgoviște

* Un general rus dezvăluie adevăratul motiv pentru care Putin vrea să invadeze Ucraina: să-și păstreze bogăția furată de la popor! „Îi cerem să renunțe la politica criminală de provocare a unui război. Demisia!”

* Rușii l-ar fi otrăvit cu droguri pe președintele Zelenski, ca să nu mai apuce al doilea mandat! La fel au procedat și cu Iușcenko, în 2004, când i-au pus dioxină în mâncare

5 COMENTARII

  1. Golanii se ocupa cu dezinformarea , minciuna si hotia indiferent de natia din care fac parte si se aseamana intre ei ca doua picaturi de apa . Singura calitate a golanului si hotului este viclenia aratata prin hotie , dezinformare si minciuna . Daca aveti ochi si putina minte ii vedeti foarte repede pe acesti sarlatani . Feriti-va de ei ca dracul de tamaie .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -