vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainA început răscoala în PNL! Turcan: "Cîțu și negociatorii să-și depună demisia....

A început răscoala în PNL! Turcan: „Cîțu și negociatorii să-și depună demisia. V-ați milogit la Ciolacu să prindeți un colț de pâine!“. Cîțu, acuzat că are probleme psihice!

-

Raluca Turcan, ministru al Muncii în Guvernul Cîțu și prim-vicepreședinte al PNL, a trimis luni colegilor din Biroul Politic Național, înaintea ședinței de validare a Guvernului Ciucă, o scrisoare de o virulență fără precedent, în care cere demisia în bloc a echipei de negociatori cu PSD și anunță că va vota contra alianței cu social-democrații.

Textul scrisorii, interceptat de colegii de la G4Media.ro, este de-a dreptul șocant. Raluca Turcan, cunoscută ca membru al nucleului dur de susținători ai lui Iohannis în PNL, om de bază în „echipa câștigătoare“ a lui Cîțu, îi face praf și pulbere pe acesta și ceilalți reprezentanți ai liberalilor la negocieri.

„Votul meu și al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Și doar în folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o fraudă asupra votului colegilor“

Turcan îi acuză pe delegații PNL că s-au „milogit pentru un colț de pâine“ de Ciolacu, iar pe Cîțu – că e dispus să joace la poker până și banii de pensii. Ministrul Muncii a folosit această metaforă pentru a descrie situația actuală, afirmând că ministerul rămâne fără bani de pensii începând din 26 noiembrie doar pentru că premierul, dornic să dea bine cifrele raportate, n-a alocat banii necesari la rectificarea bugetară.

Șirul acuzațiilor lansate de Turcan este interminabil, iar învinuirile sunt care mai de care mai grave. Sibianca afirmă că a fost fraudat votul din ședința PNL în care s-a dat mandat de negocieri, fiind deturnată opțiunea sa și a altor colegi pentru a se obține aprobarea pentru tratativele cu PSD. „Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD“, afirmă Turcan. „În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Și un vot manipulat ordinar. Votul meu și al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o fraudă asupra votului colegilor“.

- Advertisement -

„Mandatul lui Cîțu nu a fost decât un șir de minciuni. Aș spune că e de domeniul patologicului“

Florin Cîțu, șeful său din Guvern și din partid, este ținta principală a Ralucăi Turcan: “Mandatul lui Florin Câțu nu a fost decât un șir de minciuni, greșeli și jocuri personale. Aș spune că e de domeniul patologicului“.

Vicepreședintele PNL anunță că va vota categoric împotriva Guvernului Ciucă. Atacul nu este, în mod evident, o acțiune singuratică de frondă bruscă din partea unui soldat până acum disciplinat al lui Iohannis. În ultimele zile au apărut informații clare că și alți fruntași liberali sunt profund nemulțumiți de rezultatul negocierilor și de situația partidului. Mai mult, din teritoriu vin destule semnale că primari și șefi de organizații locale sunt îngrijorați, constatând că PNL a pierdut electoratul.

Ce scrie Raluca Turcan înaintea ședinței PNL de validare a Guvernului Ciucă

Consider ca echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitura și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. In primul rând s-a plecat la drum cu o minciuna. Și un vot manipulat ordinar. Nu, nu ma refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri și cu unii și cu alții. Votul meu si al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Si doar in folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o frauda asupra votului colegilor. (…) Este puțin spus ca s-a negociat in genunchi. (…)

- Advertisement -

Mandatul lui Florin Câțu nu a fost decât un șir de minciuni, greseli și jocuri personale. As spune ca e de domeniul patologicului. Florin, iti imaginezi ca nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toti se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus pana acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un sir de minciuni. Și nu numai de minciuni dar și de lipsa de responsabilitate! Florin, ești dispus sa joci la poker pana și banii de pensii. De mai bine de o luna ma tin de capul tău și-ti spun repetat ca de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pt ca i-ai luat la rectificare doar ca sa dai tu bine la cifre in postările de pe Facebook.

Când am fost convinsă ca negocierea lui Ludovic cu USR e proasta, m-am ridicat de la masa. La fel și Rares, și Robert, și ceilalți mi-ati dat dreptate. Cum arata negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ati făcut acum? V-ati milogit la Ciolacu sa prindeți un colț de pâine. Va cer sa ieșiti voi acum public, sa spuneti ca ati negociat mai bine ca Orban! In aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atat. Nimic altceva!!! Motivele? O sa le aflam, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat pana si cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele in alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat).

Momentul acesta este o rusine pentru PNL.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

* Stenogramele umilinței. Lideri PNL: „Ne întoarcem acasă cu palma-n fund” / „Iar ne-au păcălit ăștia de la PSD”

* Actorul Marius Manole îi returnează președintelui Klaus Iohannis decorația primită în 2016. „L-am votat. Ghinion: e un trădător”

* Negociatorul Rareș Bogdan către PSD: „Oameni buni, dați-ne ceva! Nu putem merge la partid fără niciun minister de investiții!“. Ciolacu: „Ceartă-te tu cu UDMR!“

* Drulă a câștigat pariul cu Rareș Bogdan. „Pe o sticlă de vin că o să veniți cu alt premier” / „Tonul tău este foarte nepotrivit. Dacă o făceai cu mine, nu mai erai în Guvern!”

* Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

* EDITORIAL GRIGORE CARTIANU: PNL-ule, ridică-te și umblă!

* Încă un aprig antivaccinist, „locotenent” al anarhistei Șoșoacă, a murit de Covid. Concluzia fanilor: „A luptat pentru libertatea unui popor întreg!”

4 COMENTARII

  1. Moment de rusine pentru PNL…asta e problema? Momentul este de sfidare pe fata a poporului roman!!!
    De 32 de ani suntem batjocoriti de aceasta casta a profitorilor de comunism, care s-a transformat intr-o casta a profitorilor de capitalism imbracat in falsa democratie manipulativa pana la abjectie.

  2. Toti astia care acuza acum si fac pe revoltatii,ce viteji sunt ei dupa razboi,nici usturoi n-au mancat,nici gura nu le miroase!!!L-ati votat pe citu cu furie,cu buletinul de vot fotografiat,cu semnul victoriei ,dupa indicatiile chiriasului de la palat!!!V-a vazut o tara intreaga,cine va mai crede acum ca vi s-a folosit votul ,ca nu ati votat struto-camila ceruta de iohannis???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -