VIDEO. Golănie AUR-istă în Parlament: George Simion l-a agresat fizic pe ministrul Virgil Popescu chiar la tribună, iar Dan Tănasă i-a dat cu foile peste față. Ședința a fost suspendată

4
1184
Pe George Simion l-au lăsat nervii și l-a luat de gât pe ministrul Virgil Popescu, care aștepta să fie lovit

Incidente fără precedent în istoria postrevoluționară a României au avut loc luni, în Parlament, unde un ministru a fost agresat fizic, chiar în timp ce-și ținea discursul, de către doi deputați AUR. Președintele George Simion și Dan Tănasă l-au luat de gât și lovit cu foile peste față pe Virgil Popescu, ministrul Energiei, silindu-l pe Daniel Suciu (PSD), președintele de ședință, să decidă întreruperea dezbaterilor.

Agresiunea s-a întâmplat în timpul moțiunii de cenzură simple depusă de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Acesta venise la pupitru și-și ținea discursul, când George Simion l-a întrerupt, vociferând în mod repetat.

Ministrul Virgil Popescu s-a oprit, la un moment dat, și i-a răspuns: „Pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin, să ieftinească gazul? Că văd că pe domnul Simion îl frământă alte lucruri!”.

Acesta a fost momentul în care liderul AUR a dat buzna peste Virgil Popescu la tribună, l-a înșfăcat cu o mână de după ceafă și a început să-i răcnească amenințător, de la 30-40 de centimetri distanță: „Ești un hoț! Ești un hoț! Ești un hoț!”.

Ministrul Virgil Popescu către Simion: „Hai, lovește-mă!”

Speriat că scapă situația de sub control și se ajunge la agresiuni fizice, Daniel Suciu (vicepreședinte al Camerei Deputaților și cel care a condus ședința de luni) a întrerupt lucrările și a făcut apel: „Rog chestorii să-l îndepărteze pe domnul Simion!”.

Liderul AUR a dat să se îndrepte spre banca sa din sală, moment în care Virgil Popescu i-a strigat din nou, provocator: „La Rusia cu dumneavoastră!”.

Simion s-a întors brusc, a revenit la pupitru și i-a strigat ministrului: “Ești un prost! Ești un prost!”.

Virgil Popescu n-a schițat niciun gest să se apere, dar l-a invitat pe preopinent: Hai, lovește-mă!”.

VIDEO: Scena grotescă de la tribuna Parlamentului

Bruta recidivistă: Dan Tănasă

În timp ce liderii grupurilor parlamentare, inclusiv George Simion, mergeau la prezidiu, chemați de președintele de ședință pentru a calma situația, în sală scandalul a continuat.

Agresivul Dan Tănasă, deputat AUR promovat intens de Antena 3 și care a mai provocat în trecut incidente grave în Parlament, a mers la ministrul Virgil Popescu, urmat la 5-6 metri distanță de un alt deputat AUR, care filma cu telefonul mobil.

În timp ce ministrul s-a întors pentru a-i răspunde lui Simion, care revenise să continue agresiunile verbale, Tănase a luat colile de hârtie pe care era scris discursul lui Virgil Popescu și i-a dat cu ele peste față, apoi le-a aruncat pe jos.

Până la urmă, Tănasă a fost îndepărtat aproape cu forța de chestorul Camerei, în timp ce președintele de ședință îl invita: „Nu repetați ceva ce s-a întâmplat acum trei săptămâni!”.

Dus de acolo, Dan Tănasă a continuat să vocifereze, moment în care Daniel Suciu a constatat: „Stimați colegi, este pentru prima dată în istoria parlamentarismului când un ministru sau un vorbitor, în timp ce-și ține discursul, este agresat fizic. În aceste condiții, eu nu pot să continui ședința. Convoc ședința Biroului Permanent. Declar ședința închisă”.

Acesta a fost însă al treilea incident grav provocat de AUR în Parlament. Astă-toamnă, mai mulți parlamentari ai partidului extremist l-au luat pe sus de la prezidiu pe deputatul liberal Florin Roman, îndepărtându-l cu forța. În urmă cu doar câteva săptămâni, deputatul Iulian Bulai, de la USR, a fost de asemenea agresat, iar parlamentarii AUR l-au acoperit, în timp ce vorbea, cu un imens banner, ca să nu se mai vadă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Atac violent al PSD la Iohannis: Corlățean blochează numirea a 12 ambasadori

* Încă o bombă lăsată de Firea lui Nicușor Dan: datorii de 33 de milioane de euro către turcii de la Otokar! Aceștia puteau să blocheze conturile Primăriei în orice moment

* Lui Gâdea i s-a înfundat cu noua conducere a TVR: nu mai poate folosi televiziunea de stat ca pe o anexă a Antenei 3! Furtul și intoxicarea duc la procese în justiție și plângeri la CNA

* Minciunile lui George Simion i-au șocat până și pe suveraniștii europeni, care l-au dat afară din hotel. Liderul AUR pretindea că a semnat un document la care n-a avut acces!

Vîntu îl face praf pe Călin Georgescu: “Dobitocul ăla nu are cunoştinţe elementare”

Orban către Cîțu: „Băi, nesimțitule!”. În ședința solemnă a Parlamentului, la 15 ani de la aderarea României la UE, Cîțu le-a dat cuvântul Dianei Șoșoacă și la 3 AUR-iști, nu și lui Orban

* Viorel Lis a rămas fără super-pensia de revoluționar, chiar dacă s-a milogit în instanță să i-o lase. S-a plâns că și-a tot pierdut cunoștința timp de trei luni

Arșinel era director deși lua pensie de handicap de gradul 2, care presupune „pierderea totală a capacității de muncă”!

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (81) / Diversiunile de la Târgoviște

* Rușii l-ar fi otrăvit cu droguri pe președintele Zelenski, ca să nu mai apuce al doilea mandat! La fel au procedat și cu Iușcenko, în 2004, când i-au pus dioxină în mâncare

4 COMENTARII

  1. Titlul este cam exagerat, nu l-a agresat fizic. L-a luat ca golanii de dupa gat cu batai usoare pe umar. Tipic comportament de tigan interlop. Agresare ar fi insemnat sa-l imbranceasca, sa-l loveasca. Totusi sa vedem si golania acestui ministru de paie care de 2 ani nu face nimic. Dupa o criza sanitara nu aveam nevoie de o criza energetica. Curentul, gazele, benzina au explodat. Val de scumpiri in cascada in zona de productie. RCA la fel pentru masini golanie a ASF. Ministrul Popescu a criticat in special USR si a avut fraze de o nesimtire iesita din comun si tupeu, iar Mosteanu, culmea, iese cu declaratii despre Simion nu despre obraznicia ministrului. Avem la ANRE un gunoi PSD, un sinecurist care in viata lui de electrician nu si-a imaginat ca va lua 100.000 lei/luna si care nu a incasat doar banii provocand haos in piata. Putem cere UE activarea unor mecanisme de protectie in cazul certificatelor energetice, nu face nimeni nimic iar oamenilor le explodeaza facturile exorbitante in fata. Atata ticalosie nu mi-a fost dat sa vad vreodata. Nu avem presedinte, nu avem guvern, nu avem parlament. Daca pana si gazul, curentul, benzina au devenit un lux inseamna ca suntem vai mama noastra ca natie. Pur si simplu niste retarzi care voteaza de 32 de ani zoaia neo-comunista.

  2. AUR ofera ceea ce cei mai multi dintre analfabetii functionali (sau si mai rau) din Romania vor si cer, anume caterinca, cocotata la rang de valoare nationala alaturi de manele.

    Din pacate caterinca nu umple frigiderele, nu construieste autostrazi si spitale, nu duce la imbunatatirea calitatii invatamantului, adus in stadiul de paragina, si nici la independenta justitiei.

    Nu exista minuni, din caterinca nu poate iesi bici!

    Intrarea aur la guvernare va pecetlui statutul de stat esuat, nu stiu cine va mai ramane in afara celor care stau cu mana intinsa la ajutoare din partea statului.

  3. OK. Simion a fost golan, de acord, nu trebuia să se comporte astfel. Dar ce se întâmplă cu facturile noastre la energie cum se numește, domnule popescu-etern-ministru-al-energiei? De ce nu ajunge nimeni la zdup pentru porcăria din energie, nea popescule? Ce mai cauți tu în funcție când facturile românilor s-au dublat, popescule?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here