vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsFake-news grosolan: un primar PSD transformă un miting pro-Elțîn (Moscova, 1991) într-un...

Fake-news grosolan: un primar PSD transformă un miting pro-Elțîn (Moscova, 1991) într-un protest anti-vaccin (Ottawa, 2022)

-

Iulian Preda, primarul PSD al comunei Sîmburești, județul Olt, a publicat pe contul său Facebook o fotografie din ianuarie 1991, de la un miting de susținere a lui Boris Elțîn desfășurat la Moscova, și a scris că ar fi vorba de un protest antivaccinare și antirestricții din 2022, la Ottawa, capitala Canadei!

Deși grosolan, fake-ul preluat și redistribuit de primar are peste 5.300 de aprecieri, 622 de comentarii și peste 30.000 de distribuiri în toată lumea. PSD-istul – un aprig luptător împotriva Ocultei Mondiale, antivaccinist, conspiraționist, vehement anti-occidental și admirator al Rusiei – însoțește poza de următorul text vitriolant: “Ottawa, Canada, două milioane de oameni în stradă cerând libertate! Cam așa ar trebui să arate un popor care nu vrea să fie sluga globalismului. Nimic pe televiziuni despre uriașa manifestație. Încă o dată se dovedește că media este brațul mincinos al infecției care a cuprins umanitatea”.

Primarul Iulian Preda, din Sîmburești, județul Olt, umple Facebookul de fake-uri și teorii conspiraționiste rusești

Nu e prima oară când fotografia din 1991, de la un imens miting de susținere a lui Boris Elțîn și de contestare a lui Mihail Gorbaciov, este folosită de mașinăria de propagandă rusă pentru a livra narațiuni despre „proteste împotriva vaccinării și a restricțiilor” din diverse țări. Înainte de Ottawa, poza fusese prezentată în 2021 mai întâi ca fiind de la un miting din Viena, iar cu alte câteva luni în urmă – de la un miting din Paris!

În urmă cu câteva luni, propaganda conspiraționistă prezenta poza de la Moscova, din 1991, ca fiind de la Viena, de anul trecut!
Poză din alt unghi a mitingului din 20 ianuarie 1991, desfășurat în centrul Moscovei, unde manifestanții au cerut demisia lui Mihail Gorbaciov, primul secretar de partid al Uniunii Sovietice. Pot fi recunoscute toate clădirile prezentate azi ca fiind din Paris, Viena și Ottawa. În plus, în partea din stânga a acestei poze se pot vedea și turnurile Kremlinului

În ceea ce-l privește pe primarul Iulian Preda, e greu de spus dacă acesta mai face și altceva în afară de a posta de dimineață până seara pe Facebook. Luni, când a distribuit făcătura cu „manifestația pentru libertate de la Ottawa”, PSD-istul a avut nu mai puțin de 13 postări. Între acestea, o distribuire de la Sputnik.md (oficiosul Rusiei pentru România) și o alta de pe un cont rusesc de pe Tik-Tok (lyolik55), în care sunt filmate două elicoptere zburând deasupra unui cartier.

- Advertisement -
Primarul PSD din Sîmburești crede absolut tot ce livrează propaganda rusă – inclusiv că autoritățile împrășite Covid din elicoptere și avioane

Primarul se întreabă isteț, cu subînțeles: „Ne poate spune cineva dacă ce împrăștie elicopterele este soluție pentru țânțari?”. Se vede treaba că a ajuns și la Sîmburești vestea răspândită prin piețele și cârciumile periferice astă-toamnă, că „ăștia dau cu Covid pe străzi și din avioane”. Așa se explică, spune teoria respectivă, dârele pe care le lasă în atmosferă avioanele pe care le vedem pe cer – împrăștie substanțe cu Covid, ca să se îmbolnăvească oamenii. :)))

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Legătura directă dintre AUR și legionari. Gafa enormă care-l va distruge pe Călin Georgescu, premierul preferat de Rusia în România

* Din gândirea antisemită și totalitară a „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu – idolul președintelui de onoare al AUR

* Orban către Cîțu: „Băi, nesimțitule!”. În ședința solemnă a Parlamentului, la 15 ani de la aderarea României la UE, Cîțu le-a dat cuvântul Dianei Șoșoacă și la 3 AUR-iști, nu și lui Orban

* Prostie bubuitoare: PNL-ista Violeta Vijulie crede că, la 95 de ani, regina Marii Britanii bea zilnic 5-6 „cupe de vin românesc”, care are „energii pozitive nemaiîntâlnite”, datorită „solului binecuvântat”! Prințul Charles a învățat-o să tragă la măsea!!!

* Cioloș și-a plasat omul în conducerea Senatului cu ajutorul PSD și al PNL, împotriva deciziei conducerii USR! „Ciprian Bucur îi căra geanta lui Bogdan Ciucă”, omul lui Dan Voiculescu și coautor la „Marțea neagră”

* Aristotel Căncescu – 7 ani și 10 luni de închisoare, pentru corupție. Sentință definitivă, fostul baron liberal e deja în arest

* La 83 de ani, Arșinel face scandal să-i fie prelungit contractul de director la teatru! Nicușor Dan, atacat de Gâdea și Firea cu minciuni și invective

* Pensiile speciale au crescut 73% în ultimii 6 ani. 8% în plus doar anul trecut! Nasui: “Acesta este statul specialilor”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (78) / Telefoanele lui Iliescu

* Cântăreața Anda Adam și-a parcat BMW-ul de 150.000 € pe locul rezervat persoanelor cu handicap, ca să meargă mai puțin până la ușa Mall-ului

* Șoc și groază la conspiraționiști: „Djokovici se va vaccina”. Finala Nadal – Medvedev l-a determinat să ia această decizie

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -