vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsȘoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus - se caută motive...

Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

-

Senatoarea Diana Șoșoacă și-a anunțat fanii să o caute „la spitalele de nebuni“, dacă dispare din peisaj câteva zile. Potrivit acesteia, există o intenție din partea cuiva – nenominalizat însă – de a o interna “la nebuni”, la pachet cu soțul ei și cu Luis Lazarus.

Avertismentul a fost făcut de Diana Șoșoacă pe 29 martie, la adunarea de protest din Piața Victoriei: “Atenție, mi s-a comunicat că atât eu, cât și bărbatu-meu, cât și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! În cazul în care dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo! Asta se pregătește în acest moment! Cri-mi-na-lii! Cri-mi-na-lii!“.

Nu e prima oară când mitomana Șoșoacă are informații despre măsuri represive extreme inexistente ale autorităților. Pe 4 decembrie 2020, cu două zile înainte de alegerile parlamentare, candidata AUR anunța, într-un live video făcut pe o băncuță din Iași, că are informații sigure despre faptul că vaccinarea se va face cu forța, iar populația va fi luată cu Armata din case și de pe străzi, internată și injectată.

Pe parcursul discursului din 29 martie, Șoșoacă a mai anunțat că “Antena 3 a trădat!”. Conform senatoarei, reprezentanții postului deținut de Dan Voiculescu – unde a fost promovată intens în ultimele luni – i-ar fi comunicat că nu mai apare în emisiuni decât cu aprobarea expresă a Consiliului Director. Concluzia Dianei Șoșoacă: toate televiziunile au fost aservite, au primit ordin s-o boicoteze și s-o denigreze.

- Advertisement -

O răfuială a existat și cu AUR, partidul pe listele căruia a intrat în Parlament. Șoșoacă s-a plâns că “toate televiziunile sunt dincolo, la Universitate”, în timp ce adunarea de la Piața Victoriei (unde erau aproximativ 50 de persoane) este ignorată. Pentru AUR există spațiu de emisie, dar pentru „protestul adevărat al oamenilor simpli” – nu, a concluzionat senatoarea.

La același miting, Șoșoacă a anunțat că Franța a ridicat toate restricțiile: „Bravo, Franța! Franța e liberă!”. Câteva ore mai târziu, președintele Emmanuel Macron anunța intrarea într-un lockdown total pentru cel puțin 4 săptămâni.

VIDEO: Momentul „spitalul de nebuni” – la minutul 12:44

https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial/videos/786225855641109/

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Bendeac: „Am încredere în medici și în cei care iau Nobelul, nu în cei care scriu «miau» ca pisica”. Actorul s-a vaccinat cu AstraZeneca

* Avertismentul medicului Gabriel Diaconu: Fără vaccinare masivă, vor muri peste 500.000 de români din cauza Covid-19

9 COMENTARII

  1. Sosoaca, la cat rau faci Romaniei cu minciunile si manipularile tale ordinare, spitalul de nebuni e prea select pentru tine! Intr-o colonie penitenciara, acolo te-as trimite, unde sa lupti pentru supravietuire in fiecare zi! Pe tine si pe multi alti politicieni „mult iubiti” si lichele de tot felul!

  2. […] “Atentie, mi s-a comunicat ca atat eu, cat si barbatu-meu, cat si Lazarus – se cauta motive sa fim internati la spitalul de nebuni! In cazul in care disparem, cautati-ne la spitalele de nebuni! E posibil sa fim internati acolo! Asta se pregateste in acest moment! Cri-mi-na-lii! Cri-mi-na-lii!“, a strigat Sosoaca in Piata Victoriei in timpul mitingului din 29 martie, relateaza Ziaristii. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -